Turist sau pelerin? Dimensiunea spirituală a călătoriilor către locuri sfinte

Cu prilejul Zilei Mondiale a Turismului, propunem o reflecție la diferența dintre turism și pelerinaj – o călătorie făcută de un credincios către un loc sfânt.

„Străin de lume, pelerinul Îl caută pe Dumnezeu”, scria Ana Pascu în Revista „Chemarea Credinței”, explicându-le copiilor sensul verbului latinesc peregrinatio, care înseamnă expatriatexilat.

Astfel, credinciosul, în călătoria sa prin lume, caută în locurile sfinte întâlnirea cu lumea de dincolo. El face, prin efort și rugăciune, un exercițiu de cunoaștere.

„Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlnește cu Dumnezeu Care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu”, a subliniat în repetate rânduri Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Ca răspuns la nevoia credinciosului de a vizita locuri sfinte, Biserica vine cu o alternativă la turismul laic prin agențiile ei de pelerinaj. Acestea propun descoperirea dimensiunii duhovnicești a unei călătorii.

Grupurile sunt însoţite de preoți care acordă asistenţă religioasă şi spirituală pelerinilor, iar fiecare zi de pelerinaj începe şi se încheie cu un moment de rugăciune. Pelerinii pot participa la Sfânta Liturghie şi au posibilitatea de a se spovedi şi împărtăşi.

Basilica Travel

La nivelul Patriarhiei Române funcționează de mai bine de zece ani Agenția de Pelerinaje Basilica Travel, agenție tour operatoare, dar specializată în pelerinaje externe și interne.

Scopul activității Basilica Travel este, potrivit site-ului oficial, acela „de a împărtăși tuturor celor care călătoresc valorile nepieritoare ale Bisericii”:

„Valorile pe care le împărtășim tuturor sunt valorile noastre creștine, dar mai ales idealul suprem al vieții noastre: mântuirea”.

Agenția de pelerinaje a Patriarhiei Române afirmă cultivarea unității și a solidarității umane insistând asupra valorii educationale a pelerinajului. „Căutăm să facem din călătoriile noastre adevărate școli ale Duhului Sfânt, fiind călăuze spre o cale pe care Hristos ne invită pe fiecare”.

Profitul Basilica Travel este direcționat în exclusivitate susținerii activității pastorale și misionare a Bisericii.

Foto credit: dreamstime.com

Comentarii Facebook


Știri recente