Începuturile muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre sunt strâns legate de apariția și răspândirea creștinismului. De-a lungul timpului, monahi, clerici sau mireni iubitori de Dumnezeu și de cânt au românit muzica psaltică și au lăsat posterității un patrimoniu vast.
În contextul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” în Patriarhia Română, Basilica.ro vă prezintă o trecere în revistă a celor mai reprezentativi 16 psalți români din toate timpurile. Sinteza de față deschide o serie de articole dedicate fiecărei personalități.
Ieromonahul Filothei sin Agăi Jipei (sec. XVII-XVIII)
Născut în comuna Mârşa din judeţul Ilfov, Filothei se va face cunoscut în epoca sa ca protopsalt, traducător, compozitor, teolog, filolog, caligraf şi autorul primei antologii de cântări bisericeşti în limba română, terminată în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu (1713), intitulată simplu „Psaltichie rumânească”.
A învăţat psaltichia cu dascălul Theodosie la Mitropolia din Bucureşti, apoi pe la sfârşitul secolului al XVII-lea a vieţuit la Muntele Athos, unde s-a instruit şi în „musichie” şi în teologie.
La anul 1700 traduce şi tipăreşte la Snagov „Floarea darurilor şi învăţături creştineşti”, iar la 1714 tipăreşte la Târgovişte primul „Catavasier” în limba română.
Cuviosul Eustatie, Protopsaltul Putnei (sec. XVI)
Este cel mai important dintre protopsalţii acestei mănăstiri care figurează fie în calitate de copist, fie în cea de compozitor în cele 12 manuscrise muzicale descoperite până acum în România sau în alte Biblioteci străine.
Pe seama lui sunt puse 186 de cântări, majoritatea aflându-se în manuscrise muzicale putnene (100 de cântări au text grecesc iar 86 au text slavon).
Cuviosul Eustatie a creat trisaghioane, heruvice, axioane, chinonice şi altele. Cel mai cunoscut este Imnul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (glas I) pe textul lui Grigorie Ţamblac.
Iovaşcu Vlahul (sec. XVII)
A activat în secolul al XVII-lea și se acreditează ideea că Iovaşcu ar fi fost ucenicul renumitului protopsalt Gherman arhiereul, episcop de Noua Patra, care se stabileşte în Ţara Românească, probabil pe la anul 1672.
A activat la Curtea Domnească până pe la 1689, în primul an al domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, când se va fi stabilit la Athos.
Iovaşcu este un mare protopsalt executant dar şi creator (compozitor) de la care ne-au rămas aproximativ zece cântări răspândite în patruzeci de manuscrise muzicale bizantine. Printre creaţiile sale se numără Doxologia pe glasul IV, un heruvic, un chinonic, câteva irmoase calofonice și catavasiile Adormirii Maicii Domnului.
Şărban Protopsaltul (cca. 1675-1765)
Renumit dascăl de psaltichie, cântăreţ şi compozitor, şi-a făcut ucenicia la Şcoala de „musichie” a dascălului Coman, înfiinţată de Sfântul Constantin Brâncoveanu în 1689.
Se perfecționează în arta psaltichiei cu Filothei sin Agăi Jipei. În 1689 era cântăreţ la biserica de la Curtea domnească. În 1716 va ajunge grămătic (secretar), iar din 1733 până la 1750 îşi va desfăşura activitatea în calitate de protopsalt la strana aceleiaşi biserici de la Curtea Domnească.
A avut o activitate destul de lungă de aproximativ 70 de ani. A avut mulţi ucenici dintre care amintim pe Ioan sin Radului Duma Braşovanu, Constantin, nepotul său şi viitorul dascăl de psaltichie al lui Macarie Ieromonahul.
De la Şărban ni s-au păstrat „Troparele pentru ucenici” (glasul VIII) şi o doxologie tradusă după Gherman Neon Patron.
Macarie Ieromonahul (1770-1836)
Era originar din satul Perieți, Ialomița, născut în jurul anului 1770. La porunca mitropolitului Dionisie Lupu, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericești în grai românesc.
În acest scop a tipărit la Viena, între anii 1822-1823, trei cărți de cântări bisericești „după noua sistemă” și anume: Teoreticonul, Anastasimatarul și Irmologhionul. Până în anul 1829, toate orașele din județele Țării Românești aveau școli de muzică în limba poporului, după metoda ieromonahului Macarie; iar cărțile sale au ajuns la toate seminariile și mânăstirile vremii, din Moldova, Transilvania și Banat. Însuși mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, protectorul său, îl numește „dascălul școalelor românești de musichie”.
Cuviosul Macarie Ieromonahul era și un bun compozitor de cântări bisericești și un „patriot râvnitor”. El este cel dintâi compozitor de imnuri școlare românești. Sunt vestite catavasiile sale de Florii, cântările Sfintei Liturghii și îndeosebi axioanele închinate Maicii Domnului. Este cunoscută însemnarea de la Canonul Floriilor, în care Părintele Macarie spune că a învăţat catavasiile „de la însuşi protopsaltul Constantin, ucenicul lui Şărban”. De asemenea, spune că tot de la el le-a păstrat în scris „pe sistema veche”.
Un alt dascăl al Ieromonahului Macarie este Petru Efesiu (+1840), venit de la Constantinopol la Bucureşti în 1816. Acesta a predat notaţia neumatică hrisantică la şcoala de la biserica Şelari din centrul capitalei, unde a avut mai mulţi studenţi care au promovat scrierea în notaţie hrisantică în Bucureşti şi în ţară.
Anton Pann (1796-1854)
Anton Pann s-a născut în Bulgaria, la Silven. Cunoștea bine limbile română, greacă, bulgară, turcă și rusă. Dornic să-și îmbogățească cunoștințele, se înscrie „ca auditor” la „școala de muzichie” deschisă de Dionisie Fotino, „scriitor erudit și compozitor muzical”, cunoscător perfect al muzicii orientale.
În 1816 părăsește această școală și se înscrie la școala deschisă de Petru Efesiu, unul din grecii pricepuți în muzica eclesiastică, care i-a transmis nu numai cunoștințele de bază ale artei muzicale, dar și dorința de perfecțiune, școala care funcționa pe lângă biserica Sf. Nicolae Șelari.
Aici învață și meșteșugul tiparului, în tipografia aceluiași Petru Efesiu, iar în 1819 ajunge „director” al tipografiei. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, folosindu-se de noua semiologie hrisantică, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii.
Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicarul, Păresimierul, Noul Anastasimatar.
În activitatea sa, Anton Pann a avut ca scop principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești.
Ştefanache Popescu (1824-1911)
Acesta s-a născut în sudul Dunării, la Cazanlâc, într-o familie de macedo-români sau chiar români, la anul 1824. Datorită aptitudinilor sale muzicale a fost primit de Anton Pann la Şcoala de muzichie a Mitropoliei din Bucureşti.
Ştefanache învaţă timp de trei ani toată teoria şi practica muzicii psaltice, apoi face practică, secondându-l pe protopsaltul grec Christodor Gheorghiade la biserica Sf. Ioan cel Mare de pe podul Mogoşoaiei din Bucureşti, unde se află azi Palatul C.E.C.
Ştefanache Popescu cunoştea şi notaţia liniară. El face primele încercări de transcriere a notaţiei psaltice. Împreună cu L. Cart şi Alex. Flechtenmacher, Ştefanache Popescu făcea parte din comisia de selecţionare a cântăreţilor bisericeşti.
Anul viitor se vor împlini 200 ani de la nașterea marelui protopsalt.
Ion Popescu-Pasărea (1871-1943)
Și-a clădit cu trudă o temelie muzicală trainică la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, sub atenta îndrumare a profesorului Ştefanache Popescu, precum şi la Conservatorul din capitala ţării, sub îndrumarea lui Eduard Wachmann. Va activa ca profesor la ambele Seminarii din Bucureşti, unde va preda până în 1936. De asemenea, va activa ca profesor de muzică bisericească la Conservator (1905-1912) şi la Academia de Muzică religioasă din Bucureşti (1928-1930; 1932-1941). Om de talent, dar şi practic, Ion Popescu-Pasărea şi-a creat matriţe pentru notele psaltice pe care lucrătorii Tipografiei Cărţilor Bisericeşti le foloseau ca pe litere.
Astfel, a reuşit să tipărească numeroase cărţi de cântări bisericeşti, colecţii de cântece şi coruri populare şi patriotice, colinde, cărţi didactice, studii, articole ş.a.
Melodiile sale se caracterizează prin concizie, stilizare, frazare perfectă, prozodie, logică. A avut ca izvoare tipăriturile lui Dimitrie Suceveanu, ale lui Ştefanache Popescu. În cărţile sale tipărite, fie că sunt creaţii personale, fie că sunt compilaţii, cel care figurează cu cele mai multe cântări este Dimitrie Suceveanu.
Popescu-Pasărea a creat cu adevărat o epocă în muzica bisericească românească. Tipăriturile sale muzicale le găsim şi astăzi pe la bisericile şi mănăstirile din toată ţara. Ion Popescu-Pasărea a întemeiat şi a condus societăţile muzicale „Macarie”, „Cucuzel” şi, vreme de peste 40 de ani, „Asociaţia generală a cântăreţilor bisericeşti din România”, al cărei instrument era revista „Cultura”, fondată tot de el în 1911 şi condusă până când s-a retras la pensie.
Ieromonahul Amfilohie (Athanasie) Iordănescu (1870-1937)
S-a născut în jurul anului 1870, probabil la Afumaţi. În 1883 era „ucenic al casei” părintelui Silvestru, fratele mitropolitului Ghenadie Petrescu, la mănăstirea Cernica şi tot aici a învăţat meşteşugul psaltichiei; îndeplinea funcţia de prim cântăreţ la Afumaţi, apoi la schitul Pantelimon de lângă Bucureşti (pe insulă) din 1885 şi probabil până în 1925 când a intrat în monahism. În 1916 făcea parte din comitetul de redacţie al revistei muzicale „Albina” din Bucureşti. A fost funcţionar la Tribunalul din Bucureşti până în 1925, când probabil se pensionează şi intră în monahism la mănăstirea Cozia, unde funcţiona o Şcoală de cântăreţi bisericeşti şi unde Athanasie a fost solicitat să predea cântările psaltice.
După călugărie s-a numit Amfilohie, aşa cum este cunoscut în muzica bisericească. Prin traducerile, prelucrările și compozițiile sale, Ierom. Amfilohie Iordănescu îmbogățește și dezvoltă cântarea psaltică românească.
Ieromonahul Visarion Protopsaltul (1794-1844)
A fost cel mai important reprezentant al şcolii de psaltichie din Mănăstirea Neamţ şi unul din cei mai mari alcătuitori sau traducători de psaltichie din Ţările Române în prima jumătate a veacului al XIX-lea. A deprins meşteşugul cântării în sistema cea veche de la Iosif Schimonahul, întâiul psalt al Mănăstirii Neamţ, şi a asistat la Iaşi la lecţiile de cântare pe care arhidiaconul Nichifor Kantuniari (profesor în Iaşi între 1808-1820) le preda ucenicilor lui.
A activat ca protopsalt, dascăl de psaltichie, copist, caligraf, compozitor la mănăstirea Neamţ, în secolul al XlX-lea. A tradus, a compus, a scris mai multe volume de cântări, aducându-şi un aport deosebit la procesul de românire a cântărilor bisericești.
Dimitrie Suceveanu (1813-1898)
Conform actului de deces din 18 ianuarie 1898, în care i se trece vârsta de 85 ani, Dimitrie Suceveanu s-a născut la Suceava în anul 1813. Urmează şcoala de psaltichie înfiinţată de Mitropolitul Veniamin Costachi pe lângă Mitropolia din Iaşi în 1805. Aici, va avea ca profesor de cântări pe grecul Gheorghe Paraschiade, iar colegi de şcoală pe Nectarie Frimu, Manolache Zmeu ş.a. Terminând şcoala de psaltichie, va funcţiona succesiv ca protopsalt la bisericile Sf. Ioan, Pantelimon, Barnovschi şi Biserica Albă din Iaşi, până când în 1837, va fi numit cântăreţ II la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
În 1844, este numit profesor la Şcoala de psaltichie şi protopsalt la Mitropolie, în locul lui Gh. Paraschiade, unde va funcţiona până la pensionare, în anul 1890. Toate cântările lui Dimitrie Suceveanu sunt foarte bine construite pe un bogat fond melodic bisericesc românesc, dar mai ales, „Idiomelarul” lui D. Suceveanu este o capodoperă indiscutabilă. Cea mai mare parte a cântărilor au origine grecească, dar felul cum a ştiut el să pună de acord linia melodică cu textul, cursivitatea melodiilor, îndepărtarea a tot ce nu se potrivea cu gustul ascultătorilor români, au făcut ca această lucrare să nu poată fi depăşită până astăzi.
Dimitrie Suceveanu, înzestrat cu o voce sonoră de bariton, cu un timbru plăcut, captivând asistenţa care venea devreme la Mitropolie pentru a-l urmări îndeaproape, pentru meritele sale profesionale a fost răsplătit cu rangurile de sluger şi paharnic – titlu de mare nobleţe acordat pentru merite deosebite marilor demnitari domneşti.
A murit la 18 ianuarie 1898 mulţumit că şi-a slujit Biserica neamului cu talentul, cu dăruirea şi aleasa sa simţire românească.
Sfântul Ierarh Iosif Naniescu (1820-1902)
S-a născut la 27 iulie 1820, în satul Răzălăi, Soroca (Basarabia). Sub păstorirea sa s-au desăvârșit lucrările la catedrala din Iaşi şi tot el a îngăduit lui Gavriil Musicescu să introducă pentru prima dată, în 1895, femei în corul bisericesc.
Pe lângă calităţile interpretative de excepţie, mitropolitul Iosif Naniescu începe să deprindă şi canoanele musichiei şi chiar să compună unele cântări. Studiase muzica psaltică la seminarul din Buzău cu Matache Cântăreţul, unul dintre străluciţii ucenici ai lui Macarie Ieromonahul.
În 1839, pe când era ierodiacon, a fost trimis de episcopul Chesarie la Bucureşti, prilej cu care îl cunoaşte pe Anton Pann. De altfel, Anton Pann avea să îi publice câteva prelucrări psaltice în „Rânduiala Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii” (1847).
Nectarie Schimonahul (sec. XIX)
A fost unul din cei mai desăvârșiți călugări români care s-au nevoit de-a lungul secolelor în Muntele Athos. Între anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tânărul Nicolae Crețu la Episcopia Hușilor, împreună cu alți tineri, unde a învățat tipicul și muzica bisericească.
Apoi ajunge cântăreț la o biserică din Galați. Prin anul 1845, schimonahul Nectarie se duce definitiv la Sfântul Munte, unde își cumpără o chilie mică lângă mare, în locul numit Vigla. În această colibă s-a nevoit Cuviosul Nectarie împreună cu fratele său timp de 16 ani, ajungând cel mai mare cântăreț și protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumătate a secolului XIX. În veacul al XIX-lea, Nectarie Vlahul este al treilea compozitor, ca mărime a operei şi importanţă, al Athosului, după Nicolae de la Dohiariu şi Ioasaf de la Dionisiu.
De la schimonahul Nectarie ne-au rămas zeci de traduceri şi compoziţii pentru slujbele de peste săptămână ale Bisericii, dar şi pentru cele ale privegherilor şi marilor sărbători de peste an, în limbile română, greacă şi slavonă. Acestea se păstrează în sute de manuscrise din toate mănăstirile athonite. Nu a rămas nici un gen de cântări tradiționale pe care părintele Nectarie să nu-l fi tradus sau compus în Athos. Mare parte din cele în limba română au fost publicate, începând cu 1998, de către chilia Bunei Vestiri de la Schitul românesc Lacu.
Arhimandritul Ghelasie Basarabeanul (sec. XIX)
Numirea oficială ca profesor de psaltichie la Seminarul din Argeş a lui Ghelasie a fost făcută de Episcopul locotenent de Argeş, Samuil Tărtăşescu-Sinadon (1845-1849).
A fost director la acest Seminar între 1848-1851/1855, când moare, iar în locul lui va fi numit profesor un ucenic al lui Anton Pann, Dimitrie Protopopescu.
De la Ghelasie Basarabeanul ni se păstrează cea mai uzuală şi mai populară Doxologie pe glasul 5, pe care o cântă astăzi majoritatea credincioşilor la sfârşitul utreniei, în duminici şi sărbători.
Tot Ghelasie a aşezat pe note, pentru uzul elevilor de la Argeş, Pripelile lui Filotei de la Cozia, cântări care indiscutabil circulau pe cale orală. Antologiile sale (Anastasimatar, Stihirar, Liturghier, Podobier, Teoreticon) se păstrează în zeci de manuscrise copiate, la început, de Ghelasie, apoi de elevii săi.
Emanuil Zmeu (1822-1907)
Era fiul preotului Gheorghe Zmeu de la biserica Uspenia din Botoşani, coleg cu Dimitrie Suceveanu la Şcoala de cântăreţi bisericeşti a psaltului Gheorghe Paraschiade. A fost dascăl de psaltichie la Şcoala de cântăreţi de pe lângă biserica Uspenia din Botoşani peste 50 de ani, cei mai cunoscuţi elevi ai săi fiind marii protopsalţi Ioan Zmeu, fiul său, S. Volcinski – cântăreţ la biserica Vovidenia din Botoşani, şi Neculai Săvescu, de la Catedrala din Dorohoi.
Ioan Zmeu (1860-1922)
Cântăreţ bisericesc, profesor de muzica religioasă şi compozitor român. A studiat cu tatăl său, Emanuil Zmeu, la Şcoala de muzică bisericească din Botoşani. S-a perfecționat la Constantinopol, Atena şi Ierusalim. Protopsalt şi profesor de muzica vocală la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Vâlcea (1882-1886), la Curtea de Argeş (1886-1894) şi la Mitropolia din Bucureşti (din 1894).
În 1901, revine la Curtea de Argeş. Este unul dintre cei mai de seamă cântăreţi şi compozitori ai Bisericii noastre Ortodoxe. Autor al multor lucrări muzicale psaltice ca troparul la binecuvântarea pâinilor, troparul cununiei, troparul hirotoniei preoţilor, imnele liturghiei, serviciile vecerniei şi utreniei, etc.
Sinteză realizată de diaconul Adrian Butuc, slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Foto credit: Ziarul Lumina
