Monahi și monahii din toată Franța, reuniți la Catedrala românilor din Paris

Catedrala Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris a găzduit miercuri prima Întâlnire Monastică Ortodoxă din Franța, sub egida Adunării Episcopilor Ortodocși din Franța (AEOF).

Au participat monahi și monahii din toate mănăstirile ortodoxe canonice care activează în Franța, precum și episcopii AEOF.

Ziua a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a fost urmată de două intervenții. Episcopul Simeon de Domodedovo (Patriarhia Moscovei) a vorbit pe tema „Iubirea frățească la Sfântul Sofronie” iar stareța mănăstirii din Bussy en Othe, despre libertatea duhovnicească, din învățătura aceluiași cuvios.

După amiază, au urmat alte două intervenții, tot din trăirea Sf. Sofronie: „Frățietatea duhovnicească conform Sfântului Sofronie” (Ieromonahul Justin, Mănăstirea Kerbénéat) și „Ascultarea conform Sfântului Sofronie” (Monahia Magdalena de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Maldon), urmate de o sesiune interactivă.

Întâlnirea s-a încheiat cu o serie de discuții între episcopi și monahii și monahiile prezenți.

Foto credit: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale


Știri recente