Sf. Calistrat de la Timișeni și Vasiova a fost sărbătorit pentru prima dată după proclamarea canonizării locale

Sfântul Calistrat de la Timișeni și Vasiova a fost sărbătorit sâmbătă pentru prima dată după proclamarea canonizării locale la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Bocșa Vasiova, Caraș Severin. Evenimentul a avut loc în ajunul sărbătorii.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Lucian al Caransebeșului la altarul exterior al mănăstirii. La slujbă au participat autoritățile locale și numeroși credincioși care au venit să se închine la moaștele sfântului.

Ierarhul a subliniat că sărbătoarea Sfântului Calistrat începe să devină „un hram secundar” al mănăstirii de la Vasiova.

„Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Calistrat au avut mai multe lucruri în comun, între care putem aminti foarte pe scurt discreția și rugăciunea profundă”, a spus PS Lucian, evidențiind smerenia și viața de rugăciune a celor doi sfinți.

În data de 9 mai sunt sărbătoriți Sfântul Proroc Isaia, aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae de la Mira în cetatea Bari, în anul 1087, și Sfântul Calistrat de la Timișeni și Vasiova.

O viață închinată lui Hristos

Episcopul Caransebeșului a amintit și de încercările prin care a trecut Sfântul Calistrat în perioada regimului comunist: „S-a rugat foarte mult în vremuri grele și a fost un om discret, un om smerit”.

„Este foarte important dacă vrem să fim și să rămânem ucenici ai Mântuitorului să ascultăm cuvântul Lui și să-l împlinim în fiecare zi cu multă smerenie, cu discreție, dar și cu multă dragoste”, a adăugat ierarhul.

La rândul său, protosinghelul Ioanichie Petrică, duhovnicul mănăstirii, a vorbit despre rolul Sfântului Calistrat în viața monahală din Banat.

„Cuviosul Calistrat a contribuit semnificativ la înnoirea vieții monahale din Banat”, a afirmat părintele duhovnic, subliniind că prezența credincioșilor la sărbătoare arată comuniunea dintre „lumea văzută și lumea nevăzută”.

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Calistrat de la Timișeni și Vasiova a avut loc în 10 iulie 2025, iar moaștele sale au fost așezate spre închinare în biserica mănăstirii de la Vasiova.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului


Știri recente

Săptămâna în imagini: 4 – 10 mai 2026

Frumusețea vieții ortodoxe poate fi văzută în articolul nostru ilustrat cu imagini din perioada 4–10 mai 2026, care surprind momente de credință, rugăciune și comuniune spirituală.   Cea mai apreciată fotografie de săptămâna trecută pe…