Arhimandritul Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a vorbit joi la Sinaxa monahală a stareților și starețelor din eparhie despre pastorația persoanelor care caută vindecare la Sfântul Nectarie de la Eghina. 

„Aducerea unui fragment din moaștele Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă reprezintă un moment providențial în istoria acestui așezământ bucureștean. Primirea acestuia în anul 2002 a transformat radical viața liturgică și pastorală a mănăstirii, care a devenit rapid unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din București”, a precizat părintele arhimandrit.

Starețul Mănăstirii Radu Vodă a prezentat, pe baza mărturiilor de la pelerini, intervenții miraculoase ale Sfântului Nectarie.

„Predomină vindecările de cancer, continuând astfel o specializare taumaturgică manifestată încă din perioada vieții sfântului. Sunt documentate și numeroase cazuri de vindecare a unor afecțiuni neurologice, endocrine și autoimune. Un element recurent în mărturii este rapiditatea cu care se produce vindecarea după rugăciunea la moaște și ungerea cu ulei sfințit”.

Una dintre concluziile referatului susținut de Părintele Nectarie Șofelea este aceea că „pastorația pelerinilor care caută vindecarea prin mijlocirea Sfântului Nectarie reprezintă o lucrare complexă și delicată, care cere o profundă înțelegere teologică, competențe pastorale specifice și un fin discernământ duhovnicesc”.

Textul integral:

Pastorația pelerinilor care caută vindecarea la Sfântul Nectarie ca taumaturg

Arhim. Dr. Nectarie Șofelea

În contextul contemporan, marcat de o accentuată căutare spirituală și de multiple provocări în planul sănătății sufletești și trupești, fenomenul pelerinajului la moaștele și locurile sfinte asociate cu Sfântul Nectarie de la Eghina sau cu alți sfinți tămăduitori reprezintă o realitate pastoral-bisericească ce merită o atenție deosebită din partea teologiei academice. Acest referat își propune să exploreze dimensiunile profunde ale pastorației pelerinilor care caută vindecarea prin mijlocirea marelui taumaturg al secolului al XX-lea.

Sfântul Nectarie – repere hagiografice esențiale

Sfântul Nectarie (1846-1920) se remarcă în galeria sfinților contemporani prin complexitatea personalității sale și prin impactul extraordinar pe care l-a avut și continuă să îl aibă asupra credincioșilor. Parcursul său biografic ilustrează împletirea armonioasă între erudiție și sfințenie, între slujirea instituțională și harisma vindecărilor.

Născut în Silivria, Tracia, din Imperiul Otoman, la 1 octombrie 1846[1], într-o familie modestă, tânărul Anastasie Kefalas a manifestat de timpuriu o înclinație deosebită spre viața spirituală și studiu.

Perioada constantinopolitană a formării sale este marcată de greutăți materiale severe, pe care le depășește printr-o credință vie și o putere de muncă remarcabilă: „Părinții săi erau atât de săraci încât nu-i puteau cumpăra nici măcar un caiet pentru școală, așa că Anastasie învăța totul pe de rost”[2]. Experiența sărăciei din tinerețe va marca permanent sensibilitatea sa pastorală și va fundamenta ulterior atenția specială acordată celor suferinzi.

Intrarea în viața monahală la Nea Moni în Chios, sub numele Lazăr, apoi Nectarie, marchează începutul unei ascensiuni spirituale și ecleziastice remarcabile. „Acest nume nou avea să fie profetic, deoarece nectarul vieții va curge prin sufletul său și din el se va revărsa mângâiere plină de har pentru toți cei ce caută harul lui Dumnezeu”[3].

Ajunge, prin meritele sale intelectuale și duhovnicești, secretar al Patriarhiei Alexandriei cu titlul de Mitropolit de Pentapole. Acest moment de apogeu aparent este urmat însă de o cădere brutală: calomniat de unele persoane din anturajul patriarhului, este obligat să se retragă din administrația Patriarhiei Alexandriei și să plece la Atena, în Grecia.

Perioada ateniană, care urmează acestei încercări, revelează măsura reală a smereniei sale. În loc să se revolte sau să caute reabilitarea, Sfântul Nectarie se dedică educației teologice, ca director al Seminarului Rizarios[4], și își intensifică viața duhovnicească. Întemeierea mănăstirii din Eghina reprezintă punctul culminant al activității sale pastorale, un loc unde îmbină în mod fericit dimensiunea contemplativă cu cea pastoral-misionară.

Dezvoltarea cultului la Mănăstirea Radu Vodă

Aducerea unui fragment din moaștele Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă reprezintă un moment providențial în istoria acestui așezământ bucureștean. Primirea acestuia în anul 2002 a transformat radical viața liturgică și pastorală a mănăstirii, care a devenit rapid unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din București.

Primele mărturii de minuni au început să fie consemnate aproape imediat după așezarea moaștelor în biserică. Volumul Noi minuni ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – mărturii de la Mănăstirea Radu Vodă[5], dar și arhiva de mărturii video constituie un corpus impresionant de dovezi ale lucrării vindecătoare a sfântului.

Vindecarea dăruită celor aflați în suferință, alinarea celor în nevoie, speranța și bucuria închinătorilor sunt realități încărcate de trăiri adânci. Caracteristic pentru aceste mărturii este certificarea lor medicală, multe dintre vindecări fiind documentate prin investigații clinice anterioare și ulterioare momentului vindecării.

Tipologia minunilor atribuite Sfântului Nectarie

Analiza mărturiilor colectate la Mănăstirea Radu Vodă relevă câteva categorii distincte de intervenții miraculoase:

a) Vindecări fizice

Predomină vindecările de cancer, continuând astfel o specializare taumaturgică manifestată încă din perioada vieții sfântului. Sunt documentate și numeroase cazuri de vindecare a unor afecțiuni neurologice, endocrine și autoimune. Un element recurent în mărturii este rapiditatea cu care se produce vindecarea după rugăciunea la moaște și ungerea cu ulei sfințit.

b) Vindecări sufletești

O categorie distinctă o constituie vindecările de natură psihică și spirituală. Sunt consemnate cazuri de vindecare a depresiei, a dependențelor și a unor tulburări anxioase. Specific acestor situații este că vindecarea fizică este însoțită de o transformare spirituală profundă, cei în cauză devenind apoi membri activi ai comunității bisericești.

 c) Alte intervenții miraculoase

Nu pot fi ignorate nici intervențiile care depășesc sfera medicală: rezolvări neașteptate ale unor situații critice, îndrumări prin apariții, împăcări familiale sau profesionale. Aceste cazuri demonstrează că lucrarea sfântului nu se limitează la aspectul vindecător medical, ci se extinde asupra întregului spectru al nevoilor umane.

O caracteristică distinctivă a minunilor săvârșite prin mijlocirea Sfântului Nectarie este contextul lor pastoral: vindecarea fizică este invariabil însoțită de o transformare spirituală, de o apropiere de Biserică și de o schimbare a modului de viață. Această dimensiune pastorală a lucrării sale vindecătoare justifică pe deplin necesitatea unui cadru pastoral adecvat pentru însoțirea pelerinilor care îi caută ajutorul.

Abordări pastorale distinctive în însoțirea duhovnicească a pelerinilor care cer ajutorul taumaturgic al Sfântului Nectarie

Dezvoltarea cultului Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă se înscrie astfel într-o dinamică mai largă a receptării sale în Ortodoxia contemporană ca model de sfințenie accesibil și relevant pentru omul modern. Experiența pastorală acumulată aici în cei peste 20 de ani de la aducerea moaștelor oferă un material prețios pentru înțelegerea modului în care trebuie gestionat pastoral fenomenul pelerinajului taumaturgic în contextul actual.

Această lucrare vindecătoare nu reprezintă un fenomen izolat în istoria Bisericii, ci se înscrie organic în tradiția taumaturgică ortodoxă, ca o continuare a lucrării vindecătoare a lui Hristos în contemporaneitate.

Fenomenul pelerinajului la Sfântul Nectarie trebuie înțeles în contextul mai larg al tradiției taumaturgice ortodoxe. Încă din primele secole creștine, Biserica a avut în sânul său sfinți vindecători, începând cu Sfânta Tecla, cele trei familii de sfinți cu numele de Cosma și Damian, Sfântul Pantelimon ș.a. și continuând cu o pleiadă întreagă de taumaturgi în fiecare epocă istorică.

Această succesiune neîntreruptă de sfinți vindecători demonstrează prezența vie și lucrătoare a harului în Biserică, precum și grija permanentă a lui Dumnezeu pentru suferințele trupești și sufletești ale oamenilor.

Sfântul Nectarie se înscrie în această tradiție cu particularități care îl fac deosebit de apropiat omului contemporan. Propriile sale suferințe și încercări, culminând cu cancerul care i-a marcat ultimii ani de viață, îl fac un model de răbdare și nădejde pentru bolnavii de astăzi.

Faptul că a activat într-un context academic, ca director al Școlii Teologice Rizarios, demonstrează posibilitatea îmbinării armonioase între înalta cultură teologică și sfințenia vieții, între rațiune și credință, între știință și minune.

Experiența pastorală ne arată că întâlnirea pelerinului cu realitatea harică manifestată prin Sfântul Nectarie necesită o pregătire duhovnicească temeinică. Nu putem reduce pelerinajul la dimensiunea sa exterioară, de simplă deplasare geografică. El reprezintă, în esența sa, o călătorie spirituală transformatoare. În acest context, rolul preotului duhovnic capătă o importanță deosebită. Acesta are menirea să pregătească sufletul pelerinului pentru întâlnirea cu harul dumnezeiesc, cultivând o înțelegere profundă a mijlocirii sfinților și o atitudine de smerită nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

• Societatea contemporană aduce provocări specifice în practica pelerinajului. Observăm astăzi o tendință de comercializare excesivă, precum și manifestarea unor așteptări magice din partea unor pelerini insuficient catehizați. Aceste realități cer o abordare pastorală echilibrată, care să păstreze caracterul sacru al pelerinajului fără să ignore contextul social actual. Preotul însoțitor sau duhovnicul are responsabilitatea delicată de a media între experiența personală a pelerinului și dimensiunea comunitară a vieții bisericești, prevenind atât derapajele spre superstiție, cât și reducționismul medical în înțelegerea vindecării.

• Este esențial să subliniem că vindecarea prin mijlocirea sfinților nu poate fi separată de viața sacramentală a Bisericii. Pelerinajul trebuie integrat organic în ritmul liturgic al comunității și în practica Sfintelor Taine. Spovedania și Împărtășania reprezintă momente centrale ale experienței pelerinului, acestea fiind căi prin care harul vindecător al lui Dumnezeu lucrează în mod direct în viața credinciosului[6].

Taina Sfântului Maslu, rânduită special pentru vindecarea bolnavilor, care prin rugăciunea sobornicească a preoților și ungerea cu untdelemn sfințit aduce alinare celor suferinzi este foarte importantă în lucrarea vindecătoare a Bisericii. La acestea se adaugă aghiasma și anafura, care au și ele un rol important în procesul vindecării trupului și sufletului atunci când sunt folosite cu credință și binecuvântare.

Pelerinajul la moaștele Sfântului Nectarie trebuie integrat într-un context liturgic mai larg, care include participarea la slujbele bisericești și primirea cu pregătire a Sfintelor Taine. Această perspectivă eclesiologică ne ajută să înțelegem că vindecarea miraculoasă nu este un fenomen izolat, ci o manifestare a comuniunii sfinților și o confirmare a prezenței permanente a harului în Biserică.

• În practica pastorală concretă, însoțirea pelerinilor necesită o abordare holistică. Vindecarea în viziunea ortodoxă nu se reduce niciodată la dimensiunea strict fizică, ci implică întreaga ființă umană – trup și suflet. Mai mult, ea are atât o dimensiune personală, cât și una comunitară, fiind în același timp temporală și eshatologică. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să integreze experiența vindecării în contextul mai larg al mântuirii și al creșterii duhovnicești. Mănăstirea, ca și parohia, are până la urmă „un singur scop, unic și invariabil: îndumnezeirea membrilor ei […]. Angajarea în acest proces echivalează cu o tămăduire, cu vindecarea existenței umane”[7].

• Un aspect particular al pastorației pelerinilor este înțelegerea rolului suferinței spre dobândirea mântuirii. „Durerea constituie o încercare cumplită pentru om”[8]. Nu toate rugăciunile pentru vindecare trupească primesc un răspuns imediat și vizibil. Această realitate trebuie interpretată în lumina învățăturii ortodoxe despre caracterul pedagogic și transformator al suferinței[9]. Crucea personală, purtată cu credință și nădejde, devine astfel o cale de participare la Crucea lui Hristos și un mijloc de creștere duhovnicească.

• Lucrarea pastorală cu pelerinii nu se încheie odată cu finalul pelerinajului fizic. Este esențială o însoțire post-pelerinaj care să ajute credinciosul să integreze experiența trăită în viața sa spirituală cotidiană. Mărturiile personale ale celor care au primit vindecare prin mijlocirea Sfântului Nectarie devin astfel parte din tezaurul duhovnicesc al comunității, întărind credința și nădejdea celorlalți membri.

• Pentru o pastorație eficientă este necesară o pregătire continuă a clerului. Preoții implicați în însoțirea pelerinilor trebuie să-și dezvolte atât competențele teologice și pastorale, cât și capacitatea de discernământ duhovnicesc. Această formare trebuie să țină cont de complexitatea fenomenului pelerinajului în contemporaneitate și să ofere instrumentele necesare pentru o îndrumare echilibrată a credincioșilor.

• Experiența pastorală ne arată că mulți dintre pelerinii care caută vindecarea la Sfântul Nectarie sunt persoane cu un nivel ridicat de educație, inclusiv medici și alți profesioniști din domeniul medical. Acest fapt ridică provocări pastorale specifice, necesitând o abordare care să reconcilieze perspectiva științifică cu cea duhovnicească.

Preotul duhovnic trebuie să aibă capacitatea de a purta un dialog constructiv cu acești pelerini, arătând complementaritatea între medicina modernă și vindecarea duhovnicească. Poporul nostru are nevoie de noi, clericii, mai mult în întristările lui decât în bucuriile lui. Și în suferința grea clericul e personificarea întregii Biserici, e un mic Hristos pentru cei încercați[10].

• Un aspect particular al pastorației pelerinilor la Sfântul Nectarie este legat de multitudinea de forme ale suferinței contemporane. Pe lângă bolile trupești clasice, observăm astăzi o creștere alarmantă a afecțiunilor psihice, a tulburărilor emoționale și a suferințelor existențiale. Sfântul Nectarie, prin scrierile sale duhovnicești și pedagogice, oferă resurse prețioase pentru abordarea acestor provocări moderne. Scrierea sa Despre îngrijirea sufletului[11], de exemplu, conține învățături foarte actuale despre alungarea anxietății și găsirea liniștirii.

• Dimensiunea comunitară a vindecării merită o atenție specială în contextul actual, marcat de individualism și atomizare socială; ca mădular al Bisericii, creștinul nu este individ izolat[12]. Pelerinajul la Sfântul Nectarie nu trebuie să fie doar o experiență individuală, ci una care consolidează legăturile în cadrul comunității ecleziale.

Singurătatea bolii este, de multe ori, depășită, după ce frații încercați au simțit dragostea lui Dumnezeu și a oamenilor[13]. Mărturiile celor vindecați devin factor de întărire a credinței pentru întreaga comunitate, iar experiența pelerinajului în grup poate genera legături duhovnicești durabile între participanți.

• Un aspect insuficient explorat în literatura de specialitate este rolul familiei în contextul pelerinajului taumaturgic. Adesea, bolnavul vine însoțit de membri ai familiei, care au și ei nevoie de îndrumare pastorală specifică. Suferința unei persoane afectează întregul sistem familial, iar vindecarea, când se produce, are de asemenea impact asupra tuturor membrilor familiei. Preotul duhovnic trebuie să fie pregătit să ofere suport pastoral întregului corp familial, nu doar persoanei bolnave.

• Practica pastorală ne arată că există mai multe tipologii de pelerini care caută vindecarea la Sfântul Nectarie. Unii vin cu o credință puternică și o pregătire duhovnicească adecvată, alții sunt la început de drum în viața bisericească, fiind atrași inițial doar de faima taumaturgică a sfântului. Există și cazuri de persoane de alte confesiuni sau chiar de alte religii care caută vindecarea la Sfântul Nectarie. Fiecare dintre aceste categorii necesită o abordare pastorală specifică, adaptată nivelului lor de înțelegere și trăire duhovnicească.

• Provocările societății post-seculare aduc în discuție și aspecte legate de autenticitatea experienței religioase. Într-o lume dominată de relativism și scepticism, manifestările taumaturgice pot deveni fie prilej de întărire a credinței, fie subiect de controversă și contestare. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să plaseze experiența vindecării într-un cadru teologic și duhovnicesc solid, evitând atât credulitatea naivă, cât și scepticismul excesiv.

• Dimensiunea ascetică a pelerinajului merită o atenție specială. Tradiția ortodoxă a văzut întotdeauna în asceză nu doar un mijloc de curățire și pregătire pentru primirea harului, ci și o cale de vindecare în sine. Postul, privegherile, metaniile și alte practici ascetice asociate pelerinajului au un rol terapeutic recunoscut astăzi și de știința medicală. Preotul duhovnic trebuie să ghideze pelerinul în practicarea echilibrată a acestor exerciții ascetice, adaptându-le la capacitatea și starea fiecăruia.

• Experiența pastorală arată că vindecarea prin mijlocirea Sfântului Nectarie ia adesea forme neașteptate. Nu întotdeauna se produce vindecarea bolii fizice pentru care s-a făcut pelerinajul, dar mulți pelerini mărturisesc o transformare profundă a modului în care privesc suferința și viața în general. Această „vindecare a perspectivei” poate fi la fel de importantă ca vindecarea fizică, conducând la o creștere duhovnicească autentică și la o relație mai profundă cu Dumnezeu.

Un aspect particular al lucrării Sfântului Nectarie este, așa cum am amintit, legătura sa specială cu bolnavii de cancer. Numeroase mărturii atestă vindecări miraculoase în cazuri de cancer considerate incurabile de medicina modernă. Această realitate ridică provocări pastorale specifice, necesitând o abordare care să îmbine speranța în minune cu acceptarea voii lui Dumnezeu și să ofere suport duhovnicesc atât în cazul vindecării, cât și în situațiile în care boala continuă.

• Rolul rugăciunii personale în contextul pelerinajului taumaturgic merită o atenție specială. Sfântul Nectarie însuși a fost un mare învățător al rugăciunii, lăsând posterității nu doar exemple de rugăciuni, ci și învățături profunde despre natura și practica rugăciunii. Preotul duhovnic trebuie să ajute pelerinul să dezvolte o viață de rugăciune autentică, care să continue și după încheierea pelerinajului.

Dimensiunea liturgică în pastorația pelerinilor

Experiența pastorală la Mănăstirea Radu Vodă demonstrează că eficacitatea lucrării vindecătoare a Sfântului Nectarie este indisolubil legată de integrarea pelerinilor în ritmul liturgic al comunității monahale. Prezența sfintelor moaște nu poate fi separată de contextul liturgic – sacramental în care acestea își împlinesc lucrarea taumaturgică. Ciclul liturgic zilnic, săvârșit cu regularitate și evlavie, constituie cadrul esențial în care se manifestă puterea vindecătoare a harului.

Sfânta Liturghie reprezintă punctul culminant al acestei lucrări, oferind pelerinilor posibilitatea împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului, izvorul ultim al oricărei vindecări. Rânduiala slujbelor bisericești – Vecernia, Utrenia, Ceasurile – creează acea atmosferă de rugăciune neîncetată care face posibilă experierea prezenței harice, pentru că Niciodată cultul nu a fost pentru Biserică o chestiune «spiritualistă» și idealistă sau o simplă adunare religioasă, cum este înțeles astăzi din cauza alienării de-a lungul veacurilor a caracterului său. El este legat în chip nemijlocit de problemele vieții[14].

În acest context liturgic, pelerinii sunt chemați să depășească o abordare individualistă a vindecării, integrându-se în rugăciunea întregii Biserici și astfel viața credinciosului se împletește cu viața lui Dumnezeu[15].

Acatistul Sfântului Nectarie, săvârșit zilnic în fața sfintelor moaște, constituie un moment de intensă comuniune spirituală între pelerini și sfântul taumaturg. Această rânduială, departe de a fi o simplă lectură mecanică, devine o rugăciune vie a întregii comunități pentru cei suferinzi. Participarea activă a pelerinilor la acatist, prin cântare și rugăciune comună, întărește dimensiunea eclezială a vindecării și creează legături duhovnicești profunde între participanți.

Taina Sfântului Maslu ocupă un loc central în lucrarea pastorală a pelerinilor suferinzi. Săvârșită cu regularitate în cadrul mănăstirii, această Sfântă Taină devine un moment de intensă trăire duhovnicească, în care rugăciunea sobornicească a preoților se împletește cu credința și speranța celor bolnavi. Experiența pastorală arată că eficacitatea acestei Sfinte Taine este strâns legată de integrarea ei într-un context mai larg de viață duhovnicească și participare la viața liturgică a Bisericii.

Provocarea majoră pentru slujitorii sfântului locaș constă în menținerea unui echilibru între accesibilitatea pentru pelerini și păstrarea caracterului sacru al spațiului liturgic. Prezența permanentă a monahilor în rugăciune, disciplina liturgică riguroasă și atenția pentru detaliile cultice contribuie la crearea unei atmosfere de sacralitate autentică. În acest context, pelerinii sunt ajutați să înțeleagă că vindecarea nu este un act magic sau automat, ci rodul întâlnirii personale cu harul dumnezeiesc în contextul vieții liturgice a Bisericii.

O atenție deosebită trebuie acordată prevenirii pericolului de transformare a lăcașurilor de cult în simple relicvarii. Aceasta se realizează prin întărirea permanentă a legăturii organice dintre prezența sfintelor moaște și viața liturgică a comunității. Predicile și catehezele trebuie să accentueze mereu importanța pregătirii duhovnicești și a participării active la viața liturgică a Bisericii. Pelerinii sunt astfel ajutați să înțeleagă că vindecarea trupească este indisolubil legată de vindecarea sufletească și de creșterea în viața spirituală.

Atmosfera de rugăciune, evlavie și pace care domnește în biserică în timpul slujbelor devine ea însăși un factor terapeutic. Cântarea bisericească și întreaga ambianță sacră contribuie la crearea unui cadru propice lucrării harice. În acest context, prezența sfintelor moaște nu mai este percepută într-un mod izolat sau magic, ci ca parte integrantă a vieții liturgice a Bisericii.

Această abordare integrată a pastorației pelerinilor, centrată pe viața liturgică și sacramentală, se dovedește a fi cea mai eficientă cale de experiere a harului vindecător prezent în sfintele moaște. Experiența arată că vindecările cele mai profunde și durabile se produc tocmai în cazul pelerinilor care reușesc să se integreze organic în viața liturgică a comunității, depășind o abordare strict utilitară sau individualistă a fenomenului taumaturgic.

Concluzii

Aspectul misionar al pelerinajului taumaturgic nu trebuie neglijat. Multe persoane care vin inițial doar pentru vindecare fizică descoperă bogăția spirituală a Ortodoxiei și devin membri activi ai Bisericii. Această realitate necesită o abordare pastorală care să fie în același timp primitoare față de cei aflați la început de drum spiritual și fidelă tradiției și învățăturii ortodoxe autentice.

Dezvoltarea unei teologii a pelerinajului taumaturgic pentru secolul al XXI-lea rămâne încă o provocare pentru teologia academică ortodoxă. Aceasta trebuie să integreze atât bogăția tradiției patristice, cât și noile perspective oferite de științele moderne, inclusiv psihologia, sociologia și antropologia religioasă. O astfel de teologie ar putea oferi un cadru mai solid pentru practica pastorală cu pelerinii.

În final, trebuie să subliniem importanța pregătirii specifice a clerului pentru această lucrare pastorală specializată. Facultățile de Teologie trebuie să aprofundeze în cursurile acestora modalități de pastorație a pelerinilor și înțelegerea fenomenului taumaturgic în context contemporan.

În concluzie, pastorația pelerinilor care caută vindecarea prin mijlocirea Sfântului Nectarie reprezintă o lucrare complexă și delicată, care cere o profundă înțelegere teologică, competențe pastorale specifice și un fin discernământ duhovnicesc. Experiența Bisericii ne arată că vindecarea prin mijlocirea sfinților rămâne o realitate vie, iar Sfântul Nectarie continuă să fie un puternic mijlocitor înaintea lui Dumnezeu pentru cei suferinzi. Provocarea noastră, ca slujitori ai Bisericii, este să păstrăm echilibrul între tradiție și contemporaneitate, facilitând întâlnirea autentică a pelerinului cu harul vindecător al lui Dumnezeu.

[1] Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni. Viața și opera (1846-1920), trad. de Zenaida Anamaria Luca, București, Sophia, ²2007, p. 13.

[2] Anghel Boncev, Sfântul inimii mele: Sfântul Nectarie din Eghina, trad. de Valentin Petre Lică, Sofia, Editura Sfântul Nectarie, 2024, p. 11.

[3] Anghel Boncev, Sfântul inimii mele, p. 22.

[4] Pentru detalii despre această perioadă, cf. Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Eghina, pp. 48-51.

[5] Arhim. Dr. Nectarie Șofelea (coord.), Noi minuni ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – mărturii de la Mănăstirea Radu Vodă, București, Ed. Cuvântul Vieții, 2022.

[6] Georgios Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, trad. Diacon drd. Cornel Constantin Coman, București, Ed. Bizantină, 2006, p. 130.

[7] Gheorghios Metallinos, Parohia – Hristos în mijlocul nostru, trad. pr. prof. Ioan I. Ică, Sibiu, Deisis, 2004, pp. 23-24.

[8] G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 484.

[9] G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 486.

[10] G. Metallinos, Parohia, p. 120.

[11] Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre îngrijirea sufletului, trad. Parascheva Grigoriu, București, Sophia, ²2023.

[12] G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 255.

[13] Arhim. Ghiorghios Kapsanis, Probleme de eclesiologie și pastorație, trad. Nicușor Deciu, București, Ed. Anestis, 2015, p. 168.

[14] G. Metallinos, Parohia, pp. 47-48.

[15] G. Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, p. 128.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene