Patriarhul Daniel: „Sfânta Cuvioasă Parascheva adună popoarele în comuniune de rugăciune”

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare pentru toţi creştinii, dar mai ales pentru toţi cei care au evlavie deosebită faţă de ea, a subliniat Patriarhul României în cuvântul rostit vineri, 14 octombrie 2016. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie oficiată de hramul Paraclisului istoric din Reşedinţa Patriarhală, ce are ca ocrotitoare şi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

În cuvântul său, Părintele Patriarh a evidenţiat că Ocrotitoarea Moldovei, aşa cum mai este cunoscută, îi ajută pe toţi oamenii care îşi îndreaptă rugăciunile către ea.

Sfinţii, din orice neam ar fi ei, sunt sfinţii lui Dumnezeu şi îi ajută pe toţi oamenii smeriţi care cu evlavie multă cer ajutorul sfinţilor. De aceea, Sfânta Cuvioasă Parascheva adună popoarele în comuniune de rugăciune, în unitate frăţească. Adună laolaltă pe români, bulgari, greci, sârbi şi pe toţi cei care o cinstesc cu multă evlavie. Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare pentru toţi creştinii, dar mai ales pentru toţi cei care au evlavie deosebită faţă de ea. Sfânta a fost tânără când a trecut la viaţa veşnică. Se vede aceasta mai ales la Iaşi în perioada examenelor când studenţii, cu multă evlavie, cer ajutorul ei ca să reuşească la examene. De asemenea, sunt oameni bolnavi care vin de la depărtări mari ca să primească ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva, a spus Preafericirea Sa.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea a sute de biserici din țară și străinătate, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult cinstită prin numărul mare de biserici închinate ei, în toată ţară fiind peste 450 biserici care o au ca ocrotitoare. Numai în Bucureşti sunt 24 biserici care au primul sau al doilea hram Sfânta Cuvioasă Parascheva. Din anul 2008 şi acest Paraclis patriarhal din Reşedinţa Patriarhală a primit-o ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ţinând seama că Mănăstirea din această Reşedinţă este dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi în ea se roagă cu sfinte rugăciuni de zi şi noapte maicile care ostenesc aici.

La final, Patriarhul Daniel a felicitat persoanele care îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică.

Felicităm astăzi pe toţi cei care poartă numele de Parascheva, Paraschiv sau derivate, dorindu-le ani mulţi cu sănătate, bucurie, pace şi mult ajutor de Sfânta Parascheva în păstrarea dreptei credinţe, iubirea faţă de Biserică, creşterea în virtuţi, fapte bune, milostenie faţă de semeni. De asemenea, felicităm şi obştea maicilor din această Mănăstire din Reşedinţa Patriarhală cu prilejul hramului acestei Mănăstiri. Mulţumim şi părinţilor slujitori care au oficiat Sfânta Liturghie. Totodată, aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră prin rugăciunile Sfintei noastre Parascheva, a mai menţionat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

***

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. După trecerea sa la cele veşnice, în anul 1235, moaștele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor și bulgarilor (1218-1241), și au fost așezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, și, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei. Aceste moaște, mai pe urmă, le-a adus Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iași, în Moldova, la minunata lui ctitorie, Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, în anul 1641. Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoștință pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, apărută la Iași în 1643. Astăzi, moaștele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iași.

Priveghere de hram la Mănăstirea Sf. Parascheva din cadrul Reședinței Patriarhale – Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente