Biserica Ortodoxă sărbătorește la 9 septembrie pe Sfinții Cuvioși români Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unei guberne rusești. Dorind să intre în viața monahală și-a lăsat familia, onoarea rangului și patria sa în jurul anului 1749, venind în Moldova. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, ascunși de ochii lumii în adâncul codrilor. A viețuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovnicește în preajma unor aleși părinți, precum Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Auzind de alți pustnici români și ruși sporiți duhovnicește, care viețuiau în ținutul Botoșanilor, va intra în anul 1764 în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în sihăstrie. Timp de 25 de ani va viețui într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, ațipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului după cum mărturisește Ieromonahul Nicolae, care viețuia și el în codrii Voronei. Când s-a apropiat sfârșitul vieții Cuviosului Onufrie și a sosit timpul să încredințeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paști, dorind a se împărtăși pentru ultima dată cu Trupul și Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, și i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine și să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Același înger îl va călăuzi până la peștera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Și cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Mănăstirile Vorona și Sihăstria Voronei.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioși din satul Mesteacăn, din ținutul Neamțului. De mic copil, fiind luat de către părinți la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simțit că sufletul „i se întraripează cu dumnezeiescul dor, pentru care, luând binecuvântare părintească, a intrat din fragedă tinerețe în obștea acestei mănăstiri. A deprins viața monahală, apoi a primit îngerescul chip al călugăriei. Aici el a dat dovadă de multă dragoste și râvnă duhovnicească, devenind un ales lucrător al smereniei întru ascultare, al rugăciunii neîncetate și al postirii îndelungate. După puțină vreme a fost hirotonit, fără voia lui, diacon și preot, devenind în scurtă vreme un iscusit povățuitor de suflete. Dorul pentru o nevoință mai aspră l-a făcut să se retragă în pustnicie într-o peșteră de pe Măgura Tazlăului, unde s-a ostenit în privegheri de toată noaptea, răbdând și biruind frigul cumplit și ispitele diavolești. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor și al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de către mulțimile de călugări și credincioși. Cuviosul a fost și un adevărat apărător și mărturisitor al dreptei credințe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ținutul Neamțului.
Urcând în scurt timp pe treptele sfințeniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin viețuirea sa aleasă, prin rugăciunile și sfaturile sale, deoarece era binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor și s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieții.
A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău.
Încă din timpul vieții, poporul l-a socotit drept sfânt, lucru adeverit și de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut și, apoi, i-a sărutat cinstitele moaște, după cum însuși mărturisește: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”, iar în Patericul Sfinților moldo-români, din anul 1888, se scrie: „Asemenea, tot întru această vreme, s-a nevoit sihăstrește și alt preacuvios părinte Chiriac de la Schitul Tazlăul și tare mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit”.
Drept mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este aceea că după moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost găsit nestricat. Cu credință adâncă și cu nădejde vin și astăzi să se închine la mormântul său călugări și credincioși de pretutindeni.
A fost trecut în rândul Sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de pomenire la 9 septembrie.
