În omilia rostită la finalul Sfintei Liturghii oficiată marţi în biserica Mănăstirii Tismana, Mitropolitul Olteniei a vorbit credincioşilor despre însemnătatea soteriologică a Praznicului Naşterii Domnului. „Scopul venirii Fiului lui Dumnezeu în lume este în primul rând de a ne împăca pe noi oamenii cu Tatăl cel Ceresc, de a dobândi iarăşi intrare în Raiul cel pierdut de strămoşii noştri Adam şi Eva prin ridicarea tuturor din pântecele iadului”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Ierarhul a evidenţiat, în omilia rostită cu prilejul hramului mănăstirii Tismana, că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din iubirea Sa negrăită pentru noi.
El a venit pentru că ne-a iubit şi ne iubeşte în continuare. Prin urmare, nu păcatul este acela care a determinat bunătatea lui Dumnezeu să vine în lume, ci iubirea Lui cea negrăită.
Despre Sfântul Nicodim de la Tismana, IPS Irineu a spus că „Dumnezeu a lucrat în mod desăvârşit printr-însul”.
După Sfânta Liturghie, IPS Părinte Irineu, înconjurat de preoţi şi de diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Aghiasmei celei mici pe esplanada din faţă lăcaşului de cult, informează site-ul oficial al Eparhiei.
Sfântul Cuvios Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român. În anul 1369 Sfântul Nicodim a ajuns în Ţara Românească. Cu binecuvântarea Sfântului Iachint, mitropolitul de atunci al Ţării Româneşti, a întemeiat mănăstirile Motru şi Vodiţa.
În anul 1375 Sfântul Nicodim a făcut parte din solia care a mers la Patriarhia din Constantinopol cu scopul de a o împăca cu Biserica Serbiei, în urma unor neînţelegeri. Sfântul Patriarh Filotei al Constantinopolului (1354-1355; 1364-1376) l-a preţuit foarte mult pe Sfântul Nicodim, l-a hirotesit arhimandrit şi i-a dăruit atât cârja sa patriarhală, cât şi trei părticele de sfinte moaşte. S-a întors în Ţara Românească unde, prin descoperire dumnezeiască, a întemeiat Mănăstirea Tismana, în anul 1378.
Sfântul Nicodim a trecut la Domnul în 26 decembrie 1406 şi a fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Tismana.
Moaştele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse într-un loc necunoscut, din pricina vitregiei vremurilor. A rămas la Tismana doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb, pe care o purta la piept. Sfinţenia vieţii sale şi minunile săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după adormirea sa, prin moaştele sale, au făcut ca arhimandritul Nicodim să fie cinstit ca sfânt îndată după trecerea sa la cele veşnice.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1955, a generalizat cinstirea Cuviosului Nicodim în toată Patriarhia Română, el fiind socotit ca înnoitor al monahismului românesc de obşte şi ca ocrotitor al Olteniei.
