În data de 23 iulie se împlinesc 111 ani de la nașterea celui care avea să devină Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul). A venit pe lume în satul Crăiniceni, județul Botoșani în familia unor țărani evlavioși, Maxim și Ecaterina, însă de mic a purtat crucea pierderii ambilor părinți, așa cum aflăm din Viețile Sfinților.

Micul Ilie a fost luat în grijă de bunica sa, Maria, care i-a insuflat dragostea de Dumnezeu și dorul pentru Împărăția Cerurilor. Aceasta l-a crescut de la șase luni până la zece ani, iar mai târziu, el i-a evocat dăruirea în poeziile sale:

„Purta-tu-m-ai în «cârcă»/ Pe drumul spre ogor/ Şi-ai privegheat alături/ De micul tău «odor». //  Eu, dragostea de mamă / La tine am aflat / Şi temerea de Domnul / Mereu m-ai învăţat”.

Din anul 1923, după moartea bunicii, copilul a fost crescut de unchiul său, Alecu Iacob, alături de ceilalți șase copii ai acestuia. Va urma gimnaziul la Lipcani-Hotin și apoi liceul la Cozmeni- Cernăuți, fiind foarte conștiincios și studios.

Cu toate că familia și-ar fi dorit ca el să urmeze cursurile Facultății de Teologie de la Cernăuți, Ilie s-a îndreptat către viața de mănăstire, după ce se rugase lui Dumnezeu să îi descopere voia cu privire la calea potrivită lui. A primit răspunsul într-o zi de lucru la câmp și astfel a decis să plece la Mănăstirea Neamț, al cărei stareț era pe atunci Episcopul Nicodim, viitorul patriarh al României.

Nevoințele din timpul vieții monahale

Ca rasofor, a fost ucenicul părintelui Iov Burlacu timp de trei ani, încredințându-i-se ascultarea de bibliotecar. Avea să facă această ascultare în următorii unsprezece ani, scriind numeroase poeme, cuprinse în volumul „Hrană duhovnicească” și tipărite de ucenicul său, părintele Ioanichie Pârâială. Din acest motiv, Sfântul Ioan Hozevitul este considerat ocrotitorul spiritual al bibliotecarilor.

La tunderea în monahism, în 1936, a primit numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, care îi va fi ocrotitor, alături de Sfântul Proroc Ilie. În toamna aceluiași an a făcut un pelerinaj la Mormântul Domnului și a rămas în Țara Sfântă, la Mănăstirea Sfântul Sava, până în vara anului 1947. În obştea acestei mănăstiri a avut ascultarea de bibliotecar şi de infirmier, îngrijindu-se atât de călugării suferinzi, cât și de răniții de război.

În 1947, Cuviosul Ioan a fost hirotonit preot de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, chiar în Biserica Sfântului Mormânt şi numit egumen la Schitul românesc „Sfântul loan Botezătorul” de la Iordan. În această nouă ascultare a săvârșit zilnic slujbele în limba română, a scris învățături și poezii religioase, ocupându-se în același timp de înnoirea chiliilor și a bisericii schitului.

Șapte ani mai târziu, Sfântul Ioan a intrat, împreună cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în obștea Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul”.  După câteva luni, în vara anului 1953, cei doi s-au stabilit în peștera „Sfânta Ana”, de pe valea pârâului Cherit și s-au nevoit timp de șapte ani.

Mutarea la Domnul și canonizarea

Cuviosul Ioan Iacob a trecut la cele veșnice în ajunul sărbătorii Schimbării la Față, în data de 5 august 1960 și a fost înmormântat în peștera în care își petrecuse ultimii ani. Conform celor spuse de ucenicul său, a știut dinainte data trecerii sale din viața aceasta. De asemenea, starețul Amfilohie povestește că la înmormântarea sa, deloc întâmplător, păsările pe care până atunci Sfântul le hrănea zilnic cu pesmeți au venit să își ia rămas bun de la el.

După douăzeci de ani, la 8 august 1980, ieromonahul Pavel, care îl cunoscuse, dar nu știa de trecerea sa la Domnul, a venit la peștera „Sfânta Ana” cu un grup de pelerini.

Aflând despre mutarea sa din această viață, a insistat ca mormântul să îi fie deschis pentru a-i cinsti osemintele. Spre bucuria tuturor, au descoperit că atât trupul, cât și hainele erau nestricate și răspândeau bună mireasmă.

Sub îndrumarea starețului Amfilohie, sfintele moaște au fost purtate în procesiune la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și ulterior păstrate în biserica „Sfântul Ștefan” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 1992, cu data de prăznuire la 5 august. De asemenea, în ianuarie 2016, a fost proclamată canonizarea lui și de Patriarhia Ierusalimului.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene