Spectacolul preaslăvirii de sine şi străpungerea inimii

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a fariseului) Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, prea desfrânaţi, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Mai înainte de a co­menta pilda în sine consi­de­răm că se impu­ne sublinierea că finalul acesteia ar trebui redat altfel de cum a fost tradus, şi anume: „Că oricine se va înălţa, va fi sme­rit (se subînţelege că de că­tre altcineva) şi oricine se sme­reş­te, va fi înălţat“ (vers. 14).

Mai precizăm că se înţelege mai bine sensul pildei dacă se în­cepe cu versetul 9, care ne lă­mu­reşte şi în ce context a rostit Hris­tos-Domnul această para­bo­lă. Evanghelistul Luca subli­ni­ază motivaţia ce L-a determinat pe Iisus să spună această pil­dă, ca să ne mai arate nouă, creş­tinilor, două lucruri foarte im­portante, dar mai cu seamă ce­lor care au primit mandatul de a propovădui Evanghelia, şi a­­nume că orice întâlnire a Lui cu oamenii, de diferite categorii so­ciale, o fructifica la maximum pentru a-i câştiga pentru Îm­părăţia lui Dumnezeu pe ca­re o pregătea. Aşadar, la orice os­păţ sau cină, Iisus nu începea dialogul despre ultimele no­utăţi pe scena politică a ţării, ori a lumii, nici despre evoluţia pre­ţurilor, sau mai ştiu ce alte pro­bleme ale vremii, ci trimitea ime­diat la învăţătura Sfintelor Scrip­turi, la modul cum trebuie în­ţelese, de ce trebuie ştiute şi cum se cuvine a le împlini în spiritul lor.

Să nu-i judecăm pe oameni la pauşal

Ei bine, când Domnul îşi în­ce­p­e cuvântul, pentru a fi cât mai convingător cu putinţă, îl lea­gă imediat de un fapt din re­a­­li­tate. Şi de această dată, Hris­tos îşi începe inegalabila-I în­­văţătură pornind de la reali­ta­­­tea că unii dintre fariseii tim­pu­­lui se credeau prea buni îna­in­tea lui Dumnezeu şi îi pri­veau pe semenii lor cu dispreţ. Sfân­tul Luca menţionează a­cest amănunt ca să ne atragă a­­tenţia că Hristos nu i-a consi­de­rat pe toţi fariseii timpului ca fiind nişte aroganţi şi făţarnici, ci doar unii dintre ei. Este o lecţie teribilă pentru noi, da­că vrem să luăm aminte, că nu a­vem nici un drept să-i ju­de­căm pe oameni la pauşal, după pro­fesia pe care o au, credinţa pe care o mărturisesc, sau nu o măr­turisesc, şi maniera în care o practică. El nu s-a ghidat du­pă un cunoscut silogism promovat de unii filosofi sofişti care zi­cea: „Atenienii sunt minci­noşi, persoana cutare este ate­ni­­an, deci este mincinos“.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente