Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane a publicat raportul pentru anul 2024, în care se arată o creștere semnificativă a victimelor comparativ cu ultimii cinci ani.
Cu 610 victime identificate oficial, 2024 a înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, depășind semnificativ totalul de 451 victime din 2023.
„În perioada 2020 – 2022, valorile anuale au oscilat în jurul numărului de 500 de victime, urmate de scăderea la 451 în 2023, situație influențată de restricțiile de mobilitate generate de pandemia COVID”, se arată în raportul instituției.
Potrivit specialiștilor, acest avans numeric reflectă pe de o parte intensificarea vulnerabilităților socioeconomice post-pandemie și apariția unor noi metode de recrutare/exploatare, iar pe de altă parte, poate indica o mai bună identificare proactivă a victimelor de către autorități, dar și asimilarea altor infracțiuni cu cele de trafic de persoane (ex. pornografia infantilă).
Principalele vulnerabilități ale victimelor sunt generate de mediile defavorizate, fiind reprezentate de educația deficitară, lipsa oportunităților economice și mediul familial abuziv care diminuează demersurile preventive.
Profilul victimelor traficului de persoane în 2024 reflectă, în linii mari, tiparul deja cunoscut din anii anteriori: majoritatea victimelor continuă să fie femei tinere, provenind din medii socio-economice vulnerabile. Următoarea categorie vulnerabilă o reprezintă minorii.
Ce este de făcut?
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane propune introducerea educației privind siguranța online, consimțământul și exploatarea digitală în programa școlară gimnazială și liceală, în parteneriat cu Ministerul Educației.
În 2024, legislația privind pornografia infantilă a fost înăsprită de statul român, însă legea trebuie actualizată permanent, iar pentru protecția victimelor procedurile de eliminare a materialelor pornografice din mediile digitale trebuie simplificate.
Instituția mai propune consolidarea colaborării între ANITP, DGASPC, inspectoratele școlare și ONG-uri, pentru detectarea imediată a situațiilor de risc.
De asemenea, agenția pune la dispoziție numărul de telefon gratuit 0 800 800 678 pentru semnalarea unui posibil trafic de persoane, consiliere și informare.
Prevenția în 2024
ANITP a continuat să intensifice eforturile de prevenire a traficului de persoane, derulând campanii de informare și acțiuni de conștientizare la nivel național și local.
Campaniile de informare și prevenire s-au desfășurat la nivel național, dar și local, prin centrele regionale ale instituției.
„Drumul spre libertate” a fost o campanie de prevenire desfășurată în mediul online la nivel național care a depășit 5.000.000 de utilizatori unici care au văzut mesajele anti-trafic legate de exploatarea sexuală, munca forțată și cerșetorie.
Totodată, anul trecut, Guvernul României și-a reafirmat angajamentul ferm în prevenirea și combaterea acestui fenomen prin adoptarea unor documente strategice majore: Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane (SNITP1) 2024-2028 și Planul Național de Acțiune (PNA) 2024-2026.
Implicarea Bisericii Ortodoxe Române
Biserica Ortodoxă Română a continuat angajamentul asumat în 2020, la semnarea acordului de colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne și Primăria Capitalei pentru prevenirea traficului de persoane.
Acesta vizează implementarea unor măsuri educaționale și informarea publicului despre riscurile traficului, consolidând astfel eforturile instituțiilor de a proteja victimele și de a reduce acest fenomen.
Federația Filantropia a extins la nivel național un proiect pilot de informare a elevilor seminariști cu privire la fenomenul traficului de persoane.
Campanii de prevenire a traficului de persoane și de informare a tinerilor s-au desfășurat și în cadrul taberelor organizate de eparhiile din Patriarhia Română. Vezi aici mai multe articole pe această temă.
Raportul integral al ANITP pentru 2024 poate fi consultat pe site-ul oficial al agenției.
Sursă foto: Freepik / Cookie_Studio





