Joi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, cel despre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a scris că a fost „în același timp român tradițional și artist modern universal”.
Artistul s-a născut în 19 februarie 1876 la Hobița, un sătuc gorjean de la poalele Munților Carpați, fiind al șaselea copil al familiei de țărani Radu Nicolae și Maria Brâncuși.
Încă din copilărie s-a familiarizat cu meșteșugul lemnului sculptat, o artă populară răspândită în satele din România. Elementele tradiționale din stâlpii și uneltele casnice aveau să-i influențeze ulterior multe lucrări.
A lucrat în mai multe locuri, până când talentul artistic i-a fost remarcat de un industriaș care l-a înscris la Școala de Arte și Meserii din Craiova în 1894. În acest scop, Brâncuși a învățat singur să citească și să scrie. În 1902, tânărul a absolvit Școala Națională de Arte Frumoase din București.
În 1903, Brâncuși a creat bustul generalului medic Carol Davila din curtea Spitalului Militar din București, unicul monument de for public semnat de artist în Capitala României.
Medicul Dimitrie Gerota sperase ca această comandă să-l ajute să-și finanțeze continuarea formării, dar artistul nu a mai încasat a doua tranșă de bani pentru lucrare, frustrat de incapacitatea comisiei de a-i înțelege viziunea artistică. S-a decis să plece la Paris pe jos.
Pe jos spre Paris
A mers la Hobița, pentru a-și lua rămas bun de la mama sa, apoi la Viena. În 1904, a ajuns la München, apoi a traversat landul german Bavaria și Elveția, până la Langres, în Franța. În marile orașe zăbovea, găsind de lucru și frecventând muzee și academii. În Franța a făcut pneumonie, fiind salvat de măicuțele de la o mănăstire din regiune.
La Paris, a lucrat în atelierul unui sculptor celebru în epocă, Antonin Mercié, și a fost remarcat de Auguste Rodin, care i-a propus să lucreze în atelierul lui. În 1907, după o lună în atelierul marelui sculptor, a renunțat, realizând că „nu poate crește nimic la umbra marilor arbori”.
Căutarea esenței, duhului din materie
Spre deosebire de Rodin, care prefera să modeleze în lut și ghips, Brâncuși avea filonul milenar al prelucrării lemnului, care îl făcea să nu impună materiei propria formă, ci să caute forma ascunsă deja în materie.
Brâncuși nu se considera un creator, ci un intermediar capabil să descopere esența cosmică a materiei. Această smerenie izvora din atitudinea de mirare în fața miracolului existenței.
„Puțini înțeleg cu adevărat ce minune înseamnă Viața! E o minune că suntem purtați – pe un glob imens, care se învârtește de veacuri prin haos!” nota artistul cândva. „Existența noastră însăși este plină de minuni: copacii, florile și frunzele, Cumințenia pământului!”
Poate că tocmai această abordare l-a determinat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să scrie că artistul „a descoperit luminile vieții eterne dincolo de orice semn al morții din lumea materială trecătoare”.
Un oraș pus în mijlocul unui monument
În 1920, Brâncuși a realizat, în doar trei zile, prima versiune a Coloanei Infinitului, în lemn de stejar. Cu o înălțime de 7,17 metri, lucrarea era destinată unui prieten din Paris.
Brâncuși a călătorit în America în 1927 pentru a prezenta „Măiastra”, o lucrare care are 27 de versiuni, dintre care una s-a vândut, în 2017, cu 27 milioane de dolari. Dar la vremea aceea autoritățile vamale americane i-au aplicat o amendă, considerând piesa o lucrare industrială.
Brâncuși a primit în 1935 comanda unui monument dedicat eroilor Primului Război Mondial la Târgu Jiu și, în 1937, a realizat Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii. Despre acest ansamblu care include și Coloana Infinitului și se aliniază cu Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” s-a spus că artistul a pus orașul în inima monumentului, nu monumentul în inima orașului.
În perioada regimului comunist, a avut loc o tentativă de distrugere a Coloanei Infinitului, care era considerată „imperialistă și decadentă”. Autoritățile comuniste au trimis un tractor care, cu ajutorul unor lanțuri, a încercat să smulgă opera, dar lanțurile s-au rupt.
Mutarea la cele veșnice
Brâncuși a trecut la cele veșnice în 16 martie 1957, în atelierul său din Paris, și a fost prohodit în aceeași biserică pariziană în care fusese cântăreț în strană și ipodiacon – astăzi, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română „Sf. Arh. Mihail, Gavriil și Rafail”. A fost înmormântat la Cimitirul Montparnasse din capitala Franței.
„Prin punerea în lumină a fluidității spirituale din materie, Constantin Brâncuși trezește spiritul, pentru a vedea spiritual că întreaga existență este dar al lui Dumnezeu către oameni, o permanentă convorbire și cooperare a Lui cu lumea”, a scris Patriarhul României în cartea „Brâncuși. Sculptor creștin ortodox”.
Parlamentul României a declarat anul 2026 drept Anul Constantin Brâncuși.
Surse: Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Brâncuși. Sculptor creștin ortodox, Ed. Trinitas, 2013; Libertatea; Centrepompidou.fr; Brancusi.world
Sursa foto: Revista EduSoft
