În urmă cu 27 de ani pleca la Domnul „Duhovnicul Bucovinei”: Îndrumarea sufletelor este o artă, spunea Părintele Iachint

S-au împlinit 27 de ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Iachint Unciuleac de la Putna, supranumit „Duhovnicul Bucovinei”.

„Îndrumarea sufletelor spre mântuire, ridicarea din prăpastia păcatelor, a patimilor, din deznădejde, este o artă care nu se învață pe băncile școlilor, ci numai în lupta cu viața”, spunea arhimandritul Iachint.

„Această artă poate fi deprinsă numai la școala smereniei, a ascultării, a lepădării de sine, numai în lumina lui Hristos”.

Părintele Ioanichie Bălan l-a numit „cel mai prețuit duhovnic și stareț în iubita noastră Bucovină”, un cleric blând care a ţinut la Putna candela evlaviei aprinsă aproape trei decenii.

Biografie

Părintele Arhimandrit Iachint Unciuleac s-a născut în data de 10 septembrie 1924 în satul Mănăstirea, comuna Dăgâța, județul Iași. Doi dintre cei cinci copii ai familiei s-au călugărit

La vârsta majoratului a participat la Al Doilea Război Mondial, după care s-a înscris la Școala de Cântăreți bisericești din Roman.

În decembrie 1953 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria, primind numele Iachint, iar pe 21 mai 1954 a fost hirotonit ierodiacon.

Cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, a urmat Seminarul monahal superior de la Mănăstirea Neamț.

Între 1977 și 1992, Părintele Iachint a fost stareț la Putna, unde fusese trimis de Mitropolia Moldovei încă din 1956.

La vârsta de 74 de ani, în seara zilei de 23 iunie 1998, după ce a spovedit un ucenic apropiat, a rămas singur în chilie, rugându-se lui Dumnezeu, și așa și-a dat duhul în mâinile lui Hristos, în scaunul de spovedanie.

A fost înmormântat vineri, 26 iunie 1998, în cimitirul mănăstirii pe care a slujit-o cu vrednicie 42 de ani.


2025 este Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea în Patriarhia Română.

Citește și: Cuvinte duhovnicești de la Părintele Iachint Unciuleac

 

Foto credit: Mănăstirea Putna


Știri recente