Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei își are începuturile în secolul 9, pe vremea Sfinților Chiril și Metodiu. Are atât o istorie străveche, cât și una modernă.
Istoria sa modernă începe după Primul război mondial, când teritoriul Cehoslovaciei era cu preponderență catolic. În acest context, odată cu numărul mare de credincioși ruși și ruteni care ajung aici, se creează și un curent de trecere a unor credincioși și clerici catolici la Ortodoxie. Între aceștia se va afla și preotul Matej Pavlik, viitorul episcop-martir ortodox Gorazd al Cehoslovaciei, canonizat în 1987, și cel care a avut cea mai mare influenţă asupra viitorului acesteia. În acea vreme numărul ortodocșilor era de aproximativ 40.000. În 1921, Matej Pavlik este hirotonit episcop de ierarhi sârbi la Belgrad.
Jurisdicția Mitropoliei Cehiei și Slovaciei se întindea pe întreg teritoriul Cehoslovaciei, despărțită la 1 ianuarie 1993 în Cehia și Slovacia, fără parohii în diaspora. Cu toate acestea, unitatea Bisericii a rămas neatinsă. Numărul credincioșilor ei este de aproximativ 70.000. Limbile de slujire sunt slavona, ceha și slovaca.
În timpul celui de-al Doilea război mondial, Biserica Ortodoxă a Cehoslovaciei a fost practic desființată, când episcopul Gorazd și apropiații săi au fost asasinați în vara anului 1942, după ce Catedrala din Praga a ascuns un grup de parașutiști din rezistența cehă care au pus la cale un atentat împotriva comandantului Protectoratului Cehoslovaciei, Reinhard Heydrich. Atunci, preoții au fost trimiși în lagărele naziste de muncă forțată.
Conform statisticilor din anul 1931, în jurisdicția Bisericii Cehoslovaciei erau 145.000 de credincioși, aproximativ 118.000 in regiunea rutenilor, adică Ucraina Carpatică. După alipirea acesteia la Uniunea sovietică, numărul lor a scăzut la 40.000. Astfel, în 1946 credincioșii cehoslovaci s-au trecut sub jurisdicția Patriarhului Alexei al Moscovei și i-au cerut să aibă episcop local.
În anul 1950 greco-catolicii de pe teritoriul Slovaciei au fost absorbiți în Biserica Cehoslovaciei. Această situaţie a adus Bisericii aproape 200.000 de membri care a fost atunci reorganizată în 4 eparhii: două pe teritoriul Cehiei și două în Slovacia. Majoritatea acestor noi membri a fost pierdută în vremea mișcării numite Primăvara de la Praga din 1968 când le-a fost redat greco-catolicilor dreptul de a se manifesta.
În data de 9 decembrie 1951, Patriarhia Moscovei a recunoscut autocefalia Bisericii Cehoslovaciei autocefalia, lucru nerecunoscut de Constantinopol. De atunci, la conducerea Bisericii s-au succedat mai mulți mitropoliți agreați de Moscova, în contextul în care Cehoslovacia s-a aflat sub influența Uniunii Sovietice până în 1989. Patriarhia Ecumenică i-a recunoscut autocefalia în anul 1998.
În septembrie 1987, episcopul-mucenic Gorazd a fost canonizat de Biserica Cehoslovacă pentru rolul esențial pe care l-a avut în organizarea și dezvoltarea ei, precum și pentru jertfirea sa martirică în evenimentele din 1942.
După căderea regimului comunist și separarea Cehiei și a Slovaciei, se cereau modificări și în structura organizărică a Bisericii. Așa s-a ajuns ca în noiembrie 1992 Sfântul Sinod să decidă înființarea a două Mitropolii, câte una pe teritoriul fiecăreia dintre cele două țări, iar acestea, câte două eparhii.
În 1993 guvernul slovac a decis ca majoritatea proprietăților confiscate greco-catolicilor să fie redate vechilor proprietari, așa că 135 din cele 170 de biserici sunt predate Bisericii greco-catolice.
Până în prezent au fost ridicate peste 50 de biserici, pe întreg teritoriul Cehiei și al Slovaciei, iar candidații la preoție sunt școlarizați la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Prešov, inclusă în cadrul Universității Šafarik și beneficiind, așadar, de sprijin din partea statului.
Cehia şi Slovacia au suportat şi ele rigorile unui regim comunist, care, asemenea celor din alte ţări est-europene, şi-au propus să îndepărteze pe Dumnezeu din inimile credincioşilor creştini, indiferent de confesiunea din care făceau parte. Ambele ţări, în special Cehia, se află în totul ţărilor atee din Europa.
Ca un exemplu, pe locuitorii oraşului Most comuniştii i-au lipsit de lăcaşurile de cult, fie catolice, fie ortodoxe, dărâmate cu sălbăticie, aidoma celor câteva din capitala României, care au împărtăşit aceeaşi soartă. O singură biserică a scăpat cu „viaţă”, datorită importanţei şi vechimii sale istorice, cu valoare de simbol pentru locuitorii din Most, altădată în majoritate creştini catolici. Lăcaşul de cult a rămas cu statut doar de monument istoric, destinat turiştilor.
La o distanţă de aproximativ 1.000 m de Most se află o biserică de lemn pe care Patriarhia Română a înălţat-o anul trecut, în memroia eroilor români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, îndeosebi în munţii Tatra şi Moravia, în anul 1945, pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia hitleristă. Biserica a fost sfinţită de Patriarhul Daniel în 9 octombrie 2011.
Traducere efectuată de Pr. Andrei Danciu, Parohul Bisericii ortodoxe româneşti din Praga.
Editare şi adăugiri de Basilica.ro
