Sănătate pentru sate: Servicii medicale gratuite pentru o sută de persoane dintr-o localitate prahoveană

O sută de persoane din localitatea prahoveană Boldești-Grădiștea au beneficiat sâmbătă de servicii medicale gratuite oferite de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale.

Acţiunea este parte integrantă a campaniei „Sănătate pentru sateˮ.

Locuitorii din Boldești-Grădiștea au fost consultaţi gratuit de medicii specialiști în diabet zaharat nutriție și boli metabolice, medicină generală, cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, oncologie, chirurgie generală, pediatrie și psihologie.

După efectuarea triajului epidemiologic, pe lângă consultații, localnicii au beneficiat și de investigații EKG, ecografie abdominală, consult primar la sâni și screening pentru hepatitele B și C.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a menționat că printre pacienţi au fost persoane care nu au mai fost consultate de un medic specialist de peste 10-20 de ani.

„Un plus foarte mare al campaniei de astăzi a fost faptul că am integrat componenta medicală din localitate. Astfel că, în cadrul programului de screening al Ministerului Sănătății, personal din cadrul cabinetului medicului de familie din această localitate a fost prezent azi la activitate și a testat localnicii, prin teste rapide, pentru hepatitele B și C”, a adăugat Dănuţ Prună.

Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.

Dr. Virgiliu Prunoiu, specialitatea chirurgie oncologică, a enumerat câteva dintre afecțiunile identificate la pacienții examinați.

„Din păcate, am constatat că oamenii nu se prezintă la medic. Am identificat mai multe probleme de sănătate, atât din punct de vedere cardiologic, gastroenterologic, de diabet și nutriție, dar și hepatită. Am întâlnit și persoane care prezentau patologie oncologică ce necesita intervenție chirurgicală. De asemenea, am întâlnit persoane care nu și-au făcut niciodată o ecografie sau mamografie”, a spus Virgiliu Prunoiu.

În cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” au fost organizate 84 acțiuni în judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, Argeş, Călăraşi și Giurgiu. De această campanie au beneficiat  până în prezent aproximativ 10.000 de persoane. 

Foto credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente