Ziua europeană a muzicii este aniversată în fiecare an la data de 21 iunie, ziua simbolică a solstițiului de vară, cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică.
Această zi reprezintă un eveniment popular gratuit, deschis tuturor muzicienilor, amatorilor de toate nivelurile sau profesioniștilor, care celebrează muzica vie și evidențiază amploarea și diversitatea practicilor muzicale, precum și toate genurile muzicale, informează Agerpres.
Se adresează oricărui tip de public și contribuie la familiarizarea tinerilor și vârstnicilor din toate mediile sociale cu toate expresiile muzicale.
Ziua Muzicii este celebrat în Franța încă din anul 1982, însă din anul 1985 a devenit sărbătoare europeană.
Ziua muzicii a fost preluată cu ocazia Anului European al Muzicii, iar acum se dezvoltă în baza unui statut – La Fete Européenne de la Musique, semnat la Budapesta, în 1997, și deschis tuturor partenerilor care doresc să se alăture.
În Biserica Ortodoxă, muzica are rolul de a crea o atmosferă sfântă pentru rugăciune prin care credincioșii se apropie de Dumnezeu. Muzica bisericească ortodoxă este exclusiv vocală, cântată în cor sau de un cântăreț (psalt), și are un caracter liturgic, solemn și profund spiritual.
Vezi și:
- De ascultat: Muzică clasică inspirată de Postul Mare
- De peste 20 de ani la strana bisericii, Fraţii Cruceru consideră muzica bizantină „un tezaur al Ortodoxiei” / „rugăciune şi artă”
- Psaltul Ion Minoiu: Tot ceea ce vine din Tradiția bisericească este impregnat de Duhul Sfânt
Foto credit: Arhiepsicopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi