Episcopul Ignatie: A iubi pe cineva, atunci când el te disprețuiește, este deja semnul că ne identificăm cu Hristos

Episcopul Ignatie al Huşilor a sfinţit duminică biserica din localitatea Bumbăta, Protopopiatul Huși. După slujba de sfinţire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie.

În predică, Părintele Episcop a insistat asupra faptului că Dumnezeu ne iubește și atunci când noi nu merităm iubirea Lui.

„Dumnezeu ne descoperă că atât de mult ne-a iubit, încât L-a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, să Se răstignească (să Se jertfească, să moară pe Cruce) pentru noi. Prin jertfa Sa, Hristos a transformat Crucea, dintr-un obiect de supliciu (de chin, de batjocură), în dragoste. Crucea înseamnă dragostea lui Dumnezeu (așa cum ni s-a descoperit pe dealul Golgotei, nu cum vrem noi să o înțelegem)”.

„De aceea, Sfântul Apostol Pavel subliniază că Dumnezeu ne-a iubit, mai ales atunci când am fost păcătoși, când nu meritam lucrul acesta. Este greu să iubim pe cineva care nu merită lucrul acesta. De fapt, este impropriu să spunem că cineva nu merită să fie iubit. Ajungem noi la această concluzie, din cauza păcatelor și a neputințelor noastre, pentru că orice om din lumea aceasta este vrednic de iubire (de iubirea lui Dumnezeu și de iubirea noastră)”.

Este extraordinar de greu să ne asumăm, la nivelul vieții personale, această iubire a lui Dumnezeu, a explicat Preasfinţia Sa.

„Tendința noastră, aproape instinctuală, este ca, atunci când cineva ne rănește, ne batjocorește sau ne vorbește urât, noi să răspundem tot cu răutate, cu batjocură, și să împroșcăm cu veninul urii, ca să simțim, cu adevărat, că ne luăm revanșa”.

„A iubi pe cineva, atunci când el te ponegrește și te disprețuiește, este deja semnul că ne identificăm cu Hristos și suntem ucenicii Lui. Suntem atât de mici sufletește, în comparație cu imensitatea și autenticitatea dragostei pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o și ne-o dăruiește în fiecare clipă, chiar dacă noi, conform faptelor noastre, a indiferenței și neglijenței noastre spirituale, nu o merităm”.

„Dumnezeu nu ne pretinde – dar așa este frumos – ca, la iubire, să răspundem tot cu iubire. Dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă, nu este ca a noastră – interesată, nesinceră, ipocrită”.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente