Casa Sfintei Filoteia din Plaka inaugurată ca muzeu de Arhiepiscopul Ieronim

Muzeul Sfintei Filoteia a fost inaugurat duminică de Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, în prezenţa Ministrului grec al Educaţiei, Cercetării şi Cultelor, în calitate de reprezentant al primului ministru. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi din Biserica Greacă şi din Patriarhia Ecumenică.

În urma celebrării Sfintei Liturghii în cinstea Sfintei Filoteia din Atena, Arhiepiscopul Ieronim a oficiat în data de 19 februarie 2017 ceremonia de inaugurare ca muzeu a casei părinteşti a protectoarei capitalei Greciei.

În cuvântul de deschidere, Întâistătătorul Bisericii Greciei a spus că inaugurarea spaţiului reprezintă un motiv de bucurie şi a adăugat că „cei care vor trece pe aici vor afla că în secolul 16, în timpul sclaviei, o femeie a reuşit singură să facă o astfel de lucrare şi să devină model”.

Conform site-ului Arhiepiscopiei, Primatul Greciei a continuat cuvântul său făcând referire la puterea conlucrării dintre Biserică şi Stat: „Atunci când colaborează, deşi adesea întâmpină dificultăți, Biserica şi Statul pot face minuni. Iar aceste ruine, acest spaţiu care renaşte, va fi un nou tip de şcoală pentru artă şi viaţa cotidiană”.

Primatul Greciei a subliniat că „trebuie să colaborăm şi să căutăm elementele care ne împlinesc reciproc. Biserica să ofere bogăţiile pe care le are din tradiţia şi moştenirea ei, iar Statul să îndepărteze obstacolele şi să ajute în felul său”.

Responsabilitatea generală privind funcţionarea muzeului o va avea organizaţia filantropică Apostolí a Arhiepiscopiei Atenei. Cu ocazia ceremoniei de inaugurare, directorul general, Constantinos Dimtsas, a anunţat că Sfânta Cuvioasă Muceniţă Filoteia va fi ocrotitoarea organizaţiei Apostolí. Această decizie este inspirată de exemplul de credinţă, filantropie şi solidaritate dat de Sfânta Filoteia în timpuri de ocupaţie străină şi de grea încercare pentru poprul elen.

Noul muzeu din Plaka este amenajat într-un conac din perioada turcocraţiei, care a aparţinut familiei ateniene Venizelos din care se trăgea şi Sfânta Filoteia (Syrigas Venizelos, aprox. 1520-1598). Acesta este unul dintre puţinele vestigii arhitecturale rămase din perioada otomană şi cea mai veche casă din Atena.

Comentarii Facebook


Știri recente