Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit astăzi, 3 decembrie 2013, pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Cu această ocazie, la Mănăstirea Cernica Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului împreună cu Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și cu Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Dunării de Jos le-a vorbit credincioșilor despre viața și virtuțile Sfântului Cuvios Gheorghe, arătând că, în anul 1781, atunci când a fost rânduit ca stareț pentru acest așezământ, Sfântul a găsit mănăstirea într-o avansată stare de degradare. Cuviosul a pus bazele noii obști, unde s-a remarcat mai târziu Sfântul Calinic de la Cernica.
„Întocmai sfinților pustiei marele stareț Gheorghe a venit aici unde era nevoie de o lavră care să reziste de la el până în zilele noastre și după noi. Vredniciile lui au decurs firesc din sfințenia lui și de la trei monahi în numai trei ani, arată cronica sfințeniei din lavra Cernicăi, au venit aici 103 călugări. Cuviosul stareț Gheorghe a făcut să rodească pustia șesului. Despre Sfântul Andrei Șaguna din Ardeal s-a spus că a fost începător a toate. La Cernica Sfântul stareț Gheorghe este începător a toate, a zidirilor bisericești, a zidirilor sufletești, dar și a zidirii de sfinți. Secolul al XIX-lea cunoscut în Occident ca secolul luminilor raționale care au întunecat inima, pe pământ românesc a devenit secolul XIX – secolul neoisihasmului„, a spus ÎPS Părinte Casian.
Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a vorbit, în continuare, despre originile Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica: „Venea starețul Gheorghe din Săliștea Sibiului, unde, în anul 1700, credincioșii de acolo în frunte cu călugărul Visarion Sarai, cu mucenicul Nicolae Oprea și cu Sfântul Sofronie de la Cioara și cu alți preoți și credincioși au apărat cu prețul vieții lor dreapta credință în fața celor care încercau să-i deznaționalizeze și să-i treacă pe români de la Biserica moșilor și strămoșilor la alte credințe străbune. Sfântul Cuvios Gheorghe a adus, așadar, din mărginimea Sibiului dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, rugăciunea sfântă și curată și rugăciunea sfântă către Dumnezeu pentru sine, pentru lume și pentru mântuirea ucenicilor săi. Sfântul Cuvios Gheorghe a trăit în aceeași perioadă în care au trăit alți oameni luminați ai neamului și ai Bisericii noastre străbune”.
Înaltpreasfințitul Calinic a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru că i-a delegat să slujească la Mănăstirea Cernica și a transmis binecuvântările Părintelui Patriarh.
„Suntem bucuroși să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate acestea, suntem bucuroși să îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care ne-a dat binecuvântarea să fim astăzi în Sfânta Mănăstire Cernica, această vatră de cultură. Preafericirea Sa vă îmbrățișează cu toată dragostea de părinte spiritual. Rugăciunile sale sunt împreună cu noi, dragostea sa pentru sfinți, marea dragoste pe care o are pentru lucrarea sfinților în lume. Preafericirea Sa vă transmite bucurie duhovnicească, sănătate din belșug și marea mulțumire de comuniune pe care trebuie să o avem, comuniunea noastră ortodoxă și solidaritatea noastră românească a tuturor dintre noi având prețuire pentru valorile noastre duhovnicești – sfinții, lucrările noastre binecuvântate de Dumnezeu și mângâierea Duhului Sfânt în toate lucrările vieții noastre”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Sf. Gheorghe de la Cernica
Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1730, într-o familie de binecredincioși ardeleni din Săliștea Sibiului. Dorind din tinerețe să se călugărească, din cauza persecuțiilor împotriva Ortodoxiei din Transilvania, a trecut, la vârsta de 19 ani, în Țara Românească, unde a intrat în slujba unui arhiereu aflat în București, mitropolitul grec Roșca. În 1750 a plecat cu acesta la Constantinopol, apoi la Muntele Athos, viețuind în Mănăstirea Vatoped, unde a fost făcut rasofor și diacon, iar după moartea mitropolitului a devenit ucenic al starețului Paisie Velicicovschi. A devenit călugăr în 1752 și preot în 1754. În anul 1763 l-a însoțit pe marele stareț în Moldova la Mănăstirea Dragomirna, unde s-a nevoit doisprezece ani ca ieromonah, duhovnic și econom al obștii. În 1775, după ocuparea Bucovinei, călugării de la Dragomirna s-au mutat la Mănăstirea Secu din Neamț.
Patru ani mai târziu, în 1779, când starețul Paisie a primit conducerea Mănăstirilor Neamț și Secu, Gheorghe l-a urmat. În anul 1781, Sfântul Cuvios Gheorghe a pornit către Athos, însă a fost oprit la București de mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787), care, prin multe insistențe, l-a determinat să primească a revigora viața monahală din Schitul Cernica. Păstorind cu jertfelnicie și înțelepciune, a refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.
Această rodnică activitate a făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i încredințeze și Mănăstirea Căldărușani, conducându-le pe amândouă până la moartea sa, în 3 decembrie 1806. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în fața Bisericii „Sfântul Lazăr”, zidită de el în 1804. La 21 octombrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea cuviosului stareț Gheorghe, iar proclamarea canonizării a avut loc la Mănăstirea Cernica la 3 decembrie 2005.
