Volumul „Brâncuși – sculptor creștin ortodox”, semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a fost prezentat marți, la Roma.
Evenimentul s-a desfășurat în Aula Mare a complexului istoric Mercati di Traiano. Expunerea conținutului cărții a fost susținută de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei.
Volumul evidențiază rădăcinile spirituale ale creației artistice brâncușiene, precum și legătura dintre credință și artă în opera sculptorului originar din Hobița. Lucrarea este disponibilă în şapte limbi, printre care și italiană.
Brâncuși și moștenirea cultural-spirituală
La manifestare a participat Excelența Sa Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Italia, care a subliniat importanța dialogului dintre cultură și spiritualitate în apropierea dintre popoare.
„Într-un loc cu o atât de puternică încărcătură simbolică, dialogul dintre patrimoniu, spiritualitate și cultură a căpătat o semnificație aparte, reafirmând faptul că marile valori culturale continuă să creeze punți autentice între popoarele noastre”, a precizat doamna ambasador într-o postare pe pagina personală de Facebook.
Excelența Sa a apreciat lucrarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care „oferă o perspectivă de mare finețe intelectuală asupra relației dintre credință, creație și identitate culturală, invitând la o înțelegere mai profundă a modului în care rădăcinile spirituale pot modela expresia artistică și pot conferi operei unei personalități dimensiune universală”.
Eveniment a fost organizat de Episcopia Italiei, Ambasada României în Italia și „Musei in comune Roma”.
Foto credit: Facebook / Gabriela Dancău





