În aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol recunoștea oficial autocefalia Bisericii Ortodoxe Române prin Tomosul semnat de Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea.
Biserica autocefală este o Biserică ce are conducere proprie sau de sine, având „multe drepturi, multă libertate și multă responsabilitate în hotărârile pe care le ia aceasta”, așa cum a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în deschiderea volumului Autocefalia: Libertate și demnitate (Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2010).
Momentul din 1885 a reprezentat punctul culminant al unei lupte diplomatice, politice și ecleziastice susținute timp de decenii.
Prin voința domnitorilor, priceperea diplomaților și lucrarea ierarhilor, s-a născut o Biserică autocefală, înrădăcinată în conștiința națională și fidelă tradiției ortodoxe.
Mitropolitul Nifon Rusailă
Mitropolitul Nifon Rusailă (1865–1875), recent comemorat la împlinirea a 150 de ani de la trecerea în veșnicie, a fost primul Mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române, jucând un rol cheie în tranziția spre o biserică națională autonomă.
Mitropolitul Nifon a gestionat cu înțelepciune perioada delicată de după unirea Principatelor.
El a susținut reformele necesare adaptării Bisericii la noile realități politice și sociale, inclusiv constituirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Experiența și autoritatea morală ale Mitropolitului Nifon Rusailă au conferit legitimitate procesului de reorganizare bisericească, deschizând calea către autocefalie.
Mitropolitul Calinic Miclescu
Mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875–1886) a avut onoarea de a primi oficial Tomosul autocefaliei în 1885. După cum aminteam, momentul a marcat punctul culminant al unui lung proces istoric.
Mitropolitul Calinic a contribuit la consolidarea structurilor administrative ale bisericii și la dezvoltarea educației teologice (în timpul păstoririi sale, s-au deschis cursurile Facultății de Teologie din București), aspecte indispensabile pentru o biserică națională independentă.
În scrisoarea sa din 20 aprilie 1885, Mitropolitul primat Calinic Miclescu l-a informat pe Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea că autocefalia a fost declarată, și a solicitat deplina recunoaștere interortodoxă a acesteia, „după ce am obținut încuviințarea Maiestății sale, Augustul nostru Rege și a Guvernului Său”, potrivit sursei citate.
Primirea solemnă a Tomosului, survenită ulterior, a simbolizat victoria unui ideal îndelung urmărit. Prin diplomație și autoritatea sa duhovnicească, Mitropolitul Calinic a dus la împlinire lucrarea începută de înaintașii săi.
Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea
Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea al Constantinopolului (1884–1886) a jucat un rol decisiv în recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, prin semnarea Tomosului în aprilie 1885.
Actul său nu a fost doar unul administrativ, ci a marcat recunoașterea solemnă a Bisericii Ortodoxe Române, respectând totodată canoanele și tradiția ortodoxă.
Patriarhul Ioachim a evaluat cu înțelepciune situația din România, și a înțeles importanța contextului politic și social favorabil declarării autocefaliei.
În acest sens, el a demonstrat deschidere și a reafirmat, prin gestul său, unitatea ortodoxă, oferind în același timp o recunoaștere binemeritată Bisericii Ortodoxe Române.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859–1866) a pus bazele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Deși domnul reformator nu a mai trăit pentru a vedea recunoașterea oficială, domnia sa a pregătit terenul pentru această realizare istorică.
În startul lui 1864, Cuza a inițiat un proiect de lege ce privea unirea și reorganizarea Bisericii Ortodoxe din România, care stipula: „Biserica română e indepindentă de oricare altă Biserică (autokefalos)” și că „ea se va administra de către chiriarhul României Unite, care va purta titlul de Primat al României, de doi mitropoliți și de mai mulți episcopi”.
De notat că autocefalia Bisericii române a fost formulată explicit și în Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale pentru afacerile religiei române (lege promulgată de Cuza în decembrie 1864). Acesta prevedea, la primul capitol, că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească, întru tot ce privește organizarea și disciplina”.
Prin aceste măsuri, Cuza a creat premisele unei Biserici naționale puternice, iar moștenirea lăsată de el a fost preluată și dusă la bun sfârșit de succesorii săi, transformând visul autocefaliei în realitate.
Primul ministru Mihail Kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu (1817–1891), politician și om de cultură, a fost un susținător consecvent al autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de prim ministru al lui Cuza, Kogălniceanu a jucat un rol crucial în implementarea reformelor bisericești.
Marele om politic considera că emanciparea spirituală este la fel de importantă precum cea politică. El a contribuit la elaborarea legislației care a dus la organizarea autonomă a Bisericii, inclusiv la Legea organică din 1864.
Kogălniceanu a înțeles că recunoașterea internațională a autocefaliei era vitală pentru prestigiul național. El vedea într-o biserică națională independentă un pilon fundamental al identității românești.
Experiența sa politică și diplomatică a fost decisivă în formularea unui discurs despre autocefalie acceptabil atât pe plan intern, cât și pe plan extern.
Regele Carol I
Domnitorul (din 1881, Regele) Carol I (1866–1914) a finalizat procesul de obținere a autocefaliei, chiar dacă nu era creștin-ortodox. După câștigarea independenței României în 1877, Carol I a înțeles importanța obținerii autocefaliei pentru viața statului nou-născut.
De altfel, Constituția elaborată după înscăunarea lui Carol I, promulgată în iunie 1866, prevedea la articolul 21: „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-și însă unitatea cu Biserica ecumenică a Răsăritului, în privința dogmelor”, notează sursa menționată.
În decembrie 1872, Carol I a promulgat Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți, cum și a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Române, un pas important în drumul spre autocefalie.
Ulterior, în urma unor demersuri diplomatice persistente, sub Carol I a fost obținut Tomosul sinodal al autocefaliei în 1885. Acest succes, care a consolidat statul român și a întărit unitatea națională pe plan spiritual, s-a datorat și prestigiului internațional al Regelui.
În plus, Carol I a stabilit un model durabil de relații între Stat și Biserică, bazat pe respect reciproc și cooperare.
2025, an omagial-comemorativ
Reamintim că, în 2025, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 140 de ani de la acordarea autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică, precum și un secol de la ridicarea la rangul de patriarhie.
În acest context, se desfășoară evenimente aniversare, între care proclamarea canonizării noilor sfinți români, ce a avut loc în februarie, și sfințirea mare a Catedralei Naționale, programată în 26 octombrie.
Foto credit: Basilica.ro
