Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut.
Arhiepiscopul Calinic îndeamnă la împăcare și responsabilitate față de aproapele de Ziua Internațională a Păcii
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a îndemnat, de Ziua Internațională a Păcii, la împăcare cu semenii: „Pacea nu poate rodi într-un suflet care cultivă dreptatea proprie, deoarece omul împăcat nu este cel care se consideră fără greșeală, ci cel care știe să vadă partea sa de responsabilitate”.
Un fragment din lemnul Sfintei Cruci a fost dus spre închinare la Focșani
Un fragment din lemnul Sfintei Cruci a fost dus duminică la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva și Izvorul Tămăduirii” (Catedrala Unirii) din Focșani de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis din Biserica Ortodoxă a Greciei.
Nouă ierarhi au sfințit pictura Bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, supranumită „Catedrala din Mănăștur”
Nouă ierarhi au sfințit duminică pictura Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, cunoscută drept „Catedrala din Mănăștur”.
PS Ioan Casian a participat la întronizarea noului arhiepiscop grec al Canadei
Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a participat sâmbătă la slujba de întronizare a Înaltpreasfințitului Părinte Apostolos, noul Arhiepiscop Ortodox Grec al Canadei.
Sf. Mc. Sofia ocrotește un așezământ pentru copii la Cornești, jud. Cluj: Ea aduce voluntari și deschide uși pentru lucrarea lor
Sf. Mc. Sofia și fiicele ei, Sf. Mc. Pistis, Elpis și Agapi, ocrotesc un așezământ pentru copii construit de Parohia Cornești din județul Cluj. Comunitatea și-a cinstit recent ocrotitoarele, de la care așteaptă ajutor în obținerea tuturor autorizațiilor necesare pentru licențierea serviciilor.
















