Clădiri reprezentative de pe Dealul Mitropoliei, evidenţiate în volume lansate la Patriarhie

Evenimentul de marţi din Palatul Patriarhiei a cuprins şi prezentarea a două volume, în paginile cărora sunt ilustrate două clădiri reprezentative aşezate de veacuri pe Dealul Mitropoliei, lansate în prezenţa Patriarhului Daniel.

Este vorba de volumele Reședința Patriarhală. Istorie și Artă (autor: Arhimandrit Paisie Teodorescu) și Palatul Patriarhiei. Personalități și semnificații din istoria construcției sale, ediția a doua revizuită (autor: Prof. Nicolae Șt. Noica).

Lucrările sunt prefaţate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și au apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a prezentat albumele și a precizat că apariția lor este legată de Centenarul Marii Uniri, dar și de alte aniversări ale clădirilor de pe Dealul Mitropoliei.

Acestea sunt: „360 ani de la sfinţirea Bisericii Constantin Şerban Basarab care a avut loc în anul 1658, 350 ani de la transformarea Mănăstirii Sfinţii Împăraţi de domnitorul Radu Leon în sediu şi reşedinţă mitropolitană a Ţării Româneşti în anul 1668, an în care Biserica este şi pictată, 320 ani de la construcţia turnului clopotniţă de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu în 1698 şi 110 ani de la darea parţială în folosinţă a Palatului Patriarhal ca sediu al Camerei Deputaţilor Regatului României”, a spus Preasfinţia Sa.

În ceea ce priveşte primul volum, Părintele Episcop a apreciat că „lucrarea se impune prin mulţimea documentelor şi imaginilor care sunt puse pentru prima oară în circulaţie într-o lucrare tipărită”.

Autorul lucrării precizează în Introducere că „Reședința Patriarhală are o istorie de peste 350 ani”.

„În aceste secole, numeroase evenimente, etape, schimbări, refaceri și prefaceri s-au petrecut atât între zidurile ei, cât și în incinta care o înconjoară, după cum numeroși au fost viețuitorii, ierarhii, întâistătătorii, oaspeții, vizitatorii, ctitorii, constructorii și restauratorii”, a evidenţiat Arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal.

Cel de-al doilea volum lansat marţi „se află la a doua ediţie şi este mult îmbunătăţit atât din punct de vedere al textului, cât şi din punct de vedere al iconografiei. Se referă la importanţa Palatului Patriarhiei, una din primele clădiri  reprezentative pentru capitala României, făcând o analiză a elementelor inginereşti care sunt remarcabile, dar şi arhitecturii acestui palat”, a spus PS Varlaam Ploieşteanul.

Evenimentul a continuat în Aula Magna a Palatului Patriarhiei cu Simpozionul „Dealul Mitropoliei din București în istoria poporului român”.

Manifestarea culturală de la Patriarhie a debutat cu vernisarea unei expoziţii fotografice.

Foto Credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente