Şi a fost Iisus copil, fără leagăn, fără slavă…

Ne apropiem de Betleem. Suntem cu ochii ţintă spre Hristos Iisus Pruncul şi tragem cu privirea la propriii noştri prunci, la tinerii care stau lângă noi pe calea Betleemului. Nu am fost răbdaţi în linişte nici în Postul acesta al Crăciunului şi tulburările ne-au războit. Şi încă o mai fac. Nu o fi dar ceresc liniştea în Pragul Cerului. Hristos Domnul ne învaţă, prin Întruparea Sa, că vine să ne vindece de fricile noastre sociale pentru aşezarea noastră întru Cer. Discreţiei Sale politicul îi răspunde cu ucidere (Irod) şi alungare, Mântuitorul fiind un migrant politic, fuga sa în Egipt consumându-se în taina aceasta. Întoarcerea Sa acasă este un act de curaj, de asumare a unui statut nou într-o lume aproape ostilă. El rămâne Străinul dus de orgoliul fariseilor locali la marginea prăpastiei. Creşte şi propovăduieşte într-o lume a valorilor înţepenite, este educat să repete irepetabilul şi când rosteşte adevărul ca Adevăr este batjocorit, lăsat corigent la limba calpă a încrezutelor crezuri duhovniceşti. Preferă săracii oricărei bogăţii, linişteşte furtuni în loc să înspăimânte cu ele, are putere şi nu o foloseşte împotriva aproapelui, ba chiar ne învaţă că aproapele suntem noi. Înmulţeşte pâini şi peşti săracilor fără a lua plată, stinge setea bucuroasă de vin a nuntaşilor cu un soi de licoare al cărei gust ne vindecă neiubirile, dând sens Liturghiilor. Tăinuie smerit identitatea Sa, purtând misiunea Tatălui. Rămâne în tot ce face Fiu şi Rob, adică un Copil Veşnic.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente