De mai bine de 10 ani, la Biserica „Popa Nan” din Capitală, persoanele cu deficiențe de auz se bucură de Sfânta Liturghie tradusă în limbaj mimico-gestual. Cu ajutorul unor voluntari special pregătiți, aproximativ 15 persoane hipoacuzice sunt ajutate să își depășească neputința fizică și să trăiască, la fel ca oricare alt credincios, Taina Sfintei Liturghii, informează Ziarul Lumina.
Până în vara anului 2008, când Biserica „Sfântul Elefterie” -Vechi a devenit lăcașul de cult al Comunității Ortodoxe a Surzilor din București, la Biserica „Popa Nan” veneau constant peste 20 de persoane hipoacuzice. O parte a mers acolo, dar cei mai mulți au rămas la biserica din strada Popa Nan, unde au fost primiți de la bun început cu brațele deschise. „Când au venit aici, ei nu au fost socotiți ca ceva aparte, ci pur și simplu au fost considerați ca niște oameni care vin la biserică, cu diversele lor suferințe. Încă de la început au fost asimilați de comunitatea credincioșilor în mod firesc. Niciodată nu au fost o noutate în biserica noastră, ci dimpotrivă, atunci când pleacă în excursii și lipsesc de la slujbă, credincioșii întreabă de ei. Au devenit o prezență firească în comunitatea noastră; lipsa lor pare nefirească! Au un colțișor al lor în biserică și întotdeauna au venit voluntari care le-au tradus slujba în limbaj mimico-gestual, astfel încât nu am avut vreodată o dificultate în a comunica cu ei. De asemenea, de câte ori avem activitățile gospodărești la biserică, ei s-au oferit și au venit cu drag de fiecare dată”, ne-a spus părintele Alexandru Dumitrescu, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Adormirea Maicii Domnului” – Popa Nan.
Slujbele sunt traduse în limbajul semnelor de patru voluntari – o doamnă și trei tinere: Georgeta Bancu, Andreea Matei, Irina Balaș și Andreea Dumitrescu, ultima plecată temporar în străinătate. Sunt îndrumate de profesorul Cosmin Costache, cel care a inițiat această lucrare misionară în urmă cu mai bine de zece ani la mai multe biserici din Capitală. Fiecare dintre ele are în cartea vieții sale o pagină în care povestea venirii lor printre aceste persoane speciale este scrisă cu emoție și în litere aurite. Georgeta Bancu mărturisește că mult timp nu obișnuia să meargă la biserică. La un moment dat, și-a căutat un duhovnic și a găsit un preot care colaborează cu un așezământ pentru copii. La îndrumarea acestuia, a început voluntariatul la un cămin de copii, fapt care i-a schimbat viața și a ajutat-o să-i înțeleagă sensul. Din păcate, unele probleme care au apărut între timp în familie nu i-au mai permis să meargă la căminul de copii. Dumnezeu i-a oferit însă această șansă de a îmbina rugăciunea duminicală cu ajutorarea celor în nevoi. Astfel, a ajuns în mijlocul surdomuților de la Biserica „Popa Nan”, trăind în fiecare duminică bucuria de a face auzite cuvintele Mântuitorului Hristos celor care „aud” doar cu sufletul și cu ochii.
