Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mironosiţă Ioana

1. Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini († 530) – Cuviosul Samson a fost rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306-337).

Animat de dorința de a fi folositor aproapelui, a învățat Sfânta Scriptură, dar și cum să trateze bolnavii, la care s-a adăugat și darul lui Dumnezeu de a vindeca pe cei aflați în suferință. Pentru aceasta s-a învrednicit a face parte din doctorii cei fără de arginți.

După trecerea la cele veșnice a părinților săi doctorul Samson a împărțit averea sa săracilor și a eliberat și robii.

Apoi, și-a părăsit toate rudele și cunoscuții, a părăsit Roma și s-a dus în pustie. Samson a venit la Constantinopol și, găsindu-și o casă, primea în ea pe cei săraci și străini și pentru aceasta a fost numit „primitorul de străini”.

Samson primea la dânsul pe cei neputincioși, îi slujea și îi tămăduia de boli, nu numai prin procedeele medicale, ci și cu darul lui Dumnezeu.

Vestea minunatelor tămăduiri făcute de Samson a ajuns și la palatul împărătesc. Împăratul Justinian (527-565) se afla în mare neputință. A căutat cei mai buni doctori, dar niciunul nu reușise să-l vindece.

A visat într-o noapte un bărbat și l-a descris unuia dintre guvernatori. Acesta era prieten cu Samson și l-a adus pe acesta, deoarece corespundea descrierii. Samson a venit și l-a vindecat pe împărat și astfel a devenit schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii mari din Constantinopol.

Moaștele lui au fost mutate în Biserica Sfântul Mochie, unde au făcut multe minuni. Sfântul Mucenic Anect († 304) – Acest sfânt mucenic a pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284-305) în Cezareea Capadociei din porunca guvernatorului Urban.

Sfântul îndemna pe creștini să mărturisească pe Mântuitorul Hristos cu tot curajul și să moară pentru credința lor. A fost denunțat ca fiind creștin și pentru aceasta a fost întemnițat și îndemnat să jertfească zeilor.

El a refuzat și drept urmare a fost supus la chinuri până la moarte.

2. Sfânta Ioana Mironosița (sec. I) a fost soția lui Huza, chivernisitorul palatului lui Irod. Este amintită de sfinții evangheliști în rândul femeilor mironosițe (Luca VIII, 3).

A fost de față la ospățul pe care Regele Irod l-a dat de ziua lui de naștere și a fost martoră la decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul. A aflat de la soțul său locul unde a fost îngropat capul, a cumpărat un vas de lut, l-a pus în vas și l-a dus le Ierusalim, unde l-a îngropat pe Muntele Măslinilor.

Când inicul ei fiu s-a îmbolnăvit grav și niciun doctor nu l-a putut salva, Ioana lui Huza a aflat despre Iisus Nazarineanul, cel despre care vorbise Sfântul Ioan Botezătorul. Și-a convins soțul, pe Huza, să Îl cheme pe Mântuitorul în ajutor. Domnul nu a mers la copil, ci doar i-a răspuns: „Du-te fiul tău trăiește.” (Ioan 4: 50).

La presiunea lui Irod, Huza a alungat-o de acasă, iar ea a ajuns să trăiască modest. L-a căutat pe Iisus și L-a urmat alături de celelalte femei mironosițe care Îi slujeau Domnului. I-a rămas alături lui Hristos până la sfârșit, numărându-se printre femeile care au mers la mormânt în dimineața Învierii. Este pomenită de Evanghelistul Luca de două ori, în capitolul 8 al Evangheliei sale, versetul 3 și capitolul 24, versetul 10.

Comentarii Facebook


Știri recente