Aceste cuvinte aparțin Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și ele au fost rostite într-un interviu acordat canalului american de televiziune CBS, potrivit cbsnews.com. „Noi suntem tratați ca cetățeni de categoria a doua. Nu ni se pare că ne bucurăm de toate drepturile noastre ca cetățeni turci”, a spus patriarhul, vorbind minorității ortodoxe grecești în cadrul emisiunii „60 Minutes”. Cuvintele au atras criticile ministrului de externe de la Ankara, declarație care și-a găsit la rândul ei replica din partea șefului diplomației elene, George Papandreou, informează ediția de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina. În rândul obligațiilor Turciei pentru aderarea la Uniunea Europeană, „respectarea libertăților religioase și a drepturilor minorităților se află pe primul loc”, a subliniat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Grec al Afacerilor Externe, Grigoris Délavékouras. „Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este cunoscut pentru înțelepciunea sa, pentru moderație, precum și pentru sprijinul ferm pentru aderarea Turciei la UE”, a mai spus Délavékouras. „Este datoria tuturor, în special a celor care poartă răspunderea pentru situația îndurată de Patriarhia Ecumenică și de minoritatea greacă, să asculte cu atenție”, a spus purtătorul de cuvânt. Ministrul turc al afacerilor externe, Ahmet Davutoglu, a respins acuzațiile de discriminare religioasă la adresa guvernului turc. „Noi găsim folosirea comparației cu răstignirea ca fiind extrem de nefericită. O văd ca pe un derapaj”, a mai spus Davutoglu. „Nu putem accepta comparații pe care nu le merităm”. Patriarhia Ecumenică, care datează din timpul Imperiului Bizantin și care are sediul în Fanar, la Istanbul, își exercită primatul de onoare în rândul ortodocșilor din întreaga lume, al căror număr este estimat la aproximativ 300 milioane. Aproape 2.000 de greci ortodocși trăiesc încă în Turcia.
PS Timotei Prahoveanul: Pentru poporul român, familia Brâncoveanu constituie una dintre cele mai frumoase pagini de istorie
„Pentru poporul român, familia Brâncoveanu constituie una dintre cele mai frumoase pagini de istorie”, a spus sâmbătă seară Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou din Capitală. Preasfinția Sa…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 11-a după Rusalii
În Duminica a 11-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la…
Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu | În imagini
Racla cu moaștele Sfintei Maria Brâncoveanu a ajuns la Biserica Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală, unde Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Slujba Privegherii în cinstea sfintei (Vecernia Mare unită cu Litia și…
Patriarhul Daniel felicită clerul și credincioșii români ai Parohiei Boian din Canada pentru reconstrucția bisericii
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj de felicitare și binecuvântare cu ocazia sfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Boian, Alberta, Canada. Lăcașul de…
PS Varlaam Ploieșteanul: Fiecare dintre noi are datoria de a o cinsti pe Maica Domnului
„Înțelegem din Evanghelia de astăzi că fiecare dintre noi are datoria de a o cinsti pe Maica Domnului după cuviință, pentru că ea este sfeșnicul care a purtat Lumina, adică l-a purtat în pântece pe…




