Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Biserica Ortodoxă cinstește la 15 august, Adormirea Maicii Domnului numită în popor și Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deși mărturii despre existența ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare.

Sărbătoarea bisericească a sfârșitului vieții pământești a Fecioarei a început probabil în Ierusalim, unde Mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este și astăzi un loc de pelerinaj; încă din secolul al VI-lea, sărbătoarea a fost celebrată, iar din anul 600 a fost fixată la 15 august. Două momente diferite formează praznicul: în primul rând moartea și îngroparea Maicii Domnului și, în al doilea rând, înălțarea ei la cer. În Occident, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Înălțarea Maicii Domnului. Textele ortodoxe au dezvoltat tradiția conform căreia apostolii și ucenicii au fost adunați în mod minunat din toate colțurile lumii, pentru a fi prezenți în Ierusalim la moartea Fecioarei, și că i-au îngropat trupul în Grădina Ghetsimani; conform unei tradiții, câțiva israeliți au încercat să întrerupă procesiunea înmormântării. Apostolul Toma nu a fost printre cei prezenți și, când a sosit, la trei zile de la înmormântare, și a vrut să vadă trupul Maicii Domnului, s-a descoperit că mormântul era gol. Conform majorității textelor liturgice, sărbătoarea aduce cu sine un simț al interrelaționării diferitelor aspecte din istoria răscumpărării și un simț al venerării lucrării dumnezeiești înfăptuite. Biserica slăvește pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut și recunoaște sfințenia ei, cea care este ‘Izvorul vieții și Născătoarea de Dumnezeu’.

În secolul al V-lea, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului exista sigur în Siria, fiind menționată în documentele datând din acest secol. Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalimul, orașul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului și Biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această Biserică, este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului își are originea în Sfânta Tradiție a Bisericii. Circumstanțele Adormirii Maicii Domnului sunt cunoscute și păstrate de Biserica Ortodoxă încă din timpurile apostolice, mărturie stând scrierile apocrife, opinia unanimă a Sfinților Părinți și credința constantă a poporului lui Dumnezeu.

Între cei care au vorbit despre Adormirea Maicii Domnului în primele secole creștine au fost Sfântul ieromartir Dionisie Areopagitul (sec. I), Meliton de Sardes (sec. II), Sfântul Epifanie al Ciprului (sec. IV) și Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (sec. V), a cărui mărturisire, adresată împărătesei bizantine Pulcheria, este edificatoare: ‘Deși în Sfânta Scriptură nu sunt date cu privire la împrejurările morții Maicii Domnului, noi le cunoaștem din vechea și credibila Tradiție a Bisericii†¦ știm că, la trei zile după adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, în mormântul din Grădina Ghetsimani găsindu-se doar acoperământul ei’. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, toate aceste informații vor fi adunate și detaliate în lucrarea Historia Ecclesiastica (Istoria Bisericii) a lui Nicephorus Callistus (†1335).

În secolul al VI-lea, sărbătoarea este menționată și în Apus, pentru prima dată la Sfântul Grigorie, episcopul de Tours († 593 sau 594), cu deosebirea că acolo Adormirea Maicii Domnului se sărbătorea la date diferite de tradiția Răsăritului, la 18 ianuarie, iar în unele părți la 15 ianuarie.

Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani și care a fixat definitiv și data sărbătoririi ei la 15 august.

Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioșilor ortodocși, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viața Maicii Domnului.

În seara dinaintea sărbătorii se săvârșesc în toate bisericile Vecernia cu Litie și chiar Privegherea întreagă, adică și slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului.

Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de către Manuil Corinteanul în sec. XVI și este o prelungire a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos după modelul imnelor preafrumoase, profunde, în care creștinătatea, în evlavia Bisericii, îl conduce pe Mântuitorul spre mormânt, în Vinerea Patimilor.

Foarte multe mănăstiri din țară adună cu prilejul acestui praznic sute și mii de pelerini în jurul zidurilor lor, ei petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare și priveghere.

În cele ce urmează redăm Sinaxarul din Minei, în aceasta lună, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamăritei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria:

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare și, cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo, ca să se roage. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către stăpâna, ca și cum ar fi fost niște slugi însu-flețite.

După rugăciune s-a întors acasă și îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări și mulțumind lui Dumnezeu și chemând rudeniile și vecinii, și-a grijit toată casa, și-a gătit patul și toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Și a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar, spre încredințarea celor zise, a arătat și darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire și cu lacrimi și au suspinat cu jale. Deci, potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci și pe toată lumea o va cerceta și o va umbri. Și va alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veșminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene și cunoscute și de la dânsa le era hrana.

Și, vorbind ea acestea și învățând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, și arătare de mulți nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toți ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. între care erau și de Dumnezeu înțelepții ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei și Timotei. Aceștia, dacă au aflat pricina venirii lor, așa adunați fiind, au zis aceste cuvinte către dânsa: Noi, o, Stăpână, știindu-te în lume, ca și un singur Stăpân al nostru și Dascăl ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? însă, de vreme ce cu voia Fiului și Dumnezeului tău te muți spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi și lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite. Acestea au zis și vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânșii: Prietenii mei și ucenicii Fiului și Dumnezeului meu, nu faceți bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiți trupul, precum eu îl voi închipui pe pat.

Când s-au săvârșit cuvintele acestea, iată a sosit și minunatul Pavel, vasul cel ales, care, căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat și, deschizându-și gura, a lău- dat-o cu multe cuvinte, zicând: Bucură-te, Maica Vieții, împlinirea și încheierea propovăduirii mele; că măcar că pe Hristos Fiul tău trupește pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul îl văd.

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul.

Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat și tot felul de patimă și de boală lesne se tămăduia. După aceea, a început Petru cântarea cea de ieșire și ceilalți Apostoli: unii au ridicat patul, alții mergeau înainte cu făclii și cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat să se ispitească a surpa jos patul în care zăcea trupul cel de viață începător, și a-l lepăda pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu, ajungând pe îndrăzneții și obraznicii aceia, Ie-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înșii, care mai nebunește se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit și de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, și s-a făcut sănătos ca și mai-nainte. In același chip și cei ce orbiseră, crezând și punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au așezat acel de viață începător trup în mormânt, și au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngerești.

Și de vreme ce, după dumnezeiasca rânduială, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urmă, era mâhnit foarte și întristat, că nu se învrednicise să vadă și el ca și ceilalți Apostoli trupul, au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine și el acelui preasfânt și preacurat locaș, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Și, dacă a văzut, s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, ci era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor și tuturor credin-cioșilor, și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră, așa se vede deșert de trup și este cinstit cu închinăciune, întru mărirea și cinstea preabinecuvântatei măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

Comentarii Facebook


Știri recente

Părintele Sofian Boghiu a fost comemorat la Biblioteca Sfântului Sinod: Evocări, mărturii şi lansare de carte

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost comemorat miercuri la Biblioteca Sfântului Sinod, aflată în incinta Mănăstirii Antim din Bucureşti. Mărturii&evocări Evenimentul s‑a desfășurat în Sala „Conon Arămescu‑Donici” a Biblioteca Sfântului Sinod și a reunit ierarhi, clerici…