La 30 ianuarie Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile Cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Vasile cel Mare mai este sărbătorit și la 1 ianuarie.
Sfântul Vasile este un model pentru arhiereii de pretutindeni ca pildă de viață duhovnicească dublată de practica filantropiei.
În 329-330 se năștea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre părinții capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”. Mare personalitate eclesiastică, organizator, excelent exponent și apărător al adevăratei învățături de credință, părinte al monahismului răsăritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian rămâne în permanență o pildă vie pentru slujitorii și fiii Bisericii lui Hristos.
Vlăstar al unei familii binecuvântate
Părinții săi, Vasile și Emilia, se nevoiau pentru curăția sufletului, pentru primirea celor străini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea că i-au uimit pe locuitorii Pontului și ai Capadociei pentru dragostea ce o arătau celor săraci. Însa darul de mare preț pe care familia capadociana îl aducea Bisericii erau copiii lor, nouă sau zece vlăstare. Dintre toți au rămas cunoscuți cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie și Petru. Macrina s-a născut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihăstrie și este cinstită că Sfânta. Navcratie s-a născut în 332, a ajuns judecător și a murit călugăr în 358-359. Grigorie s-a născut la 334-335, s-a căsătorit, a ajuns episcop de Nyssa și mare teolog, a adormit în 394 și este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urmă dintre cei cinci, s-a născut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei și a murit în 392.
A primit din pruncie o educație aleasă
Venirea pe lume a Marelui Vasile a fost însoțită de o minune, așa cum ne încredințează fratele său mai tânăr, Grigorie, episcopul Nyssei. El a fost rodul rugăciunii fierbinți a tatălui său, Vasile. Imediat după naștere, pruncul a fost încredințat unei doici din satul Annisa, la câțiva km. de Neocezareea.
A crescut sub înrâurirea bunicii sale, Macrina (cea Bătrână), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat în permanență lângă Vasile și Macrina (cea Tânără) împărtășindu-le acestora învățătura duhovnicească izvorâta din bogată sa experiență de viață. Bunica va rămâne în amintirea celor doi copii ca un avva, ca un părinte al începutului lor de viață. Sfânta Macrina a reușit să deștepte în sufletul copilului începutul fricii de Dumnezeu, care de altfel a prins rădăcini adânci.
Viața Sfintei Macrina și a Sfântului Vasile cel Mare reprezentau măsura și etalonul pentru copiii mai mici ai familiei, rod al educației alese primite de la bunica lor Macrina cea Bătrână. Primele lecții de retorică le-a primit de la tatăl său Vasile, el însuși retor în Cezareea Capadociei. Tatăl, cu ajutorul Emiliei și al bătrânei Macrina, l-a îndrumat pe tânărul Vasile spre două căi: educația și nevoință pentru virtute.
„Retor între retori, filosof între filosofi, preot pentru creștini înainte de hirotonie”
Un rol esențial în educația sa l-a avut și unchiul său Grigorie de care s-a legat sufletește. Grigorie va ajunge mai târziu episcop, el fiind acela care a călăuzit primii pași ai tânărului Vasile spre școală din Cezareea Palestinei. Aici va ajunge în anul 342 să învețe alături de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu îi va fi prieten apropiat. Imaginea Marelui Capadocian este pusă în lumina de către Sfântul Grigorie; „El a fost retor între retori înainte de a primi catedra de sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lecții de filosofie, iar ceea ce este mai de seamă, el a fost preot pentru creștini înainte de hirotonie”. Vasile era considerat un geniu, căci cum altfel s-ar explica cuvintele colegului său Grigorie? În afară de Grigorie, Sfântul Vasile cel Mare s-a apropiat și de alți doi colegi, Eusebiu și Ilarion, și aceștia copii cu aleasa educație creștină. Cu Eusebiu a legat o prietenie foarte strânsa. Mai târziu, în timpul școlii din Constantinopol, vor împărți aceeași cameră. Tot în Cezareea, Vasile îl va întâlni pe Sofronie, capadocian și el, care a urcat treptele ierarhiei de stat ajungând eparhul Constantinopolului. În cea de-a 272 epistolă a sa, Vasile îi amintește de prietenia pe care o legaseră în anii de școală din Cezareea, prietenie care, spune Vasile, a început „la vârsta dintâi” și a continuat până la bătrânețe.
A studiat la cele mai înalte școli ale timpului său
După terminarea studiile din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis, datorită bogatele cunoștințe pe care le avea precum și istețimii sale, să studieze la cele mai alese școli ale timpului din Constantinopol și Atena, unde a avut dascăli renumiți, precum învățatul Libaniu. Sufletul îi era ca un pământ însetat. Avea în caracterul său ceva din logica Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, care, tânăr fiind, încercase toate sistemele filosofice, audiind profesori pitagoreici, peripatetici, stoici și platonici, fără ca acestea să-l depărteze de adevăr. Acest lucru îl va sublinia și Marele Vasile în omilia sa Către tineri, atunci când îi îndeamnă pe aceștia să fie asemenea albinelor care aleargă la toate florile dar culeg doar polenul.
Ajuns în marea cetate a Constantinopolului, Vasile s-a grăbit să-l întâlnească pe Libaniu. El era cel mai mare dascăl al vremii, cel mai mare dintre retori. Conducerea școlii din Constantinopol îl silise să părăsească cetatea și să-și deschidă o școală în Nicomidia, cetate bogată de pe malul Bosforului. Se pare că Vasile mergea deseori în Nicomidia pentru a-l audia pe marele Libaniu. El va păstra mai târziu o bogată corespondenta cu acesta, aproape 25 de epistole, dintre care 13 sunt considerate autentice. Despre perioada petrecută la Constantinopol nu exista foarte multe informații istorice, se știe doar că aici sfântul a rămas doar o scurtă perioadă de timp, și aceasta deoarece sofismul și oratoria, științe bazate pe filosofia enciclopedică nu l-au putut satisface pe tânărul căutător de adevăr.
Prietenia cu Sfântul Grigorie Teologul
Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la școala din Cezareea Palestinei. Sfântul Grigorie vorbește despre anii petrecuți împreuna la Atena: „Ne-am descoperit unul altuia dorințele, a căror tinta comună era iubirea de înțelepciune, viața cea lepădata de lume, și am fost unul pentru altul toate: și prieteni, și comeseni, și rudenii. Cu asemenea sentimente unul față de altul tindeam noi înainte, neavând ca ajutor decât pe Dumnezeu și iubirea noastră”.
Drumul pe care mergeau cei doi tineri zi de zi cunoștea doar două direcții, biserica și școală: „Două căi ne erau cunoscute: cea dintâi desăvârșită ne ducea la sfintele noastre biserici și spre învățătorii de acolo, cealaltă, care nu era de aceeași vrednicie ca cea dintâi ne ducea la învățătorii științelor lumești”, mărturisește Sfântul Grigorie Teologul.
Sfântul Vasile cel Mare – Dascăl al vieții monahale
În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare părăsește Atena și se întoarce în patria natală, nemaigăsindu-l în viață pe tatăl său. La rugămintea capadocienilor el suplinește catedra de retorică a tatălui său. Totuși, Sfântul Vasile cel Mare nu se simțea împlinit, el știa că adevărata viață, „singurul mijloc de a ajunge la desăvârșire este aceasta; să-ți vinzi averea, să o împarți fraților săraci și, mai ales să nu te îngrijești de cele ale vieții acesteia și să nu fii legat cu sufletul de nimic din cele de aici”. Sfântul Vasile cel Mare considera că viața evanghelică autentică este lăpădarea de lume, fie în mijlocul mulțimii oamenilor, fie în pustie. Pentru a lua pulsul vieții monahale din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a făcut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina și Egipt. „Și, într-adevăr, spune el, pe mulți am găsit în foame și în sete, în frig și în lipsa de haine, necruțându-și trupul și nevoind să poarte câtuși de puțin grijă de el. Mirându-mă de aceasta și fericind viața unor asemenea bărbați care arăta în fapte ca poarta în trupul lor moartea lui Iisus, am dorit și eu să mă fac, după cât îmi va fi cu putință, următor lor”. Sfântul Vasile cel Mare, întorcându-se din călătorie, a văzut cum călugării care viețuiau în singurătate, în pustiul Cezareei, erau mai de grabă singurateci decât retrași. El a fost cel care i-a adunat pe aceștia în locuri organizate, stabilind astfel o oarecare rânduiala. Nu după mult timp, în jurul său s-au adunat mulțime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunități cenobitice în 358, pe malul râului Isis, lângă Neocezareea. Aici este vizitat de bunul să prieten Sfântul Grigorie și împreuna redactează Filocalia, o colecție de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfântul concepe Regulile monahale mari și mici. Sfântul Vasile cel Mare a fost și rămâne unul dintre marii părinți ai monahismului de tip chinovial. În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preoției, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al comunității din Cezareea Capadociei și exarh al Pontului, păstorind nouă ani: din 370 și până în 379, când trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.
Sfântului Vasile cel Mare – Dascăl al operei filantropice
De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a moștenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii și cuvântări, panegirice, Regulile monahale mari și mici, canoane și Liturghia ce-i poartă numele. În Cezareea Capadociei a înființat instituții de asistență socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătarii, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.
Sfântului Vasile cel Mare, apărător al dreptei credințe
Sfântul Vasile cel Mare este un mare apărător al adevărului, apărând dreapta credință înaintea ereticilor care tăgăduiau dumnezeirea Fiului conduși de Eunomiu (arieni) sau dumnezeirea Sfântului Duh (pnevmatomahii sau adepții lui Macedonie). Activitatea sa apologetică nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea, iar în unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat că ar fi adus inovații în învățătura Bisericii. Ca răspuns la aceste acuzații, Sfântul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfânt, în care arată dumnezeirea și cinstirea Duhului cu Tatăl și cu Fiul, adică egalitatea celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Pentru a stabili învățătura despre Duhul Sfânt, s-a întrunit sinodul de la Rimini, unde s-a semnat și o mărturisire de credință. În anul 364, împăratul Valens a urcat pe tronul Bizanțului. Acesta era simpatizant al arianismului și i-a excomunicat pe toți episcopii ce semnaseră mărturisirea de la Rimini, însa Sfântul Vasile cel Mare a reușit să se mențină în scaun. Sfântul Vasile cel Mare este prăznuit pe data de 1 ianuarie a fiecăruia an, iar Liturghia care-i poartă numele se săvârșește de zece ori pe an: în primele cinci Duminici ale Postului Mare, în Joia și Sâmbăta Mare, în Ajunul Crăciunului și al Bobotezei și pe 1 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului. Sfântul Vasile cel Mare a avut rude pe teritoriul României de azi (Dacia carpato-danubiano-pontica) între care pe episcopul Bretanion al Tomisului și pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.
