Zilele Credinței și Culturii la Deva: Evenimentele sunt dedicate familiei

O serie de evenimente cultural-religioase dedicate familiei creștine se va desfășura, în perioada 25-27 iunie cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai municipiului Deva. 

Manifestările vor debuta joi, 25 iunie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unde va avea loc concertul de muzică sacră „Familia în Cântarea Sacră și Cultă”.

Programul evenimentelor va continua vineri, 26 iunie, tot printr-un concert numit „Familia în cântul popular”. Momentul folcloric va fi susținut de mai multe familii de artiști, acompaniați de orchestra Ansamblului „Drăgan Muntean” din Deva, dirijat de Gheorghe Câlțea.

De asemenea, va avea loc o conferință teologică și pastorală intitulată „Ispita îndreptățirii de sine în însoțirea bărbatului cu femeia”, pe care o va susține Pr. Prof. Constantin Coman din București.

Programul evenimentelor organizate cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel se va încheia luni, 29 iunie 2026, prin săvârșirea Sfintei Liturghii, la Catedrala Episcopală din Deva, începând cu ora 09:00.

Seria de evenimente organizată de Episcopia Devei și Hunedoarei se înscrie în tematica Anului omagial pastorației familiei creștine.

Foto credit: Pexels


Știri recente