Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au resfințit duminică Paraclisul „Izvorul Tămăduirii” de la Mănăstirea Celic Dere, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din nordul Dobrogei. Cu această ocazie, paraclisul, situat la demisolul bisericii, a fost pus și sub ocrotitoarea…
Părintele Costel Mareș, Protopopul de Moinești, a sfințit sâmbătă o casă construită în comuna Balcani, jud. Bacău, la inițiativa Parohiei Schitu Frumoasa. Casa a fost dăruită unei familii cu nouă copii. Părintele protopop a oferit familiei o icoană a Maicii Domnului și i-a îndemnat „să-și trăiască viața și sa-și crească copiii în duhul credinței, să…
Ministrul român al apărării, Vasile Dîncu, și omologul său italian, Lorenzo Guerini, au inaugurat luni, la Cimitirul Militar din Bolzano, monumentul dedicat eroilor români căzuți în Primul Război Mondial și înhumați în Italia. Au mai participat Excelența Sa, Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Republica Italiană, șefi ai unor structuri centrale din cele două ministere ale…
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează miercuri, de la ora 18:00, tradiționala procesiune „Calea Sfinților”. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava. Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou se va face pe Strada Ion Vodă Viteazu. Prima oprire va fi…
Arhiepiscopia Alba Iuliei organizează în perioada 1-15 august cea de a șaptea ediție a Școlii de Iconografie de la Mănăstirea Oașa. Școala de Iconografie de la Mănăstirea Oașa este un proiect destinat persoanelor cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani care posedă cunoștințe avansate în arta bisericească și care doresc să-și perfecționeze tehnica…
Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întâlnit în şedinţă de lucru la reşedința mitropolitană din Cluj-Napoca, luni, 20 iunie. Alături de Mitropolitul Andrei al Clujului, care a prezidat şedinţa, au mai participat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului,…
Timp de două zile, tineri din Episcopia Italiei au participat la Festivalul Bucuriei. Evenimentul a fost reluat după o pauză de doi ani. Întâlnirea, aflată la a 14-a ediţie, a avut loc în perioada 18-19 iunie 2022 la Centrul Eparhial de la Roma şi a fost organizată de Departamentul pentru Tineret al Episcopiei Italiei și Frăția Nepsis…
Arhim. Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la hramul istoric al mănăstirii ctitorite la București de Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul. Părintele arhimandrit i-a avut alături în slujire pe Părintele Protosinghel Vicențiu Oboroceanu, starețul sfântului așezământ, pe Părintele Protosinghel Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, pe Părintele Protosinghel Antim Bâru,…
Se împlinesc trei decenii de la Actul Sinodal prin care se instituia o Duminică a Sfinților Români și era generalizată cinstirea a 62 dintre ei în Biserica noastră. Privirea spre trecut ne luminează viitorul, ne spun ierarhii în actul emis în 21 iunie 1992: „Să ținem mereu aprinsă candela credinței strămoșești și a spiritualității românești,…
Preoți, teologi și intelectuali din comunitatea romilor și nu numai s-au întrunit în perioada 14-16 iunie la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț pentru a dezbate pe tema „Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în comunitățile de romi”. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Iașilor, a beneficiat de prezența Părintelui Mitropolit Teofan. La întrunire au mai participat…
În fiecare an la 20 iunie este celebrată Ziua mondială a refugiatului pentru a-i onora pe toți refugiații de pe glob. Ziua a fost instituită prin Rezoluţia 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (ONU), din 4 decembrie 2000, informează Agerpres. „Ziua Mondială a Refugiatului este o ocazie pentru crește gradul de empatie și înțelegere…
Catapeteasma Bisericii „Sfântul Dumitru – Poștă” a fost sfințită duminică, cu ocazia cinstirii Sfântului Apostol Iuda Tadeul, a cărui icoană se află în lăcașul de cult. Slujba a fost oficiată de delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Pr. Mihai Săsăujan, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cu privire la acest moment, Pr. Vicar eparhial a vorbit despre…
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a binecuvântat duminică lucrările de renovare efectuate în Parohia „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea Bâra, județul Prahova. Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul exterior, amenajat în incinta lăcașului de cult. Lucrările efectuate au inclus: Repararea exteriorului bisericii, montarea unei noi pardoseli din granit și a unui…
Episcopul Caransebeșului a comemorat sâmbătă, la Oravița Montană, victimele deportărilor în Bărăgan, despre care a afirmat că au rezistat prin credință. „Înțelegem deplin suferința victimelor deportării în Bărăgan, întrucât și Biserica Ortodoxă, implicit și Episcopia Caransebeșului, a suferit în urma măsurilor regimului comunist. Sunt numeroși ortodocși care au suferit în închisorile comuniste, alții, deportați în…
Luna aceasta s-au împlinit 125 de ani de la nașterea Părintelui Paisie Olaru (20 iunie) și un secol de la tunderea sa în monahism (9 iunie). S-a născut în 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru. Părinții săi, Ioan și Ecaterina, le-au dat o educație creștină…
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a organizat, în perioada 16-17 iunie, un simpozion internațional dedicat tematicii Anului omagial și comemorativ 2022 în Patriarhia Română. Temele discutate s-au referit la rugăciune în viața Bisericii și la Sfinții Isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Intitulat, „Rugăciunea în…
Părintele Mihai Zorilă, vicar eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, Părintele Adrian-Antonie Olărean, consilierul administrativ și Părintele Ionuț Ștefan, inspector eparhial, au oficiat sâmbătă slujba Parastasului pentru sufletele mehedințenilor deportați din județ în Câmpia Bărăganului din 18 iunie 1951. Slujba a fost oficiată la Monumentul victimelor comunismului din Parcul Dragalina. Au mai participat Ileana Mateescu,…
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a sfințit vineri noul Departament de Radiologie Pediatrică al Spitalului Județean Arad. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului a transmis felicitări celor care s-au implicat în amenajarea acestuia. Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Ioan Stoica, slujitor în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Pr. Teodor Pavel, consilier eparhial, Arhid.…
Episcopul Petroniu l-a instalat duminică pe primul stareț al Mănăstirii „Tuturor Sfinților” din Zalău, Protos. Rafael Blejan. Ceremonia a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată de Episcopul Sălajului la Altarul de vară, pe locul în care urmează să fie construită biserica noului așezământ monahal. Din soborul de preoți slujitor au făcut parte Arhim. Mina Pletosu,…
Părintele Mitropolit Serafim a asistat miercuri la deschiderea primei ediții a Taberei „Bucuria prieteniei”, organizată la Mănăstirea Göttweig bei Krems, în Austria. A doua zi, joi, ierarhul s-a întâlnit cu cei 43 de copii români din Austria și Germania care au participat la tabără. „Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă ar avea toate…