Acest material este dedicat sfinților tămăduitori sărbătoriți în doua parte a lunii iulie și completează cea mai extinsă selecție lunară de sfinți vindecători care se înscrie în tematica Anului comemorativ 2024.
Sf. Mc. Marina –17 iulie
Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, pe teritoriul actual al Turciei, în familia unui preot păgân. Rămasă orfană de mamă, a fost dată în grija unei doici creștine care i-a vorbit despre Hristos.
Când avea 15 ani, a fost văzută de un conducător păgân care a dorit să o ia de soție. Fecioara și-a mărturisit credința în Hristos și nu s-a lăsat convinsă să se închine idolilor. Torturată și aruncată în închisoare, sfintei i s-a arătat noaptea vrăjmașul. Acesta a încercat să o înfricoșeze, dar ea l-a biruit. În icononografie este adesea reprezentată lovindu-l pe diavol cu un ciocan.
În timpul torturilor, sfânta s-a rugat să fie trecută prin apă, ca astfel, să primească Botezul. În timp ce doreau să o înece, sfânta a fost eliberată în chip minunat și dorința i s-a îndeplinit. Într-un final, eparhul a ordonat să i se taie capul.
Pătimirile ei au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian (secolele III – IV).
Cultul Sfintei Marina este foarte răspândit în spațiul balcanic, în special în cel elen. Recunoașterea sfințeniei sale a fost făcută încă din secolele trecute în baza numeroaselor minuni: vindecări de boli sau izbăvirea celor demonizați. În prezent, există multe mărturii ale vindecărilor de cancer, de boli de inimă, hemoragie sau boli psihice. Este considerată și ocrotitoare a copiilor care suferă de boli grave.
Unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj este mănăstirea închinată ei din insula grecească Andros. Aceasta a fost întemeiată în 1325, când Sfânta Marina i s-a arătat unui ascet și i-a indicat locul în care se afla icoana sa. În mănăstire există în prezent un izvor cu apă tămăduitoare.
Un astfel de izvor există și la mănăstirea de lângă Karan Varbovka din Bulgaria. Acesta este mai accesibil credincioșilor din România, deoarece se află la 60 km de graniță și la 129 km de București.
În țara noastră, fragmente din moaștele sale se află la Mănăstirea Hurezi, la Biserica „Sfântul Sava” din Iași sau la biserica din localitatea Fetești, județul Suceava.
Fragmente din mâna sa dreaptă se găsesc la mănăstirile athonite Vatoped, Xenofont și Dohiariu.
Sf. Die, tămăduitorul din Antiohia – 19 iulie
Sfântul Die este unul dintre marii părinți ai monahismului din Antiohia. Născut într-o familie credincioasă spre finalul secolului al IV-lea, sfântul și-a manifestat vocația monahală de mic. Priveghea, postea aspru și cel mai des se ruga Preasfintei Treimi.
Chemat de Dumnezeu în cetatea împăratului Teodosie al II-lea, tânărul s-a așezat într-o chilie la marginea acesteia. După ce s-a dus vestea despre minunile pe care le făcea, însuși împăratul a ridicat o mănăstire lângă chilia sa, iar patriarhul l-a hirotonit preot.
Odată, călugării săi au găsit un om înecat, pe care sfântul l-a înviat prin rugăciune. Sinaxarele menționează că „se ruga neîncetat, îi ajuta pe toți prin cuvinte de înțelepciune și mângâiere, îi vindeca pe bolnavi, îi ajuta ajuta pe săraci și îi conducea pe mulți pe calea mântuirii”.
Sfântul Die a plecat la Domnul în pace în jurul anului 430.
Sf. Proroc Ilie – 20 iulie
Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înaintea Mântuitorului, în timpul lui Ahab, regele iudeilor. Acest rege fusese convins de soția sa de alt neam să se închine zeului Baal.
Sfântul Ilie l-a mustrat pe rege și l-a vestit că se va abate asupra țării o foamete mare care va ține trei ani și jumătate, apoi s-a ascuns de mânia acestuia în Valea Chedronului.
Sfântul s-a întors apoi la curtea regelui și a adus jertfă lui Dumnezeu pe muntele Carmel, jertfă asupra căreia Domnul a trimis foc din cer, semn că străvechea credință a profetului este cea adevărată.
Văzând aceasta, poporul i-a îndepărtat pe cei care se închinau lui Baal. Foametea a încetat printr-o ploaie binecuvântată trimisă de Dumnezeu la rugăciunea sfântului.
Sfântul Ilie a săvârșit și alte minuni: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărțit apa Iordanului, a vorbit cu Dumnezeu pe Muntele Horeb.
În troparul său este menționat faptul că „alungă bolile și pe cei leproși îi curățește; pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe el izvorăște tămăduiri”.
Sf. Paraschevi din Roma – 26 iulie
Sfânta Paraschevi s-a născut în apropierea Romei, în secolul I, într-o familie de creștini, după îndelungi rugăciuni ale părinților ei.
După moartea lor, a intrat în monahism, iar apoi, dobândind har, a ieșit să-L propovăduiască pe Hristos. A atras mânia iudeilor, care au dus-o în fața împăratului Antonin Pius și au supus-o chinurilor.
Văzând că sfânta nu simte efectele torturii, împăratul le-a încercat el însuși, dar a orbit. Înfricoșat, s-a rugat sfintei să-i redea vederea, iar aceasta l-a vindecat. Eliberată, Cuvioasa Paraschevi și-a urmat periplul în mai multe cetăți și a primit cununa muceniciei în anul 140.
Moaștele ei au fost izvor de vindecări, fiind cunoscute mai ales pentru darul de a vindeca bolile ochilor.
Tradiția spune că sfânta a fost martirizată pe teritoriul actual al Greciei, iar mormântul său se află în mănăstirea din Pounta.
Această ipoteză este susținută prin trei argumente: scrierile Sfântului Nicodim Aghioritul menționează că datorită sfintei „mulți greci s-au întors la cunoașterea lui Dumnezeu”; multe sate din zona martiriului său au ca sărbătoare oficială a localității ziua sfintei; și pe teritoriul Greciei sunt răspândite mai multe fragmente din moaștele sale.
Un fragment din moaștele Sfintei Paraschevi se află și la Mănăstirea Antim din București.
Sf. Sfințit Mc. Ermolae – 26 iulie
Sfântul Ermolae este unul dintre cei mai cunoscuți 12 sfinți doctori fără de arginți.
Preotul Ermolae a condus biserica din Nicomidia în timpul împăratului roman Maximian (secolele II – III). Sfântul reușise să scape, alături de alți doi clerici din incendiul în care au pierit 20.000 de creștini, pomeniți în data 28 decembrie.
Preotul l-a întâlnit pe tânărul Pantoleon (viitorul sfânt Pantelimon), căruia i-a devenit părinte duhovnicesc și îndrumător în domeniul medicinei. Sfântul Ermolae a fost cel care i-a insuflat credința că poate vindeca pe oricine cu ajutorul lui Dumnezeu și, ulterior, l-a botezat.
Sfântul Ermolae a fost descoperit de păgâni și, cu puțin înaintea muceniciei Sfântului Pantelimon, a suferit de asemenea moarte martirică.
Sf. M. Mc. Pantelimon – 27 iulie
Sfântul Pantelimon s-a născut în Asia Mică, în timpul împăratului Maximian (286 – 305), în familia unui senator roman, primind numele „Pantoleon” („cu totul leu”). Mama sa, Euvula, pomenită în rândul sfinților la 30 martie, a sădit în inima lui credința în Hristos.
Tânărul Pantoleon a fost dat la școli de gramatică, filosofie și medicină, la un vestit doctor al vremii. A ajuns însă ucenic al preotului Ermolae, de la care a învățat tainele credinței și a înțeles puterea de vindecare a lui Hristos.
Prima vindecare a sfântului, prin rugăciune către Mântuitorul, este învierea unui copil care fusese mușcat de viperă. Uimit de puterea lui Hristos, a cerut botezul de la Sfântul Ermolae.
Sfântul Pantelimon s-a dedicat apoi vindecării oamenilor, atât prin medicină, cât și prin rugăciune. Săvârșea aceste vindecări fără să ceară bani sau altă răsplată.
A ajuns cunoscut drept tămăduitor, iar vestea vindecării unui orb l-a adus în fața împăratului păgân Maximian. A suferit numeroase chinuri, dar a rămas statornic în credința în Hristos. Aproape de sfârșitul său, a auzit glasul Domnului din cer, care i-a schimbat numele din Pantoleon în Pantelimon („cel cu totul milostiv”).
Mucenicia sa a avut loc în 27 iulie 305 și multe minuni s-au săvârșit de atunci și până în prezent la moaștele sale. Acestea sunt răspândite în toată lumea, iar sfântul este și ocrotitor al medicilor.
Sf. Irina din Hrisovalant – 28 iulie
Sfânta Irina s-a născut într-o familie nobilă din Capadocia, în secolul al IX-lea. Aleasă de Sfânta Teodora Împărăteasa (11 februarie) ca viitoare soție a fiului ei, Dumnezeu a rânduit ca sfânta să ajungă monahie în mănăstirea Hrisovalant din Constantinopol.
După anii încercărilor, a devenit o stareță recunoscută pentru înțelepciunea prin care conducea obștea, dar și pentru darurile primite de la Dumnezeu, printre care și cel al înainte-vederii.
Înaintea marilor sărbători, obișnuia să privegheze în curtea mănăstirii sub cerul înstelat. Odată, o maică a văzut-o ridicându-se de la pământ în timpul rugăciunii, în timp ce doi chiparoși se plecaseră în fața ei. Când a terminat rugăciunea, a binecuvântat copacii, iar aceștia s-au îndreptat.
Cuvioasa a trecut la Domnul când avea peste 100 de ani. Moaștelor sale li s-a pierdut urma după căderea Constantinopolului. De asemenea, mănăstirea, care era situată pe unul dintre cele șapte dealuri ale orașului, a pierit în timp.
De abia în 1917, în mănăstirea Dionisiou din Athos a fost găsit un codex cu viața sa, iar mai târziu, părintele-imnograf Gherasim de la Sf. Ana Mică i-a scris slujba. Tot la mănăstirea athonită a fost găsită și o icoană a Sfintei Irina, pictată de un monah, Nectarie. Icoana a fost dăruită apoi Maicii Meletia, care a ridicat o mănăstire în anii 1930, în cinstea cuvioasei Irina.
Mănăstirea este situată în Lykovrisi, în nordul Atenei, iar icoana făcătoare de minuni a Sfintei Irina este așezată la loc de cinste. Lăcașul de cult a început să atragă numeroși credincioși, iar în anii 1960 s-a început editarea unui periodic și a unor cărți în care sunt consemnate minunile sfintei.
În viața Sfintei Irina este menționat un episod în care un marinar din Patmos i-a adus trei mere. Acestea erau de fapt darul din Rai al Sfântului Ioan Teologul. În amintirea acestei întâmplări, maicile din mănăstirea din Lykovrisi au plantat mai mulți meri ale căror roade sunt oferite drept binecuvântare celor care suferă de infertilitate, cancer sau boli incurabile.
În mănăstire este pus un semn pe care se poate citi: „Mănânci, crezi, nădăjduiești”. Binecuvântarea merelor are loc în fiecare an de sărbătoarea sfintei, în 28 iulie.
Sf. Ioan Ostașul – 30 iulie
Sfântul Ioan Ostașul a trăit în secolul al IV-lea. Era soldat în armata împăratului Iulian Apostatul, care l-a trimis să persecute creștinii în provinciile din est. Ioan era însă creștin în ascuns, așa că îi elibera pe cei închiși, îi vizita pe bolnavi și îi ajuta pe toți cei aflați în nevoie.
La aflarea acestor lucruri, împăratul l-a arestat pe Sfântul Ioan la Constantinopol. Tânărul soldat a fost eliberat după moartea împăratului Iulian și a continuat să ducă o viață cu adevărat creștină, de ajutorare a aproapelui, până la o vârstă înaintată.
În timp, mormântul său a fost uitat, dar sfântul s-a arătat unei femei evlavioase, căreia i-a descoperit viața sa și locul moaștelor sale. Acestea au fost mutate în biserica Sf. Ioan Teologul din Constantinopol, iar sinaxarele menționează că prin ele, Dumnezeu îi vindeca pe cei bolnavi.
Sf. Ioan Ostașul este ocrotitor al celor nedreptățiți, al celor închiși și este chemat în rugăciune pentru aflarea lucrurilor pierdute.
