Un atlas istoric al mănăstirilor din România

De aproximativ doi ani pe piața cărții religioase din România a apărut o lucrare pe care prin conținut o considerăm inedită și fundamentală pentru cunoașterea și înțelegerea evoluției monahismului românesc. Facem referire la lucrarea „Mănăstirile și schiturile ortodoxe din România de la începuturi până astăzi. Atlas istoric”, apărută la Editura Bibliotecii Naționale a României în anul 2012. Atlasul este rodul inițiativei ieromonahului Marcu Petcu de la Mănăstirea Putna, ajutat de mai mulți profesori și cercetători științifici de la Biblioteca Națională, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, facultățile de istorie din București și Iași, de geografie din Capitală, Biblioteca Academiei Române și Arhivele Naționale ale României. Conținutul se prezintă prin hărțile fiecărui județ al României, ordonate alfabetic, cu așezămintele monahale după caracterul personalului monahal (de călugări sau de călugărițe) și după o cromatică diferită menită să desemneze perioadele istorice în care au fost înființate. De asemenea, mănăstirile care funcționează au denumirea subliniată. Din păcate, lipsesc mănăstirile din celelalte provincii românești, răpite după 1944, adică Basarabia și Bucovina de Nord cu ținutul Herței. Dacă la prima vedere acest demers ar părea o inițiativă relativ simplă, trebuie să remarcăm faptul că autorii au studiat o bibliografie bogată, după cum este prezentată la finalul lucrării (pp. 95-97). De asemenea, autorii au inserat un foarte util indice al mănăstirilor, pe județe, în care se găsesc inclusiv date legate de atestarea documentară și caracterul personalului monahal (pp. 58-94). Din „lectura” atlasului constatăm un număr mare de așezăminte monahale care nu mai funcționează. De pildă, pentru București figurează 57 de așezăminte, din care mai funcționează doar nouă, dintre acestea una (Christiana) înființată după 1990. Situația se datorează, adăugăm noi, atât demolărilor, cât și desființării multora și transformării lor în locașuri parohiale, ambele procese consumate mai ales în sec. al XIX-lea, pe fondul instalării secularismului de proveniență franceză. Un alt aspect pe care l-am sesizat este legat de așezarea mănăstirilor românești în funcție de relief. Majoritatea mănăstirilor, de altfel și cele mai vechi, le găsim în zonele muntoase, acolo unde viețuitorii puteau găsi liniștea rugăciunii, față de cele mai noi mănăstiri istorice (ne referim până la 1900) care se găsesc în zonele de câmpie, în sud, de exemplu, înspre Valea Dunării. Vechimea unor mănăstiri din sec. XV-XVI este un fenomen care poate fi sesizat în acest atlas, fie că este vorba de așezăminte situate în jurul unor curți domnești, precum Târgoviște, Suceava, Bacău, Piatra Neamț sau Vaslui, fie pe drumurile comerciale mult traficate în medievalul românesc (ex. Valea Siretului). Evident că, alături de rolul spiritual, astfel de mănăstiri constituiau adevărate fortărețe militare.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul ajung la Urziceni

Credincioșii din Urziceni pot aduce cinstire moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la finalul acestei săptămâni. Sfintele moaște ajung joi după-amiază, la ora 15.30. „Preoți, credincioși și copii purtând flori…