Teodor Baconschi: Ce cred că înseamnă prietenia creștină

De Ziua Internațională a Prieteniei, vă invităm să parcurgeți un text despre prietenie semnat de Teodor Baconschi, teolog și antropolog religios.

În articolul intitulat „Ce cred că înseamnă prietenia creștină” și publicat în exclusivitate pe basilica.ro, Teodor Baconschi spune că prietenia creștină dintre doi oameni nu e doar simetrică ci „intră în logica Terțului inclus, căci Hristos e al treilea Prieten care-i însoțește, îi ajută să-și ierte unul altuia neputințele și erorile, le inspiră un orizont mai presus de istorie și de împrejurările imediate”.


Ce cred că înseamnă prietenia creștină

Platon a făcut filozofia prieteniei în dialogul Lysis, iar educatorii le predau demult tinerilor numeroasele pilde ale unor prietenii exemplare, culese fie din literatură (de la Achile și Patrocle, până la Tom Sawyer și Huck Finn), fie din istorie: aici, cu greu ar găsi cineva o mai călduroasă comuniune decât aceea dintre Michel de Montaigne și Etienne de la Boétie.

Cu toții am avut și am pierdut prieteni, ne facem noi prietenii (în care ne retestăm capacitatea de a spera în prevalența binelui comun) și aspirăm spre depășirea singurătății (pe care Dumnezeu însuși a socotit-o rea, atunci când a reduplicat omul adamic, oferindu-i complementul feminin, cf. Geneză 2,18). Când știm acestea și multe altele despre prietenie, ne putem întreba pe bună dreptate: care e specificul prieteniei creștine?

De obicei, prietenia e simetrică. În prietenia creștină – bazată pe o antropologie biblică din care a ieșit conștiința unității panumane – subiecții nu se mai oglindesc reciproc. Ei intră în logica Terțului inclus, căci Hristos e al treilea Prieten care-i însoțește, îi ajută să-și ierte unul altuia neputințele și erorile, le inspiră un orizont mai presus de istorie și de împrejurările imediate.

Acest triunghi – figura geometrică menită să traducă în relația umană misterul Sfintei Treimi – îmbogățește fără egal experiența unei prietenii care depășește interesele de moment, afinitățile egoist verificate prin celălalt sau echilibrul schimbului mercantil (do ut des). Și tocmai de aceea, fraternitatea general-umană (ca aspirație etică abstractă) e mai des întâlnită decât adevărata prietenie creștină, care funcționează ca laborator al smereniei juste și poligon sufletesc al îngăduinței exigente.

”Stăm în biserică, la sfintele slujbe,
și suntem adesea străinii celor de lângă noi.

Stăm în biserică, la sfintele slujbe, și suntem adesea străinii celor de lângă noi. Îi știm frați, dar nu-i simțim ca semeni, căci suntem mereu îmboldiți de înfumurare și demonul judecător al pretinsei noastre superiorități. Tocmai din acest motiv lamentabil aș spune că prietenia creștină e cel mai de soi dar al Lui Dumnezeu către nevrednicia noastră.

E singurul soi de convivialitate afectuoasă în care cei doi (sau trei) nu trebuie să aibă același statut social și nici bibliografii, pasiuni sau aptitudini convergente. Altcineva îi adună și îi ține laolaltă. Acel Cineva prezent și absent, îndepărtat în timp și atotviu prin Cuvântul Său evanghelic, un patron ceresc și un resort de abisală intimitate abia descifrată: Hristos! Persoana în care se intersectează, distinct și fuzional, divinul și umanul, Fiul care deschide calea spre Părintele întregii făpturi.

În realitate, prietenia creștină e nevăzută. Media nu-i consacră niciun spațiu. E taina conversației între oamenii ajunși la capătul suferinței, izolării și, poate, al iluziilor în care se vor fi legănat. Gratuitate pură, ea se adaugă zilei ca o făgăduință a celor ce urmează, după ce ne dăm sufletul.

Teodor Baconschi


Foto credit: Romania Liberă

Comentarii Facebook


Știri recente