Răzvan Mihai Clipici, directorul componentei Cultură din cadrul Sectorului cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, a susţinut joi la Sesiunea de comunicări dedicată Unirii din 1859 un referat intitulat „Copia recentă a tabloului Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859 de Theodor Aman, așezată în Palatul Patriarhiei”.
„În tabloul lui Theodor Aman sunt pictate 61 de personaje reprezentând membrii Adunării Elective a Țării Românești. În centrul sălii, pe peretele de la răsărit se află icoana Preasfintei Treimi, în fața ei fiind așezată o masă de dimensiuni mai mici, cu față de masă de culoare roșie. Pe masă este așezată Sfânta Evanghelie”.
„În fața mesei, la prezidiu este Mitropolitul Nifon Rusailă, președintele Divanului ad-hoc și al Adunării Elective, care ridică crucea, binecuvântând deputații prezenți la eveniment”, menționează Răzvan Clipici în referatul său.
În anul 2022, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost realizată o copie fidelă a tabloului Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859 de Theodor Aman. Opera de artă a fost așezată în Sala Conventus a Palaltului Patriarhiei pentru a aminti vizitatorilor de marele eveniment desfășurat pe 24 ianuarie 1859 în vechea incintă a Mitropoliei.
Textul integral:
Copia recentă a tabloului Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859 de Theodor Aman, așezată în Palatul Patriarhiei
Sărbătorim anul acesta 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești la 24 ianuarie 1859, după ce în prealabil a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859.
Alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza la București într-o clădire a Mitropoliei Ungrovlahiei a fost ilustrată cu multă măiestrie de pictorul Theodor Aman în lucrarea intitulată Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859.
Contribuția Bisericii la realizarea Unirii din 1859
Unirea celor două principate a fost susținută intens de Biserică, în primul rând prin președinții Divanurilor ad-hoc, Mitropolitul Nifon Rusailă al Ungrovlahiei și Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei.
În acest sens, Mitropolitul Nifon Rusailă, simțind momentele istorice la care era martor, fiind conștient de datoria înaltă la care era chemat el și ceilalți membrii ai Divanului ad-hoc, a rostit următoarele cuvinte în ședința din 30 septembrie 1857: Fiecare din dumneavoastră, simte cu vrednicie înalta sa chemare și datoriile ce are a împlini. Fiecare trebue să vază cu o plăcută bucurie această strălucită ocazie, în care ne putem da mâna cu toții, spre a lucra pentru întemeierea neamului și a binelui obștesc. Este cea mai solemnă și memorabilă zi aceasta, în care deschidem cartea viitorului Patriei, în care ne adunăm spre a lucra la o faptă atât de măreață și de covârșitoare. Suntem puși în împrejurarea cea mai glorioasă și cea-mai delicată. Să avem, domnilor, bunul simț de a ști să ne folosim de urmările sale, dreapta judecată de a prețui bine trebuințele și rara înțelegere de a alege mijloacele cuviincioase spre a le împlini. Priviți-vă, domnilor, și veți vedea că toți suntem români: aceleași simțiminte ne leagă, același sânge ne unește. Toți avem o patrie înainte; să avem și un cuget și un scop; să ne însuflețim de aceeași dragoste și de aceeași sfântă credință, ca cerul să binecuvinteze ostenelele noastre.[1]
La deschiderea lucrărilor Divanului ad-hoc al Moldovei din 4 octombrie 1857, Mitropolitul Sofronie le atrăgea atenția deputaților asupra faptului că trăiesc momente istorice foarte importante pentru poporul român, iar hotărârile lor vor influența soarta celor două Principate.
Astfel, părintele mitropolit spunea: Acum a sosit timpul, ca fiecare să ne arătăm cu faptele, nu numai cu vorbele, cât ne iubim nația noastră cea cu un renume așa de antic și așa de frumos, cât prețuim țara ce ne-a dat toată ființa noastră, și cât ținem la canoanele și religia părinților noștri, și la Biserică, care cu luminile sale ne-a scos din întunerec și din umbra neștiinței, ne-a păstrat limba și ne-a făcut o literatură a noastră proprie, și care de la originea sa combate împreună cu fiii săi, cu nația sa, asupra ori și cărei împilări. […] Moldo-Românii de astăzi sunt toți tot una, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credință, un Dumnezeu! Să ne silim dară ca totdeauna să fim așa ca să fim vii și ca să învieze întru noi iubita noastră patrie. Să ne întrecem numai prin lucrarea virtuților. Numai virtuțile și meritul să ne deosebească înaintea lui Dumnezeu și înaintea scumpei noastre nații.[2]
Foarte importantă a fost și atitudinea Mitropolitului Nifon Rusailă, care, pentru a fi sigur că toți membrii Divanului ad-hoc al Valahiei își vor păstra promisiunea și îl vor vota domn al Țării Românești pe Alexandru Ioan Cuza, i-a convocat pe toți deputații la 24 ianuarie 1859, de dimineață, punându-i să jure cu mâna pe Sfânta Evanghelie și pe Sfânta Cruce că își vor ține făgăduința și după masă îl vor vota pe domnul Moldovei și la București, pentru ca prin dubla sa alegere să se poată începe drumul spre împlinirea acestui măreț deziderat, unirea celor două Principate într-un singur stat.
La Adunarea Electivă a Munteniei au participat și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului Noului Severin și Episcopul Filotei Pârșoi al Buzăului.
Theodor Aman cronicar în imagine al Adunării Elective din 1859
Poate cea mai frumoasă lucrare artistică ce a reușit să surprindă în imagine acest moment istoric deosebit de important pentru poporul român, îl reprezintă tabloul pictorului Theodor Aman intitulat Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859.
Această creație plastică a fost începută la scurt timp după Unirea Principatelor, artistul finalizând lucrarea în anul 1861. Tabloul pictat în ulei pe pânză, cu dimensiunile de 193,5 / 137 cm, face parte din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, fiind semnat și datat în colțul din dreapta – jos: Th. Aman / 1861.
Scena proclamării Unirii este reprezentată într-o sală mare, impozantă, care are dispuse pe laterale două mese lungi acoperite cu fețe de masă de culoare roșie pe care sunt așezate mai multe documente.
Pereții sălii sunt ornamentați cu tapet de culoare crem, ce are desenate, pe toată suprafața, romburi de culoare aurie. Pe tavan este pictat un chenar cu elemente fitomorfe multicolore. Pe pereți sunt așezate aplice din bronz și cristal, cu lumânări albe.
Ferestrele sunt acoperite cu perdele albe și draperii de catifea grena. Podeaua din parchet din lemn masiv, cu intarsii din diferite esențe de lemn, întregește imaginea somptuoasă a sălii în care se desfășoară Adunarea Electivă.
În tabloul lui Theodor Aman sunt pictate 61 de personaje reprezentând membrii Adunării Elective a Țării Românești. În centrul sălii, pe peretele de la răsărit se află icoana Preasfintei Treimi, în fața ei fiind așezată o masă de dimensiuni mai mici, cu față de masă de culoare roșie. Pe masă este așezată Sfânta Evanghelie.
În fața mesei, la prezidiu este Mitropolitul Nifon Rusailă, președintele Divanului ad-hoc și al Adunării Elective, care ridică crucea, binecuvântând deputații prezenți la eveniment.
În plan secund, lângă Mitropolitul Nifon, se află episcopii săi sufragani, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului Noului Severin și Episcopul Filotei Pârșoi al Buzăului, membrii de drept ai Divanului ad-hoc și ai Adunării Elective.
Tabloul îi prezintă pe deputați în mișcare, plini de entuziasm, cu mâinile ridicate, arătând prin acest aspect acordul lor pentru alegerea noului domnitor.
În partea stângă a scenei este reprezentată o fereastră deschisă prin care unul dintre deputați anunță poporul care aștepta în curtea Mitropoliei rezultatul votului. În zare, la fereastră, sunt realizate câteva siluete de oameni care se bucură, scoțându-și pălăriile la auzul veștii anunțate de unul dintre deputați.
Portretele deputaților sunt minuțios realizate, multe dintre personaje putând fi identificate prin asocierea cu alte izvoare imagistice din epocă.
Nu se cunoaște dacă Theodor Aman a fost martor direct la lucrările Adunării Elective, însă putem deduce din asemănarea perfectă a personajelor reprezentate cu înfățișarea lor reală, că pictorul i-a cunoscut pe mulți dintre ei, iar pe alții i-a pictat având surse de inspirație foarte serioase.
Una dintre aceste surse a fost o planșă tipografică editată de D.I. Cerbureanu în anul 1859, în care sunt prezentate portretele deputaților în medalioane.
În această planșă apare însă și o eroare. Opt personaje nu se regăsesc în listele oficiale de deputați și prin urmare nu au luat parte la lucrările Adunării Elective, trei dintre aceștia fiind reprezentați și în tabloul lui Theodor Aman.[3]
Pictorul Theodor Aman, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București, a fost unul dintre primii artiști plastici care s-au remarcat în spațiul românesc prin compozițiile istorice. Referitor la Unirea Principatelor Române el a mai realizat alte două tablouri în anul 1857.
Tabloul Hora Unirii la Craiova reprezintă un moment istoric la care Theodor Aman a fost martor în 9 octombrie 1857, tabloul înfățișând o scenă petrecută noaptea, care impresionează prin alternanța zonelor întunecate cu cele luminoase.
Cel de-al doilea tablou este intitulat Unirea Principatelor și prezintă o scenă alegorică cu două femei tinere îmbrăcate în costume populare care se țin de mână.
Tabloul Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859 așezat în spațiul în care s-a desfășurat evenimentul istoric
Prin buna colaborare dintre Patriarhia Română și Muzeul Național de Istorie a României, în anul 2022, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat o copie fidelă după tabloul original al lui Theodor Aman intitulat Proclamarea Unirei. 24 ianuarie 1859, aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
Acest tablou a fost așezat în Sala Conventus din Palatul Patriarhiei spre a aduce aminte vizitatorilor asupra evenimentului măreț care s-a desfășurat în spațiul din vechea incintă a Mitropoliei, și anume Proclamarea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.
Tot în acest palat se mai află expuse și alte tablouri care aduc aminte de acest eveniment însemnat din istoria poporului român, între care menționez: tabloul Unirea Principatelor, copie pictată de C. Ioan Vasilescu, în 1908, după stampa alb-negru realizată de Petre Alexandrescu, precum și tabloul cu portretul Mitropolitului Nifon Rusailă și tabloul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, realizate de pictorul Ion Vasiluță.
Unirea din 1859 reprezintă pentru poporul român un reper important în calea formării statului național unitar român. Privind la această Unire, românii din celelalte provincii aflate sub autoritatea altor puteri politice au căpătat speranță că într-o bună zi vor putea și ei să se unească cu țara mamă, lucru care s-a realizat cu ajutorul lui Dumnezeu în anul 1918.
Acest sentiment de apreciere față de evenimentul istoric de la 1859, arătat și de românii care nu făceau parte încă din trupul țării este dovedit și de Mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei, care scria la câțiva ani după făurirea României Mari: Unirea [de la 1859 – n.n.] a întărit puterile românilor și le-a creat posibilități de fortificare și dezvoltare. România a înaintat pe calea progresului intern, consolidându-se înlăuntru și afirmându-se în afară, ca Principat și Regat, făcându-se cunoscută străinătății și respectată. Când a sosit timpul destinat, România a putut să se impună și să realizeze unirea tuturor românilor, înfăptuind cu glorioasa sa armată visul național nutrit de veacuri de stegarii românismului din toate provinciile. Astfel se adeveresc cuvintele psalmistului: „Iată, ce este bun sau ce este frumos, decât a viețui frații împreună […] căci acolo dă Domnul binecuvântarea și viața veșnică” (Psalmul 132, 1-3).[4]
Note:
[1] Mitropolitul Nifon Rusailă, Cuvântare rostită la deschiderea lucrărilor Divanului ad-hoc al Valahiei din 30 septembrie 1857, publicată în lucrarea lui Dimitrie A. Sturza, Însemnătatea Divanurilor ad-hoc din Iași și București în istoria renașterii României, București Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, 1911, p. 114.
[2] Mitropolitul Sofronie Miclescu, Cuvântare rostită la deschiderea lucrărilor Divanului ad-hoc al Moldovei din 4 octombrie 1857, publicată în lucrarea lui Dimitrie A. Sturza, Însemnătatea Divanurilor ad-hoc…, p. 10-11.
[3] Cornel-Constantin Ilie, „Proclamarea Unirii. O pictură emblematică și personajele sale”, în volumul Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, București, MNIR, 2019, p. 90.
[4] Mitropolitul Gurie Grosu, „Cuvântul Mitropolitului Basarabiei”, în ziarul Dimineața, București, joi 25 ianuarie 1934, p. 1.
Foto credit: Ziarul Lumina
