Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a slujit duminică la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul natal, Desești, Maramureș.
Ierarhul a vorbit despre importanța pocăinței și a împlinirii poruncilor lui Dumnezeu în viața creștinului.
„Începutul propovăduirii Domnului, la fel ca și predica Sfântului Ioan Botezătorul, a fost îndemnul la pocăință. Acest îndemn îl face și Biserica, și îl va face până la sfârșitul veacurilor, pentru că și noi avem nevoie de pocăință, chiar dacă trăim în lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia.
Arhiereul vicar a spus că avem nevoie de pocăință nu doar ca părere de rău pentru păcate, ci și ca înnoire a minții prin cuvântul lui Dumnezeu.
„Tendința de a ne lăsa influențați de duhul acestei lumi, încercând să facem un compromis între el și cuvântul dumnezeiesc, nu este mântuitoare și nu dă roade de viață veșnică, bineplăcute Domnului. Doar atunci când cugetăm la cuvântul lui Dumnezeu și împlinim zilnic poruncile Lui, putem să facem fapte vrednice de pocăință”.
Preasfinției Sale i s-au alăturat în slujire părintele Dan Ioan Sidău, protopop de Sighet, pr. Ioan Ardelean, parohul comunității, preotul Vasile Botiș, arhidiaconul Casian Nemet și diaconul Ioan Hotico.
Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei s-a născut în data de 13 mai 1971 în localitatea Desești, județul Maramureș, din părinții Gherghe și Maria.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei





