Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a efectuat miercuri, 27 august 2013, o vizită canonică la mănăstirea Cocoș aflată în șantier de restaurare.
Situată la 38 km vest de Tulcea, 18 km sud-est de Isaccea și 6 km nord de Niculițel, pe drumul modernizat Tulcea-Isaccea, această frumoasă mănăstire de călugări se află pe locul unui vechi schit de sihaștri, din secolul XVII, fiind atestată documentar în 1679. Cei trei călugări care au ridicat-o se numeau Isaia, Visarion și Gherontie. Venind aici de la Muntele Athos, ei au construit o mică biserică din nuiele, dar, din păcate, constrângerile exercitate de Înalta Poartă i-au determinat pe ctitori să nu ridice turle și clopotniță. Dar începutul bun fusese pus, iar schitul și-a pornit viața duhovnicească chiar și în aceste condiții grele.
Declarată monument istoric, pentru a fi salvată de la demolare
După mai multe reparații, schitul a fost demolat în anul 1910, în locul lui fiind ridicată o troiță. Între timp, călugărul Visarion ajunsese starețul mănăstirii și, în 1853, construiește o biserică din cărămidă, cu ajutorul unui creștin ardelean, pe nume Ghiță Poenaru, care s-a călugărit, donându-și averea bisericii. După războiul de independență urmează construirea celor trei turle ale bisericii și clopotnița monumentală, care are înălțimea de 30 de metri. O serie de chilii vechi au fost demolate, fiind construite altele, cu o valoare arhitectonică deosebită, declarate, în anul 1959, monument istoric. De altfel, se știe că multe obiective de mare interes spiritual au fost salvate de tăvălugul ateu comunist prin acest artificiu legislativ.
Temelia noii biserici s-a pus la 1 septembrie 1911 și a fost lucrată de renumiți pietrari italieni, după planurile arhitectului Toma Dobrescu (1862-1934), cel care a făcut planurile și pentru biserica Mănăstirii Celic-Dere (alături de Dumitru Berechet), pentru Colegiul Național Carol I din Craiova, pentru biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Brăila, pentru Liceul „Petru și Pavel” din Ploiești și pentru alte câteva obiective. În interiorul bisericii Mănăstirii Cocoș credincioșii pot admira picturi ale artistului italian F. de Biasse, mănăstirea având și un muzeu cu obiecte de artă, ateliere și arhondaric. În 1916, războiul împrăștie obștea mănăstirii, iar starețul din acea perioadă, Roman Sorescu, moare la scurt timp, la vârsta de 45 de ani, în 1919.
Descoperirea moaștelor de la Niculițel
Cu voia lui Dumnezeu, în plină „Epocă de Aur” atee o minune a înfiorat lumea ortodoxă: în septembrie 1971 au fost ploi puternice, iar pârâul satului Niculițel a ieșit din matcă. Pământul s-a surpat și sub șosea a apărut o adâncitură, care s-a dovedit a fi intrarea într-unul din cele mai vechi morminte creștine în care au fost îngropați martiri. Cripta martirică era compusă din două mici încăperi supraetajate și era construită din cărămidă. Înăuntru au fost descoperite patru moaște întregi de martiri, capetele erau tăiate, trei dintre ele se aflau la locul firesc, iar unul era depus pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării erau scrijelite în limba greacă numele martirilor: Zoticos, Attalos, Kamasis, Filipos, precum și „Martirii lui Hristos”, inscripție care avea deasupra crucea monogramată HR.
Istoricii afirmă că martirajul s-a petrecut fie în perioada persecuțiilor ordonate de Dioclețian, între anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, între anii 319-324.
În 1973, Sfântul Sinod a hotărât ca moaștele sfinților martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip să fie duse în biserica Mănăstirii Cocoș, spre închinarea binecredincioșilor și ca o mărturie despre credința neamului nostru. Ca o nouă minune, responsabilii politici din acele vremuri nu s-au împotrivit deciziei Sinodului, prin aceasta văzându-se voia lui Dumnezeu ca martirii lui Hristos să fie cunoscuți și cinstiți de întreaga suflare ortodoxă.
