Sfințire de clopotniță la MApN. Biserica păstrează o legătură profundă cu Armata, a spus PS Ieronim

„Biserica păstrează o legătură profundă cu Armata pentru că, de-a lungul istoriei sale, s-au identificat idealurile. A trebuit să rezistăm în fața schimbării religiei, a transformării tradițiilor și a istoriei noastre. Și lupta a fost de multe secole”, a spus Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul duminică 03 octombrie în Capela „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Ministerului Apărării Naționale (MApN).

„Dar pentru că această luptă a fost dreaptă, chiar dacă cu multe pierderi, totuși, am biruit și am ajuns, iată, în secolul 21 având o țară bine conturată, o limbă literară foarte frumos formată și o istorie glorioasă din care parte este și istoria vitejiei, a ostașilor și a Armatei noastre pentru că ne-a asigurat păstrarea acestui specific în fața altor tradiții care ne-ar fi dizolvat și în fața risipirii civilizației noastre”, a subliniat PS Ieronim Sinaitul.

Episcopul vicar patriarhal s-a aflat duminică la capela de la MApN pentru a oficia sfințirea clopotului, clopotniței și a lumânărarului de curând edificate.

©Ziarul Lumina

Cu această ocazie, Preotul Florin Viorel Vlădoiu a fost distins cu Diploma Anului omagial 2021, iar Preotul Bogdan Ioan Burghiu a fost hirotesit iconom stavrofor.

Biserica din incinta MApN a fost construită în anul 2018.


Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente