Catedrala Naţională explicată: o călătorie în istorie şi viitor

Catedrala Naţională, unul dintre marile proiecte ale României, va fi sfinţită peste câteva zile în contextul celebrării a 100 ani de la Marea Unire din 1918.

Pentru a înţelege mai bine importanţa lăcaşului de cult dedicat eroilor neamului, care reprezintă un deziderat al românilor încă de acum 130 ani, vă prezentăm câteva aspecte sintetice:


Când a apărut ideea şi cine a iniţiat proiectul?

Ideea ridicării unei Catedrale reprezentative pentru spaţiul românesc a apărut imediat după dobândirea independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878, atunci când s-a constatat că nicio biserică din Bucureşti nu era suficient de încăpătoare pentru a găzdui pe toţi cei care participau la slujbe de Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne.

După proclamarea României ca Regat, Regele Carol I înaintează Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei Catedrale în Capitală.

Regele Carol I al României

Legea a fost votată în 20 mai 1882 în Senat, fiind considerată ziua de start a proiectului.

Astfel, s-a născut Legea nr. 1750 promulgată de Regele Carol I la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884, în care se menţiona necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe în Bucureşti.

Localizarea iniţială şi contribuţia Patriarhilor României

Cu toate că Regele Carol I a promulgat primul proiect de lege destinat construirii Catedralei, lucrările s-au tergiversat, iar imediat după Marea Unire Mitropolitul Primat Miron Cristea, devenit Patriarh în 1925, a mers în audienţă la Regele Ferdinand pentru a-l ruga să sprijine proiectul.

Regele Ferdinand I al României

După o analiză a propunerilor, Patriarhul Miron a decis asupra locului de la baza Dealului Mitropoliei (actuala Piaţă a Unirii) care a fost sfinţit în 11 mai 1929.

Patriarhul Miron Cristea

Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi apoi din cauza instaurării regimului comunist în România.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Naţionale, în acest sens sfinţind o cruce în 5 februarie 1999 ca piatră de temelie a viitoarei catedrale, în locul din Piaţa Unirii pe care-l sfințise anterior și Patriarhul Miron Cristea.

Patriarhul Teoctist sfinţind în Piaţa Unirii crucea ca piatră de temelie pentru viitoarea catedrală

Materializarea proiectului şi începerea lucrărilor

Între timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit în 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici „răstignite”, dintre care trei (Alba PostăvariSpira Veche şi Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor şi Mihai Vodă) au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

Proiectul a fost asumat şi de stat prin legea 376/2007: „Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale”.

Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naționale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Patriarhul Daniel a sfinţit locul unde a fost ridicată în cele din urmă Catedrala Naţională

La sfârşitul anului 2010 au început lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului.

Stadiul construcţiei şi costurile până în prezent

Catedrala Naţională este construită în proporţie de 95%, stadiul „la roşu”, urmând ca în viitorul apropiat să fie finalizate cupolele şi turla Pantocrator.

Catedrala Naţională în noiembrie 2018

Din anul 2010 până în 2018, statul şi Biserica au cheltuit aproximativ 110 milioane euro prin construcţia la roşu a Catedralei Naţionale.

De la Catedrala Mântuirii Neamului la Catedrala Naţională

Termenul de mântuire are sens de izbăvire sau eliberare, deoarece după anul 1918 denumirea avea înțelesul de eliberare a românilor de sub stăpâniri străine.

Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc din data de 11 februarie 2016 a echivalat denumirea Catedrala Mântuirii Neamului cu denumirea Catedrala Naţională, nume similar cu cel al Catedralei noi National Cathedral (1990) din Washington.

Ce hramuri va avea?

Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, întrucât avem responsabilitatea de a omagia eroii neamului.

Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ca urmare a evlaviei pe care o au credincioșii față de încreştinătorul poporului nostru şi ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Referinţe despre Catedrală

„Suntem datori să ridicăm în Capitala tuturor Românilor… Biserica Mântuirii Neamului ca simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam” – Regele Ferdinand (10 mai 1920).

„Catedrala Naţională este simbolul unității noastre istorice” – Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române (Interviu publicat în cotidianul Ziarul Lumina, în 5 noiembrie 2018).

„Catedrala Mântuirii Neamului este un mandat primit de la înaintaşi” – Patriarhul Daniel (interviu acordat pentru TVR şi publicat pe basilica.ro, în 26 decembrie 2017).

Ce aduce nou?

Catedrala Naţională va găzdui evenimente bisericeşti de amploare şi va reprezenta şi un punct de atracţie turistică. Asemenea marilor catedrale din lume, în care credincioşii se roagă şi turiştii le admiră, Catedrala Naţională va pune în lumină România ca stat şi Ortodoxia ca valoare a dăinuirii acestui popor în pofida tuturor încercărilor prin care a trecut.

Programul sfinţirii

Evenimentele dedicate sfinţirii Catedralei Naţionale vor începe în 25 noiembrie 2018 și se vor încheia în ziua de 30.

Sfinţirea propriu-zisă va fi oficiată duminică, 25 noiembrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul României.

Primul hram dedicat Sfântului Apostol Andrei va fi celebrat vineri, 30 noiembrie, în prezenţa Patriarhului Teofil al Ierusalimului.

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook

Comentarii recente
  1. Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor”

    Catedrala Mântuirii Neamului – Simbol al Spiritualităţii noastre Româneşti şi al Anului Centenar – 2018…

    Da. Ne aflăm în Anul Centenar – un an special, deosebit, sfânt, plin de sacru şi simbol, plin de istorie, cultură, civilizaţie şi spiritualitate. Şi, astfel trebuie să şi rămână!…
    Spuneam că este un an plin de sacralitate, sfinţenie şi simbol!…
    Unul dintre aceste simboluri sfinte, sacre, perene şi eterne este noua Catedrală Naţională, Patriarhală, căci Catedrala Mântuirii Neamului nostru Românesc reprezintă simbolul şi sinteza ethosului creştin-ortodox al Poporului Român, zidirea ei implicând diverse şi variate semnificaţii, de la cele duhovniceşti-liturgice-pastorale-misionare-teologice până la cele naţionale-patriotice-artistice-arhitecturale-culturale şi social-comunitare.
    În acest sens construirea ei se constituie într-un simbol al permanenţei sintezei dintre Biserică, Neam şi Popor, precum şi într-o afirmare dinamică a valorilor spirituale şi culturale ale Neamului/Poporului nostru.
    În imaginea ei se vor regăsi tradiţia şi modernitatea, universalul şi particularul, amprenta inconfundabilă a devenirii istoric-religioase şi culturale a poporului român şi amprenta năzuinţelor spirituale ale acestui popor pentru veacurile ce vor veni.
    Cu alte cuvinte, este nevoie de un asemenea efort spiritual, social, comunitar şi material pentru a da viaţa sacră unui spaţiu, sfinţit şi sfânt, care va folosi nemijlocit nu numai unui popor aflat în rugăciune, ci şi unui popor chemat să-şi afirme mereu identitatea, demnitatea, verticalitatea şi măiestria, precum şi loialitatea/fidelitatea faţă de visele şi năzuinţele înaintaşilor care doreau cu ardoare zidirea unui asemenea dumnezeiesc locaş. Comuniune a oamenilor cu Domnul Iisus Hristos şi întreolaltă, legătură între generaţii, punte între eclesial, artistic, cultural, şi social, deschidere responsabilă spre istoria şi spiritualitatea neamului nostru românesc, afirmare a identităţii şi a permanenţei creştinismului ortodox pe aceste meleaguri, simbol al unităţii spirituale a poporului român, spaţiu viu al afirmării valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos într-o lume secularizată şi globalizată, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc şi a Poporului Român, de aici şi de pretutindeni, rămâne, deci, un ideal, un simbol, un reper care trebuie asumat permanent, continuu, adică până la capăt, de către fiecare creştin. De ce? Pentru că are menirea cuprinzătoare de a ne aduce aminte, mereu şi mereu, într-o lume care renunţă cu atâta uşurinţă la propriile-i rădăcini transcendente, cine suntem, cu adevărat!…
    Numai în măsura în care vom conştientiza necesitatea acestei mişcări lăuntrice de asumare dinamică a identităţii noastre vom reuşi să descoperim sensul ultim al acestei zidiri impresionante pe pământ românesc care nu este altul decât cel legat de aspiraţia spre propăşire şi mărturisire a credinţei neamului. Ori neamul, poporul – chiar într-o lume globalizată – ca de altfel fiecare persoană – chiar într-o lume hiper-individualizată – este chemată să conştientizeze că nu-şi poate afla sensul profund şi ultim al existenţei în afara lui Iisus Hristos. Catedrala noastră Patriarhală, Naţională ne arată că aspiraţia/menirea ultimă a lumii este dincolo de lume, ea ne indică că locul omului este Biserica şi Iisus Hristos este locul omului: în acest adevăr stă „pragul speranţei şi al nădejdii” pentru noi…
    Credinţa ca manifestare a persoanei în comuniune se poate întrupa într-o viziune teologică asupra orânduirii spaţiului sacru care teologhiseşte şi exprimă această credinţă într-o intimă corespondenţă cu Evanghelia, dogma şi experienţa Bisericii.
    Arhitectonica Catedralei Naţionale a Mântuirii Neamului – care, deloc întâmplător, ci, pur şi simplu, proniator, va fi consacrată/inaugurată în acest an, special/deosebit – al Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, ne introduce, aşadar, în experienţa eclesială a credinţei noastre autentice, care converge în multiplele ei manifestări spre dimensiunea sacramentală, care, în Dumnezeiasca Euharistie oferă omului unirea maximă/deplină sau desăvârşită cu Domnul nostru Iisus Hristos şi totodată pregustarea plină de har şi de adevăr a Împărăţiei, ca neînserată zi a opta.
    Configuraţia ansamblului arhitectural pune această dimensiune sacramental-liturgică în centru prin simbolistica Potirului Euharistic, după cum în interiorul acestui centru se ridică maiestuos Catedrala noastră, Naţională şi Patriarhală, a cărei simbolistică gravitează în jurul Pantocratorului Iisus Hristos şi a Sfintei Treimi care cuprinde întreg universul creat, începutul, mijlocul şi sfârşitul creaţiei. Statornicia Tradiţiei Bisericii se împleteşte, pozitiv şi constructiv, cu dinamica acesteia, într-o aspiraţie spre a cuprinde universalul şi particularul într-o sinteză a coborârii iubitoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu la om şi o urcare iubitoare şi mântuitoare a omului la Dumnezeu, prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Desigur, pe lângă aspectul soteriologic, nu lipseşte din ansamblul arhitectural nici dimensiunea eshatologică a creaţiei, reprezentată de cele opt turle ca simbol al zilei a opta.
    În interiorul Catedralei noastre Naţionale şi Patriarhale – închinată Praznicului Înălţării Domnului, Sărbătorii Eroilor Neamului şi ocrotită de Apostolul nostru Naţional – Sfântul Andrei cel întâi chemat la apostolatul hristic, mesianic şi mântuitor, ca spaţiu sfânt şi sacru, oamenii nu vor privi doar estetica plină de semnificaţii teologice, duhovniceşti şi culturale, ci se vor ruga, se vor angaja într-un itinerar spre sfinţenie, comuniune şi desăvârşire, pregustând, în acest fel, taina zilei a opta în Tainele Bisericii şi făcând experienţa acestei Sfinte Taine ca şi sens profund şi esenţial al existenţei personal-comunitare, descoperite deplin şi desăvârşit în Iisus Hristos.
    Asumarea unui asemenea proiect, deşi se realizează în istorie, depăşeşte pentru fiecare creştin, imediatul cotidian, asemănându-se cu itinerarul „darului” transformat după cuvintele lui Iisus Hristos în „comoara din ceruri”.
    De aceea, darul fiecăruia pentru aici, în vederea unei asemenea construcţii, va fi „un dar pentru eternitate”.
    Altfel spus, pentru realizarea/împlinirea acestui deziderat spiritual, care se întinde ca un arc peste generaţii, este nevoie să-i acordăm acestuia un loc în sufletului nostru, loc care va deveni treptat semn al Împărăţiei şi al vieţii veşnice, legându-ne totodată de idealurile şi aspiraţiile înaintaşilor noştri, ca la rândul nostru să lăsăm, şi noi, o moştenire cu valoare de simbol naţional şi universal copiilor, nepoţilor şi urmaşilor noştri!…
    Totodată, pentru împlinirea acestui demers ori deziderat spiritual, care deşi se săvârşeşte pe pământ, are rânduiala cetelor îngereşti, pentru ca oamenii împreună cu îngerii, creaţia întreagă să doxologească Creatorului ei, este nevoie de o credinţă vie şi dinamică şi de o iubire neîndoielnică şi incontestabilă faţă de Biserică, Popor şi Neam.
    Biserica este un dar, de aceea să fim onoraţi şi fericiţi că suntem chemaţi să fim Biserica lui Dumnezeu, să avem bucuria că aparţinem Bisericii Lui. Ea este un dar frumos, în interiorul căreia noi trăim deodată, cu Iisus Hristos, frumuseţea negrăită a tainei istoriei poporului/neamului nostru şi a veşniciei lui!…
    Prin urmare, să fim recunoscători pentru darul Domnului, pentru că „împreună cu Hristos” noi exprimăm experienţa de a fi cu toţi uniţi în numele Lui, experienţa de a fi Biserică, manifestată de poporul lui Dumnezeu în jurul Sfintei Treimi!…
    Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, de fapt, Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec, adânc şi autentic) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Sfânta Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului, a patimii şi a morţii!…

    Stelian Gomboş

    https://steliangombos.wordpress.com/

Lasă un răspuns


Știri recente