Suntem datori lui Dumnezeu cu însăși viața noastră: Resfințirea unei biserici ctitorite de Sf. Elisabeta (Safta) Brâncoveanu

„Noi suntem datori lui Dumnezeu cu însăși viața noastră”, a spus Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei duminică, după ce a sfințit biserica parohiei botoșănene Oneaga, ctitorită de Sf. Cuv. Elisabeta (Safta) Brâncoveanu.

Părintele Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a sfințit zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, apoi a pecetluit Sfânta Masă. Sfințirea a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată la un altar în aer liber de lângă biserica parohială.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a vorbit despre Pilda datornicului nemilostiv, citită în cadrul slujbei, explicând că datoria noastră față de Dumnezeu este însăși viața noastră, primită în dar de la El.

Îi suntem datori lui Dumnezeu cu viața

„Noi suntem datori lui Dumnezeu cu însăși viața noastră”, a spus Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei duminică, 24 august 2025. Foto: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru

„Noi suntem, așadar, datori lui Dumnezeu cu însăși viața noastră, dar, de cele mai multe ori, nu I-o dăm Lui, ci o risipim în cele de jos. Și totuși, Dumnezeu ne iartă. Cât de mare este milostivirea Lui!” a exclamat Înaltpreasfinția Sa.

„Iertarea zidește, neiertarea dărâmă. Iertarea dă viață, neiertarea ucide. Iertarea îi face pe oameni liberi, neiertarea îi transformă în robi ai plânsului și ai amărăciunii. Iertarea îl înalță pe om spre îndumnezeire.”

În acest context, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a amintit despre Sfântul Macarie cel Mare, numit dumnezeu pământean, pentru că, văzând greșelile celor din jur, le trecea cu vederea, ca și cum nu le-ar fi văzut.

Mitropolitul Teofan a resfințit Biserica „Sf. Gheorghe” din Oneaga, jud. Botoșani, duminică, 24 august 2025. Foto: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru

La final, pentru meritele deosebite, precum și pentru osteneala depusă de-a lungul timpului, părintele paroh Musteață Radu a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar ctitorii și miluitorii bisericii au primit, distincții de vrednicie.

Istoric și lucrări de înnoire recente

Zidirea bisericii Parohiei Oneaga a început în 1856, prin cheltuiala Sf. Cuv. Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, care era deja schimonahie la Mănăstirea Văratec.

Ctitora a trecut la cele veșnice înainte de finalizarea lucrărilor, iar după mai mulți ani vornicul Teodor Cristescu, proprietarul moșiei din jurul satului Oneaga, a finalizat construcția în 1875.

Biserica a fost întemeiată de Sf. Cuv. Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și finalizată de un boier local. Foto: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru

Biserica este ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și a fost înnoită recent. Clădirea a fost reconsolidată prin armare suplimentară, betonarea fundațiilor și injectarea zidurilor, acoperișul a fost refăcut în totalitate, iar fațada restaurată.

La interior au fost restaurate pictura murală și icoanele de pe catapeteasmă, a fost schimbată instalația electrică, s-a montat tâmplărie din lemn de stejar, au fost instalate un sistem de ventilație și încălzire în pardoseală, iar lăcașul a fost înzestrat cu toate cele necesare sfintelor slujbe.

Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru


Știri recente