Mahmoud Alhabbash, consilierul pentru probleme religioase al Președintelui Statului Palestina, a vizitat Patriarhia Română

În ziua de marți, 13 septembrie 2022, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în audiență pe domnul Mahmoud Alhabbash, Consilier pentru probleme religioase al Președintelui Statului Palestina.

În cadrul întrevederii, domnul Mahmoud Alhabbash a mulțumit pentru primirea în audiență și a transmis din partea Președintelui Mahmoud Abbas calde urări de sănătate și împliniri în activitatea Preafericirii Sale în slujirea credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române. În acest context, Excelența Sa a amintit că se află în România cu prilejul inaugurării unei moschei în localitatea Ciocârlia, Județul Constanța.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat convingerea că Autoritățile Palestiniene vor sprijini, în continuare, așezămintele religioase creștine, făcând referire specială la Așezămintele Ortodoxe Românești din Țara Sfântă, inclusiv în ceea ce privește funcționarea Centrului de Studii și Pelerinaje Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Ierihon și efortul Patriarhiei Române de a restaura Așezământul Românesc de la Iordan.

Patriarhul României și-a exprimat speranța că, după ultimii doi ani marcați de efectele pandemiei și restricțiilor de călătorie, pelerinajele credincioșilor ortodocși români în Țara Sfântă se vor intensifica.

Preafericirea Sa a subliniat rolul pe care îl au pelerinajele în menținerea și promovarea unui climat de pace și bună înțelegere între creștini și celelalte comunități religioase de la Locurile Sfinte.

Sectorul Relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente

Ziua Satului Românesc

În ultima duminică din luna septembrie celebrăm Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale…