„Să nu pierdem niciun moment de a arăta atenție și puțină iubire față de omul aflat în suferință”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre vindecarea femeii gârbove în zi de sâmbătă și a evidențiat atitudinea plină de iubire a Mântuitorului Hristos față de cei aflați în suferință.

Preasfinția Sa a subliniat interacțiunea ulterioară vindecării dintre Mântuitorul și mai marele sinagogii și a explicat faptul că, în spatele acuzațiilor de nerespectare a Legii, se afla incapacitatea celui din urmă de a se bucura sincer pentru vindecarea femeii.

„Privirea către un om aflat în suferință, către o femeie încovoiată, care nu putea să privească pe cei de-alături și nici cerul, era o faptă bună. Nu era nicidecum o călcare sau o nerespectare a legii”.

Capacitatea omului de a împărtăși bucuria altora este deseori mai dificilă decât pare, fiind mai ușor să ofere compasiune celui aflat în încercări. Mai marele sinagogii este un exemplu care reflectă în sine acest lucru, în loc să privească la minunea vindecării ca o împlinire a iubirii divine și o eliberare de suferință, el a fost orbit de propria-i mâhnire.

„Este foarte greu să te bucuri cu cei care se bucură. Uneori plângem cu cei care plâng, dar nu reușim să ne bucurăm cu cei care au împliniri. La fel s-a comportat și mai marele sinagogii. Și prin cuvinte care mascau ura dinăuntrul lui, vorbea despre împlinirea Legii, dar nu se gândea la Lege, la împlinirea ei”.

Preasfinția Sa a explicat în continuare că „el era, de fapt, mâhnit pentru faptul că Mântuitorul mai săvârșise o minune, că mai era un alt motiv ca poporul să-L urmeze, să-L cinstească, să-L asculte”.

Motivele vindecării

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat că Mântuitorul nu doar că a vindecat femeia, ci i-a acordat o cinstire deosebită numind-o „fiica lui Avraam”.

Ierarhul a explicat faptul că Mântuitorul a vindecat-o „pentru evlavia și atenția ei față de Casa Lui Dumnezeu. Care dintre noi, purtând o asemenea suferință și, probabil, făcând cu greu câțiva pași, ar fi lăsat patul de suferință și ceea ce îi putea, oarecum, alina suferința – poate plante, ceaiuri, cine știe ce alifii s-ar fi putut folosi atunci? A lăsat toate și a venit cu greu la sinagogă”.

În contrast cu atitudinea femeii, „noi, plini de putere, uneori de tinerețe, cei care sunt foarte tineri, alteori oameni aflați în puterea vârstei, care nu au încă suferințe grele de purtat, cu anii, cu săptămânile, cu lunile, nu venim la biserică”.

„Pentru că este grea gârbovenia, cocoașa unui om, suferința, imposibilitatea de a te ridica, durerea coloanei cervicale, a toracelui și așa mai departe. Dar mai grea este gârbovenia sufletească”.

Cel mai afectat de această gârbovenie sufletească a fost mai marele sinagogii, care a fost incapabil să se bucure de minunea vindecării femeii. Acest lucru determină un alt aspect important al mântuirii, și anume fapta cea bună, fără de care rugăciunea ar fi neroditoare.

„Modelul este Mântuitorul Iisus Hristos. Să nu pierdem niciun moment de a arăta atenție și iubire față de omul aflat în suferință, măcar față de unul. Trebuie și noi să privim spre suferința celor de aproape. Trebuie să înțelegem taina lui Dumnezeu în viața noastră, să ne purtăm cu răbdare și în tăcere crucea, chiar și atunci când e grea, pentru că Domnul Însuși va veni și ne va ajuta să o purtăm până la capăt”.

Foto credit: Basilica.ro