Sfinții Cuvioși Macarie Egipteanul și Macarie Alexandrinul, doi corifei ai pustiei egiptene

Cinstim astăzi pomenirea Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, monah din secolul al IV-lea care a lăsat în urmă lumea, mergând în pustiu pentru a deveni „locuitor al cetății cerești”. Din prima generație de monahi retrași în pustiu face parte și Cuviosul Macarie Alexandrinul, sfânt pe care îl pomenim tot astăzi.

Despre Macarie cel Mare aflăm că s-a ascuns într-un sat egiptean, din smerenie, pentru că nu se considera vrednic a fi hirotonit preot. La scurt timp după ce a ajuns în acel loc, a fost acuzat pe nedrept că ar fi lăsat însărcinată o fată, lucru pe care l-a primit fără să-l nege. Și a început să muncească pentru a asigura fetei cele necesare, până când, împlinindu-se sorocul și neputând da naștere pruncului, fata a recunoscut că Macarie era nevinovat și fusese acuzat pe nedrept. Întreaga comunitate a schimbat cuvintele de ocară în laude la adresa tânărului Macarie, acesta văzându-se nevoit să fugă, din nou, de data aceasta în Sketis. Paladie, în „Istoria Lausiacă”, arată că Macarie avea 30 de ani în anul 330, când s-a stabilit în Sketis și a murit 60 de ani mai târziu.

Așadar, în anul 330, Macarie Egipteanul deschidea calea spre Sketis, spre pustia cea mare, urmat la scurt timp de ucenici. Între Nitria și Sketis erau 40 de mile de parcurs prin deșert, drum pe care Macarie, „bătrânul-copil” (παιδαÏιογεÏων) cum era numit, îl parcurgea pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de avva Pamvo. Mărturisea ucenicilor că a fost cuprins de dorința de a merge să vadă ce este în pustie, dar s-a împotrivit vreme de cinci ani acestui gând. A ajuns apoi în pustiu și a găsit o oază și un lac, o insulă și doi bătrâni goi, un egiptean și un libian, care erau acolo de 40 de ani, veniți dintr-o chinovie din Egipt. Cei doi i-au spus: „Dacă omul nu se leapădă de cele ale lumii, nu poate deveni monah”. Răspunsul lui Macarie a fost că el este slab și nu poate împlini, iar bătrânii au continuat: „Chiar dacă nu poți face ca noi, măcar stai în chilia ta și plânge-ți păcatele”. De aceea, avea să mărturisească, după ani petrecuți în pustie, ucenicilor săi: „Eu încă nu m-am făcut monah, dar am văzut monahi. Iertați-mă, fraților!”

După zece ani petrecuți în pustie, probabil prin 340, în jurul vârstei de 40 de ani, a primit a fi hirotonit preot. Au rămas numeroase apoftegme ale sfântului și cuvinte ale ucenicilor despre aleasa sa petrecere în pustiu: „Spuneau despre avva Macarie că dacă un frate venea la el cu teamă, ca la un mare și sfânt bătrân, nimic nu vorbea cu acela. Dar dacă unul dintre frați îi zicea, ca și cum l-ar fi considerat un om de nimic: „Avva, pe vremea când erai cămilar și furai săpun și-l vindeai, nu te băteau paznicii?”, dacă îi grăiai așa, îți răspundea cu dragă inimă la tot ce l-ai fi întrebat”. Despre Sfântul Macarie aflăm că primea vin când i se oferea, însă pentru fiecare ceașcă băută renunța să mai bea apă o zi întreagă. Avva Pavnutie, ucenic al avvei Macarie, a zis că Bătrânul i-a povestit: „Când eram copil mic, împreună cu alți copii pășteam vițeii. Într-o zi, aceștia s-au dus să fure smochine, și când alergau, a căzut una dintre smochine și eu am luat-o și am mâncat-o. De atunci, ori de câte ori îmi amintesc aceasta, stau și plâng”.

Tot din viața cuviosului Macarie, Derwas J. Chitty amintește o relatare aparte. Într-o zi, urca de la Sketis la Nitria însoțit de un ucenic. Ucenicul său, mergând înainte, a întâlnit un preot păgân pe care l-a batjocorit. Păgânul s-a oprit și l-a lovit cu o bâtă, lăsându-l aproape mort. Pe drum l-a întâlnit pe Macarie, care i-a spus: „Mântuiește-te, mântuiește-te, ostenitorule!” Cu surprindere, păgânul l-a întrebat pe cuvios ce a văzut bun la el de-i vorbește așa. „Te-am văzut trudind, îi răspunse bătrânul, însă tu nu știi că truda ta este în van”. Păgânul i-a cuprins atunci picioarele și l-a mărturisit ca „om după Dumnezeu”: „Nu-ți voi da drumul până când nu mă vei face și pe mine monah!”

Monah din prima generație a Părinților retrași în pustie, Cuviosul Macarie prezicea ucenicilor decăderea centrelor Nitria și Sketis, atunci când acestea nu vor mai fi fost oaze de liniște. Deja la a treia generație, un avvă spunea: „Proorocii au scris cele văzute, iar după ei au venit părinții și au lucrat cele scrise. Iar cei de după părinți au învățat pe de rost toate cele ale părinților. Însă călugării de acum le-au copiat doar pe niște suluri pe care le-au lăsat pe policioară”. Din Sketis, Cuviosul Macarie avertizase: „Când se va face o chilie lângă luncă, atunci părăsirea Sketisului este aproape; când veți vedea copaci, ea este la ușă. Iar când veți vedea băiețandri, luați-vă cojoacele și fugiți”.

Contemporan cu Sfântul Macarie Egipteanul a fost și Cuviosul Macarie Alexandrinul (293-393) sau „Orășeanul” („cel din cetate”), botezat la vârsta de 40 de ani, în 333 și ucenic al celui dintâi. Dacă Macarie Egipteanul a întemeiat comunitatea din Sketis, Macarie Alexandrinul a condus comunitatea din Nitria. Amândoi au fost exilați timp de doi ani într-o insulă în delta Nilului, în jurul anului 373. Apoftegmele în care nu există elemente distincte, specifice unuia dintre cei doi Macarie, nu pot fi atribuite cu siguranță unuia sau altuia. (Articol apărut sub semnătura Alexandru Briciu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 19 ianuarie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente