Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când se pornise, iarăşi, mare prigoană împotriva creştinilor.

Romană de neam, tânără cu vârsta, Sfânta Anastasia se afla pe atunci într-o mică obşte de fecioare creştine, care locuia ascunsă printre livezi şi grădini, în apropierea Romei, unde era stareţă o îmbunătăţită călugăriţă, anume Sofia.

Rămasă orfană la vârsta de trei ani, Anastasia fusese luată de bătrâna Sofia şi crescută la această mănăstire, unde covârşea cu frumuseţea şi cu dragostea către Hristos pe toate celelalte tinere de vârsta ei.

Oricât de ferită de lume era, oamenii tot aflaseră de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi mulţi o ceruseră în căsătorie. Dar fecioara rămânea neclintită în dragostea ei către Hristos şi voia cu înfocare să fie pentru toată viaţa mireasă a Domnului Iisus.

Auzind Prov dregătorul de această fecioară creştină în vârstă de doar 19 ani, a trimis ostaşi să o caute şi, aflând-o, au adus-o înaintea lui, în lanţuri. Şi o sfătuia dregătorul să-şi caute un bărbat şi să se mărite şi, întorcându-se, să se închine zeilor, ca frumuseţea ei să nu se piardă în zadar. Iar ea a răspuns: „Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri”.

Auzind acest cuvânt, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz şi i-au sfâşiat veşmintele, au afumat-o cu fum înecăcios de pucioasă, apoi au bătut-o cu toiege şi i-au zdrobit pe roată oasele, în vreme ce fecioara nu înceta a mărturisi pe Hristos.

Înfuriat, Prov a pus-o la şi mai cumplite chinuri, încât poporul din Roma, care era de faţă, a început a murmura împotriva acestor cruzimi, iar mulţi s-au apropiat de credinţă şi s-au lepădat de idoli, botezându-se. Iar Sfintei Anastasia, după ce au scos-o afară din cetate, i-au tăiat capul.

Înştiinţată de un înger, bătrâna Sofia a venit şi a luat trupul Muceniţei, îngropându-l cu cinste.

Troparul sfintei

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cuviosul Avramie s-a născut în regiunea Edessei, din Mesopotamia, la sfârșitul secolului al III-lea. Părinții săi nobili și evlavioși nu au mai avut alți fii și, cu toate că prețuiau evlavia înflăcărată a Cuviosului, l-au căsătorit împotriva voinței sale. În timpul festivității de nuntă, Avramie stătea singur cu inima zdrobită.

Atunci Mirele Hristos i-a trimis raza preadulcelui Său har necreat și, luminându-i inima, tânărul Avramie și-a părăsit îndată soția, retrăgându-se într-o chilie izolată, unde a rămas vreme de șapte zile în post aspru și rugăciune.

Părinții săi, înțelegând că Dumnezeu l-a ales pentru partea cea bună, ca prin iconomie să le descopere tuturor taina lui Hristos (Efeseni 3, 9), l-au lăsat să-și continue urcușurile dumnezeiești, singur numai cu Dumnezeu, închis într-o chilie mică, unde printr-o ferestruică îi dădeau din când în când puțină pâine și apă, doar pentru nevoile firii. Avramie a înflorit în taină vreme de cincizeci de ani, luminând pe cei din jur său prin strălucirea virtuților și sprijinind lumea cu rugăciunile sale.

În vremea aceea, cetatea Beth-Kidiná din apropierea Edessei era locuită de închinători la idoli și toate încercările episcopului local de a-i aduce la credință s-au dovedit neroditoare. Luminat de Duhul Sfânt, episcopul, însoțit de cler, a mers la Avramie și i-a cerut să primească Taina Hirotoniei ca, venind în cetate, să predice cuvântul Evangheliei.

După multe rugăminți și amenințări, pentru a nu cădea în păcatul neascultării, Cuviosul, cu lacrimi în ochi, a acceptat să-și părăsească chilia și să-și asume această sarcină. Vreme de trei ani, a îndurat loviturile, batjocoririle și disprețul din partea localnicilor impietriți la inimă, însă fără a-și abandona eforturile și rugăciunile pentru mântuirea lor, a reușit în cele din urmă să aducă la credința ortodoxă mai mult de o mie de locuitori, care au primit Sfântul Botez.

Cuviosul Avramie a mai rămas un an de zile în acea cetate, semănând sămânța Evangheliei, iar apoi, aprins încă de dorința isihiei, a părăsit în ascuns slava și grijile acestei lumi. Întors în chilia sa, Cuviosul a îndurat războiul fără milă și atacurile demonilor, pe care le-a biruit prin puterea lui Dumnezeu.

Pentru că fratele după trup al Cuviosului Avramie murise, lăsând singură în lume pe fiica lui, Maria, în vârstă de șapte ani, Avramie a luat-o în grija sa și, ducând-o într-o chilie mică, a lăsat-o să înflorească ca o floare a deșertului, prin rugăciunile și convorbirii ei cu Dumnezeu, dându-i sfaturile necesare printr-o mică ferestruică, ce despărțea chiliile lor. Tânăra fată a ajuns astfel la vârsta de douăzeci de ani, sporind în tot lucrul cel bun și plăcut lui Dumnezeu.

Într-o zi însă, a căzut în păcate cu un monah desfrânat, care adeseori venea să-l viziteze pe Cuvios. Și în loc să-L roage fierbinte pe Acela care s-a întrupat pentru mântuirea păcătoșilor, Maria, dimpotrivă, a căzut în cel mai îngrozitor păcat al deznădejdii.

Diavolul a convins-o că Dumnezeu nu va putea niciodată să se milostivească de ea, pentru că și-a necinstit fecioria și schima îngerească. Înnebunită de durere, Maria a mers în cetatea vecină, unde s-a dedat desfrânării, alunecând astfel zilnic, vreme de doi ani, și mai adânc în abisul păcatului, în timp ce Avramie înălța neîncetat rugăciuni către Domnul ca să-i descopere unde a plecat nepoata sa.

Astfel, de la câțiva călători a aflat unde ajunsese Maria și, alegând mântuirea sufletelor, a părăsit îndată isihia, schima, nevoința și rugăciunile sale, s-a îmbrăcat în haine militare și, adunând puțini bani, i-a dat casei de desfrâu, unde Maria practica meseria cea murdară, pretinzând că dorește și el să se bucure de frumusețea fetei.

Cuviosul a comandat o cină fastuoasă și, pentru prima oară după cincizeci de ani de post aspru, a mâncat carne și a băut vin – retrăgându-se apoi într-o odaie cu tânăra fată. După ce a închis ușa, Avramie i-a dezvăluit nepoatei cine este, în timp ce aceasta, încremenită de uimire și de rușine, cu privirea țintuită în podea, nu îndrăznea nici măcar să-l privească.

Cuviosul i-a vorbit cu blândețe, fără să o mustre câtuși de puțin și cu lacrimi în ochi, i-a amintit de râvna ei pentru viața ascetică, încredințând-o că mila lui Dumnezeu este nemărginită și că depășește orice păcat, singurul păcat de neiertat fiind deznădejdea. Apoi, pentru a o încuraja, Cuviosul a mai adăugat: Hai, copilul meu, să ne întoarcem în chilia noastră. Iau asupra mea fărădelegea ta și eu voi da seamă în fața lui Hristos în ziua înfricoșătoarei Judecăți. Tu vino doar în chilia ta, întoarce-te la nevoință și rugăciune și stai din nou în fața Atotziditorului Dumnezeu.

Lacrimi dulci se rostogoleau pe fața Mariei când a auzit cuvintele acestea. Părăsind îndată casa păcatului și viața desfrânată, s-a închis din nou în chilie, cu atâta râvnă și lacrimi, încât nu a întârziat să primească de la Dumnezeu nu numai iertarea păcatelor, ci a dobândit și harisma facerii de minuni.

După ce a petrecut o viață plăcută lui Dumnezeu, Cuviosul Avramie a adormit în pace în anul 366, iar cinci ani mai târziu s-a odihnit întru Domnul și nepoata sa, Maria.

Troparul sfântului

Glasul 8

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Avramie, duhul tău.

Comentarii Facebook


Știri recente