Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinții 7 tineri din Efes

Sfântul Averchie

Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii, a fost episcop în Ierapolis pe vremea împăratului Marcu Aureliu (161-180), pe când zeul Apolo era cinstit de către păgânii din acel oraș.

Într-o noapte, Averchie a distrus toate statuile care împodobeau templul zeului. Deși era urât de păgâni pentru fapta sa, el a avut curajul să iasă și să propovăduiască pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Prin tămăduirea minunată a trei tineri a reușit să potolească mânia multor păgâni și să boteze pe cinci sute dintre ei. Episcopul Averchie a mai vindecat la Roma pe Lucilia, fiica împăratului Marcu Aureliu, care era logodită cu Lucius Verus. Din Roma, Averchie a călătorit în Siria, Antiohia, Apamia și în celelalte orașe din jurul lor.

Trecând Eufratul, a mers în Bisericile din Nisibe și Mesopotamia. De aici s-a întors în Cilicia, Pisidia și Sinad. Întorcându-se în episcopia sa din Ieropolis a trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani.

Troparul, Glas 4:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfinții 7 tineri din Efes

În timpul împăratului Deciu (249-251), în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuție generală a creștinilor. În acest context al declanșării unei persecuții generalizate în Imperiul Roman împotriva creștinilor, împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes și impune aplicarea imediată a edictului împotriva creștinilor.

Între cei identificați ca fiind creștini au fost și cei șapte tineri: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin. Ei erau legionari importanți în trupele imperiale romane, Maximilian chiar fiul guvernatorului din Efes.

Împăratul Deciu, aflând că acești tineri sunt creștini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, însă, văzând că aceștia refuză, le-a dat un timp de reflecție pentru a alege între a muri pentru Hristos sau a-și păstra funcțiile în cadrul armatei romane.

Cei șapte tineri s-au retras într-o peșteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană și pentru a aduce haine de schimb.

Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, și aflând că cei șapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns, a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte să moară prin asfixiere și lipsa hranei.

Această sarcină ingrată a revenit unor ofițeri din armata romană, Teodor și Rufin, care erau creștini în ascuns. Ei s-au aflat între ceilalți soldați romani care au îndeplinit ordinul împăratului și au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră.

Potrivit sinaxarelor, cei șapte tineri au fost lăsați de Dumnezeu într-un somn adânc de mulți ani. Unii spun că tinerii au dormit peste 300 de ani. Prologul, Hronograful şi Sinaxarul lunilor spun de 172 ani. Gheorghe cel numit Chedrinos, scriitorul de istorii al Constantinopolului, în Sinopsisul istoriilor sale, întru împărăţia lui Teodosie cel Mic, a scris că sfinţii au dormit 170 de ani şi au înviat în anul 23 al împărăţiei lui Teodosie.

După această perioadă, un anume Adolie care stăpânea muntele Ohlonului a luat pietrele cu care fusese zidită intrarea în peșteră pentru a fi folosite la o anumită construcție și a descoperit astfel intrarea.

Trezindu-se ca dintr-un somn de o noapte, cei șapte tineri l-au trimis ca de obicei pe Iamblic să cumpere de mâncare. Acesta, ajungând în Efes, a fost uimit văzând atâtea biserici și atâtea simboluri creștine peste tot și ajungând la piață și arătând moneda cu efigia împăratului Deciu a aflat că nu este de nici un folos, pentru că atunci erau alte monede în circulație, cu efigia altui împărat.

Ba, chiar mai mult, a fost arestat și dus la guvernatorul orașului Efes crezându-se că este un hoț care a descoperit o comoară din timpul împăratului Deciu. Guvernatorul, aflând de la tânăr despre faptul că este încă din timpul împăratului Deciu, l-a dus la episcopul Ștefan, și Iamblic, realizând din convorbirea cu episcopul că nu mai trăiește sub domnia lui Deciu, i-a condus pe toți în peșteră la ceilalți șase sfinți.

Cu acest prilej au descoperit tăblițele de plumb cu numele sfinților și atunci, atât episcopul, cât și guvernatorul au scris împăratului despre minunea cu cei șapte tineri din Efes.

După scurt timp, cei 7 tineri au trecut la Domnul.

Troparul, Glas 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Comentarii Facebook


Știri recente