18 februarie 1952 – A trecut la cele veșnice Valeriu Gafencu

Astăzi se împlinesc 60 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit în închisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit ‘Sfântul închisorilor’.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, județul Bălți (Basarabia). În toamna anului 1941, când a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: ‘Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice’. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura nu a văzut cu ochi buni activismul naționalist-creștin al tânărului Gafencu. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la închisoarea Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941-1944) și de la Pitești. Din cauza torturilor și a regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune. Prețul rezistenței sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos și ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, straniu, scăldat într-o lumină nepământeană, despre care depun mărturie mulți dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieții sale. Sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune.

Pe timpul cât a stat în închisoare, până în 1948, a citit Biblia, Filocalia și Patericul, fiind un îndrumător pentru ceilalți deținuți, care au învățat de la Valeriu Gafencu Rugăciunea minții. Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare și o cămașa albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, 1952, după momente de rugăciune incadescentă (cu față transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte ‘Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul’. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoșilor), au venit și s-au închinat, pe rând, toți deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasă să-și ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața.

Comentarii Facebook


Știri recente