Festivalul de muzică corală religioasă „Miron Cristea”, parte a Zilelor credinței și culturii organizate de Episcopia Caransebeșului, a reunit recent coruri la Reșița, în județul Caraș-Severin. Evenimentul, organizat din 2010, omagiază figura primului Patriarh al României, aduce la cunoștință Episcopia. Festivalul de muzică sacră a întrunit la Biserica „Schimbarea la Față” – Govândari nouă formații…
Episcopia Maramureșului și Sătmarului invită pasionații de sport să participe la un traseu pe bicicletă de la Baia Mare la Mănăstirea Rohia. Manifestarea „Călătorie pentru credință” se adresează persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani și se va desfășura între 16 și 18 mai. Pe lângă călătoria pe biciclete, participanții vor avea ocazia să…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada 5-6 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, este programată o nouă ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), informează Arhiepiscopia Alba Iulia. Evenimentul cu genericul „Credo. Confesiune și hagiografie în Biserică” se înscrie în tematica anului 2025, declarat de Patriarhia Română…
Expoziția de fotografie „World Unseen” a fost inaugurată săptămâna trecută la Palatul Culturii din Iași, după ce a fost vizitată de peste 100.000 de persoane la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Fotografiile din expoziție sunt realizate de 12 fotografi internaționali, dintre care unul din România (Rareș Beșliu), și „traduse” în limbaj multisenzorial,…
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor Două Americi, și Excelența Sa Andrei Muraru, Ambasadorul României în SUA, au vizitat, în perioada 25–27 aprilie, Parohia Ortodoxă Română din Las Vegas, statul american Nevada. Reprezentantul României în SUA a dat curs invitației doamnei Lia Roberts, Consulul Onorific al României în Nevada, în contextul aniversării a 30 de ani…
„Cum ne judecă Mântuitorul? Cum ne va judeca? Ne spun Sfinții Părinți că, de fapt, nu El ne va judeca, ci noi ne vom judeca pe noi înșine”, a amintit Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, joi, după sfințirea bisericii românești din Barcelona, Spania. „Că noi, întâlnindu-L pe El, întâlnind privirea lui Hristos,…
Compania Națională Poșta Română a demarat procedura de achiziție a 80 de autoutilitare moderne, pentru un transport mai rapid, mai sigur și mai eficient, transmite instituția într-un comunicat de presă. „Această investiție strategică vine în sprijinul creșterii cererii pentru servicii de curierat și livrare rapidă, în contextul transformărilor accelerate din industria logistică, se mai arată…
Conacul Petala din Clopodia, monument istoric aflat în paragină, ar putea fi salvat. Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș a anunțat miercuri intenția instituției de a prelua administrarea clădirii, în vederea unei viitoare reabilitări. Potrivit șefului CJ Timiș, Alfred Simonis, autoritățile județene intenționează să inventarieze toate conacele similare și să le includă într-un circuit turistic dedicat,…
Preasfințitul Părinte Benedict le transmite tuturor tinerilor, de Ziua lor Națională, un mesaj de încurajare și îndrumare: „Să priviți cu atenție la maeștrii voștri, să învățați de la ei, să cereți ajutorul”. Episcopul Sălajului le propune tinerilor două componente esențiale pentru o tinerețe petrecută într-un mod inteligent, curiozitate și ucenicie: „Primul dintre ele presupune entuziasm,…
Episcopul Siluan al Italiei s-a întâlnit marți cu tinerii care se pregătesc să devină animatori în taberele eparhiei sau cateheți la școlile parohiale. Întâlnirea s-a desfășurat în format online, iar Preasfinția Sa le-a oferit tinerilor mai multe îndemnuri practice cu ajutorul cărora să mențină o relație vie cu Dumnezeu. Pe lângă citirea zilnică a Noului…
Pr. Prof. Viorel Ioniță, Consilier patriarhal onorific, merge săptămâna viitoare la Baia Mare. Clericul va susține o conferință despre Primul Sinod Ecumenic și importanța acestuia în actualitate, la Centrul Universitar Nord. Conferința „Aniversarea a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic şi importanţa lui în Biserica Ortodoxă azi” va avea loc în Aula Magna…
Se împlinesc 90 de ani de la înființarea Academiei de Științe Medicale, prilej prin care în data de 8 mai, de la ora 10:00, va avea loc un eveniment ce va marca dialogul interdisciplinar despre rolul științei în dezvoltarea societății. Ceremonia va debuta cu prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va vorbi despre…
Aproximativ 40 de biblioteci publice din Harghita sunt incluse într-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ce vizează transformarea acestora în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. La Consiliul Județean Harghita a avut loc marți semnarea contractului de finanțare pentru proiectul Harghita biblio digital Hub (HbdH), de care vor beneficia un număr…
Vineri se împlinesc 143 de ani de la nașterea protopopului martir Aurel Munteanu, neobosit susținător al identității naționale și spirituale a românilor, contribuind activ la înființarea de instituții menite să le protejeze și să le afirme valorile. Jertfa sa supremă rămâne un simbol al devotamentului față de neam și credință. Născut în data de 2…
În fiecare an, în data de 2 mai, românii serbează Ziua Tineretului. Sunt organizate și promovate activități sociale, culturale, artistice și sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului. Potrivit legii din 2024 care a oficializat sărbătoarea, autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniul tineretului se pot implica în sprijinirea materială,…
Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Arhiepiscopul Ioachim a împlinit 25 de ani de arhierie În acest sfert de veac de slujire arhierească, IPS Ioachim a coordonat viața eclezială din Eparhia Romanului având în vedere multiple aspecte, de la liturgic și duhovnicesc, până la edilitar, cultural și social-filantropic. Citește mai mult. Mănăstirile…
Complexul Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Barcelona a fost sfințit miercuri de un sobor de ierarhi din țară și din diaspora. Lăcașul de cult se află în apropierea legendarei catedrale catolice Sagrada Familia. Soborul slujitor a fost condus de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a…
Biserica brâncovenească din Constantinopol și-a serbat miercuri hramul secundar, sărbătoarea Sfintei mucenițe Arghira. Cu această ocazie, Mitropolitul Ștefan de Kallipoleos și Maditos, din Patriarhia Ecumenică, a slujit miercuri alături de preotul paroh Sergiu Vlad și de alți clerici. S-a liturghisit în limbile română și greacă, iar slujba a inclus o procesiune cu moaștele Sfintei Arghira,…
Preasfințitul Părinte Veniamin a primit miercuri, la sediul Episcopiei din Cahul, o nouă vizită a Excelenței Sale Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova. Cu această ocazie, ierarhul a prezentat proiectele importante pentru intensificarea misiunii Bisericii Ortodoxe în sudul Basarabiei, subliniind importanța consolidării comunităților rurale și a persoanelor defavorizate, a persoanelor vârstnice, precum și a…
La Mănăstirea Antim, debutează vineri seria de evenimente culturale dedicate canonizării Sfântului Sofian, cu o conferință despre „Importanța mișcării isihaste Rugul Aprins”. Evenimentul va avea loc în biserica Mănăstirii Antim, Paraclis patriarhal, începând cu ora 18:00. Vor lua cuvântul arhid. prof. dr. Ioan Ică Jr., pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu, arhim. Mihail Stanciu și prof.…