Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a sfințit duminică Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” a Parohiei Capu Corbului din județul Harghita.
„Sfințirea Bisericii este cea mai importantă ierurgie, în același timp cea mai frumoasă și cea mai fastuoasă din toate slujbele pe care le are Biserica, în afară de dumnezeiasca Liturghie”, a spus Preasfințitul Părinte Andrei.
Slujirea a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de clerici din eparhie condus de Părintele Episcop Andrei, în prezența unui număr mare de credincioși.

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, Părintele Paroh Dumitru Pîntea a fost hirotesit Iconom Stavrofor pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă desfășurată de-a lungul anilor.
După Liturghie, a fost oficiat un Parastas pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, precum și pentru toți cei adormiți care odihnesc în cimitirul parohiei.
Distincții și recunoștință
Episcopul Covasnei și Harghitei a oferit mai multe distincții sprijinitorilor parohiei.

A fost acordată Crucea Eparhială pentru mireni următorilor: doamnei preotese Elena Pîntea, mamă a zece copii; domnului Valer Dorneanu, Președintele Curții Constituționale a României; și domnului Romeo Țepeș-Focșa, Primarul Comunei Corbu.
Membrii Consiliului Local al Comunei Corbu și membrii Consiliului Parohial al Parohiei Capu Corbului au primit Acte de cinstire.
Părintele Paroh Dumitru Pîntea i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Andrei pentru binecuvântarea și grija părintească arătate comunității din Capu Corbului, precum și tuturor celor care au sprijinit lucrările de construire și înfrumusețare a bisericii.

La final, credincioșii s-au putut închina în Sfântul Altar și au primit binecuvântarea ierarhului.
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu (deschidere articol)






