† Sf. Ier. Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei

Calendar Ortodox 18 ianuarie

Sfântul Atanasie cel Mare

S-a născut în anul 295, în Alexandria Egiptului, din părinți creștini. La 8 iunie 328, Sfântul Atanasie cel Mare a ocupat scaunul Patriarhiei din Alexandria, deși nu avea decât treizeci de ani. Cu trei ani mai înainte se ținuse la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic care osândise erezia lui Arie.

Tânărul Atanasie își dovedise acolo cunoștințele teologice, credința și dragostea lui pentru Mântuitorul Iisus Hristos. După osândirea lui Arie, unii din episcopii ce acceptaseră erezia lui, nu renunțaseră la această erezie. Lupta între creștinii drepcredincioși și eretici a continuat cu înverșunare. Sfântul Atanasie și-a apărat dreapta credință cu tot focul inimii sale, deși a fost învinuit de multe nedreptăți.

Sfântul Grigore de Nazianz spune despre Sfântul Atanasie că: „Era așa de smerit, încât nimeni nu putea să ducă mai departe virtutea aceasta ca el. Blând și plăcut primea pe toți. Era indulgent fără slăbiciune și tare fără asprime”.

D`Alban Butler et D. Godescard spune de asemenea: „Sfântul Atanasie, Episcopul Alexandriei, era un om foarte distins la învățătură și sfințenie. El a suferit o persecuție atât universală, încât părea că tot pământul hotărâse pierderea sa”.

La 2 mai 373, Sfântul Atanasie a trecut într-o viață mai bună . Timp de 46 de ani biruise toate răutățile ereticilor. Cu cinci zile înainte de a trece la cele veșnice, a hotărât ca urmașul său să fie preotul Petru, care a și fost ales patriarh sub numele de Petru al II-lea al Alexandriei (373-381).

Tropar Glasul 3

Stâlp al Ortodoxiei ai fost, prin dumnezeieşti învăţături, întărind Biserica, ierarhe Atanasie; căci pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl mărturisindu-L, ai ruşinat pe Arie. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei

Pomenirea Sfântului Chiril se face la 9 iunie, ziua când s-a mutat la Domnul. Este însă amintit și la 18 ianuarie pentru că acum se face prăznuirea plecării sale din Alexandria la Efes, la Sinodul al III-lea Ecumenic (în 431).

Tropar Glasul 8

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curaţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Ierarhe Chiril, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente