Sfânta Mare Muceniță Irina

Sfânta Mare Muceniță Irina a fost singura fiică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniță Irina s-a născut păgâna, iar numele ei a fost la început Penelope. Cand a împlinit șase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreuna cu 13 fecioare, o învațătoare cu numele Caria și cu Apelian, un bătrân înțelept.

Într-o noapte, i-a aparut în vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina („pace”), și vei fi multora scăpare și adăpostire și prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toata lumea.

Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian și a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatal ei la creștinism.

A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împarati. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu serpi și scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioara muceniță întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierastrăul, dar acesta s-a frânt de trupul ei ca și când trupul ar fi fost de marmură.

Același rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apa și a dat drumul suvoiului, nădăjduind ca așa fecioara muceniță se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie și nevătamată.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus în picioare încaltaminte de fier, i-a încarcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o caruță și a pus să fie mânată ca un animal cale lungă dincolo de cetate. Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar acesta s-a deschis și i-a înghițit pe chinuitori. Supraviețuind tuturor torturilor, mulți păgâni au lepădat păgânismul și au alergat la Hristos crezând și botezându-se.

Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetății, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele și mulți din popor, văzând aceasta, au crezut în Hristos și s-au botezat.

În cele din urmă, Sfânta Muceniță Irina s-a întins într-un sicriu și i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, cand au deschis sicriul, au văzut ca trupul Irinei nu mai era în el. Așa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniță Irina.

Troparul, glas 4:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou s-a născut la 14 septembrie 1384, în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la botez numele de Constantin. Rămânând orfan de tată încă de mic, a rămas în grija mamei sale, dimpreună cu cei șapte frați ai săi.

În vremea aceea, otomanii cuceriseră regiunea și luau copii și tineri până în 20 de ani, înrolându-i în oastea ienicerilor și silindu-i să renunțe la credința lor și să îmbrățișeze credința mahomedană.

De aceea, la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat viețuitor la Mănăstirea Buna Vestire, zidită pe locul numit Muntele Neprihăniților,de lângă localitatea Néa Makri.

La tunderea în monahism, tânărul a primit numele Efrem. În această mănăstire s-a nevoit a urma lui Hristos mai bine de 27 de ani prin viețuire curată, blândețe și smerenie și a primit marele dar al preoției.

În anul 1416 otomanii au ocupat și regiunea Atica, unde se afla mănăstirea în care viețuia Sfântul. În anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, Sfântul Efrem cel Nou scăpând nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască.

În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l și pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni și jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credința sa.

Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăție chinurile, l-au țintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier și, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins.

Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani. Bătaia și tortura zilnică nu l-au făcut să renunțe la Hristos și să devină musulman. După moartea sa, mănăstirea a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a așternut peste mucenicia Sfântului.

În anul 1945, mănăstirea a fost redeschisă prin venirea monahiei Macaria, care și-a ridicat o chilie între ruine și a reparat biserica. Atunci Sfântul Efrem a început să se arate în vedenie și aievea, atât monahiei Macaria, cât și altor credincioși, descoperindu-le viața sa, chipul pătimirii și locul unde se află moaștele sale.

În urma acestor arătări, la 3 ianuarie 1950 au fost descoperite cinstitele sale moaște îmbrăcate în haina monahală care rămăsese nestricată. De atunci în lumea întreagă s-au făcut nenumărate minuni prin mijlocirea sa, Sfântul Efrem cel Nou fiind cunoscut drept grabnic ajutător și vindecător de boli.

Trecerea sa în rândul Sfinților s-a făcut la data de 2 martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai.

Fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou se află la mănăstirea Radu-Vodă din București, și la Reședința Patriarhală.

Pentru rugăciunile Marelui Mucenic Efrem, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul, glas 4:
Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie: slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere, slavă Celui Ce ţi-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.